Pe aceeași temă
În noaptea de 4 spre 5 martie 1975 a fost asasinat în Schwabing, cartierul artistic al oraşului München, Cornel Chiriac (n. 1941, Basarabia), cunoscutul şi îndrăgitul prezentator al emisiunii de muzică rock şi pop Metronom de la Radio Europa Liberă, cu sute de mii de ascultători în România lui Nicolae Ceauşescu. Asasinul său era Mario Gropp, un adolescent cu un bogat cazier judiciar, care a fost judecat şi condamnat pentru crima sa, aparent comisă pentru jaf.
Cel care îl angajase pe Cornel Chiriac la Europa Liberă era Noël Bernard, directorul postului de radio, care a avut parte el însuşi de o moarte suspectă, câţiva ani mai târziu, în 1981. Şi istoricul Vlad Georgescu (1937–1988), care i-a succedat lui Noël Bernard la direcţia postului de radio atât de incomod pentru regimul lui Ceauşescu, a avut parte de o moarte subită, în ambele cazuri speculându-se că ar fi fost vorba de asasinate prin iradiere, o tehnică brevetată de KGB. În controversata sa carte Orizonturi roşii, Ion Mihai Pacepa îl citează pe Ceauşescu ordonând astfel de execuţii sumare contra unor inamici ai regimului său personal cu celebrele vorbe: „Dă-i-l pe Radu“. Desigur că metodele de asasinat utilizate de Securitate, după învăţăturile şi metodele KGB, erau mult mai diverse, iar cei care le-au căzut victimă au fost mulţi. Unii prea puţin cunoscuţi marelui public. Mai trebuie adăugat pe lista de victime celebre şi cazul Ioan Petru Culianu, urmaşul lui Mircea Eliade la Catedra de istorie a religiilor, asasinat în condiţii dubioase la Universitatea din Chicago, la scurtă vreme după răsturnarea regimului Ceauşescu.
Securitatea îi executa astfel pe cei care erau foarte incomozi pentru regimul comunist. Mărturii în acest sens sunt nu numai în cartea Orizonturi roşii a lui Pacepa. O categorie particulară de victime ale răzbunarii Securităţii o constituiau cei care, având vreun angajament cu Securitatea, odată ajunşi în Occident refuzau să mai îndeplinească „misiunea“ primită, fie din motive de conştiinţă, fie din alte motive. Unii, naivi, credeau că în lumea liberă braţul lung al Securităţii nu îi mai putea ajunge. Ei au devenit fatalmente victime. Alţii nu erau deloc naivi şi au scăpat. Cazul agentului Matei Pavel Haiducu, trimis în Franţa să îl asasineze pe Paul Goma, este bine cunoscut. El a beneficiat de protecţia serviciilor secrete occidentale, după ce a refuzat să ducă la îndeplinire misiunea pe care i-o încredinţase Securitatea.
Cornel Chiriac a fost un simplu transfug, ca atâţia alţii, în Occident (via lagărul de refugiaţi de la Traiskirchen, din Austria) sau l-au trimis şi pe el acolo cu o misiune oarecare, pe care a refuzat să şi-o mai îndeplinească, devenind faimosul prezentator muzical de la Europa Liberă care le-a deschis ochii multor iubitori de muzică rock din România cu privire la ilegitimitatea regimului Ceauşescu. Asta i-a umplut de furie pe cei de la Securitate şi, probabil, pe Ceauşescu însuşi. Indiferent în care dintre aceste ipostaze s-a situat, el a fost destul de naiv ca să îşi imagineze că regimul Ceauşescu nu ar fi mers până acolo încât să-l elimine fizic pentru emisiunile sale muzicale de la Europa Liberă. Adevărul se va afla mai devreme sau mai târziu, atât în legătură cu el, cât şi în legătură cu Ioan Petru Culianu şi alte victime ca ei.
Cornel Chiriac (1941-1975)
Bănuiala că el a fost o victimă a Securităţii a apărut imediat după moartea sa şi ea a fost străveziu exprimată de numeroşi ascultători ai Metronomului, care, în primăvara anului 1975, au inundat cutia poştală a Europei Libere cu sute şi mii de scrisori în memoria lui Cornel Chiriac. Presupunerea că infractorul minor Mario Gropp fusese un ucigaş plătit şi că el executase un plan pregătit la Bucureşti nu era un secret în aceste scrisori de revoltă şi de durere. La mormântul său de la Cimitirul Reînvierea din Bucureşti, unde au fost mai târziu aduse rămăşiţele pământeşti ale lui Cornel Chiriac, mormânt aflat la loc vizibil şi pentru pietonii care treceau pe lângă zidul cimitirului, a existat un caiet în care admiratorii iubitului disk jockey îşi puteau exprima regretele. Se pare că unii consemnau imprudent în acel caiet şi critici la adresa regimului, pentru că, la un moment dat, chiar mama muzicianului a lăsat un mesaj în care le atrăgea atenţia admiratorilor fiului ei să nu mai scrie astfel de lucruri, fiindcă îşi puneau viaţa în pericol.
Dincolo de toate aceste lucruri, nu există nici o îndoială că prin Cornel Chiriac s-a manifestat nu numai o conştiinţă artistică de excepţie, dar – lucru mult mai rar în timpurile noastre -, în egală măsură, o conştiinţă civică și morală exemplară. În cazul său se potriveşte foarte bine vechiul proverb românesc, care afirmă: „Adevărul umblă cu capul spart“. Noi am fost învăţaţi să ne adaptăm, să ne descurcăm, să ne călcăm în picioare pe suflet, numai ca să ne fie bine. El s-a sacrificat pentru crezul său artistic şi de viaţă.
Daniel Dragomirescu
Martie 2018