Pe aceeași temă
... a băut și n-a plătit! Zicerea era foarte frecventă în deceniul bolșevic al României, 1948 -1958, până la retragerea trupelor sovietice din „țara noastră independentă“, dar devenită gubernie stalinistă, când activitatea de partid și de stat era la ordinul comisarilor bolșevici. Astăzi, promotorii ieșirii din NATO și UE, cei ce se strofocă demonstrându-ne că am ajuns o colonie a imperialiștilor SUA și a Occidentului bogat, cei ce suspină după beneficiile relațiilor cu URSS au uitat că în spatele șefilor PCR și al membrilor guvernului, al șefilor de județ, raion și chiar comună se aflau ofițeri sovietici care executau ordinele lui Stalin, nu ale lui Dej. Căci asta a însemnat eliberarea României de sub jugul fascist și frăția cu poporul sovietic.
Nu înțeleg și pace de ce acest segment de viață și istorie nu se învață la școală, de ce elevii nu știu nici azi că până și comandanții de pionieri erau sovietici. Mi-o amintesc și acum pe tovarășa Natașa, care, împreună cu „Ceahlăul literaturii românești“, Mihail Sadoveanu, mi-au legat cravata la gât după ce am nădușit recitând poezia: „Iar steluța cea de sus/ Oare ce-o avea de spus?/ Socialismul zice ea/ Se clădește-n țara mea!“. După care o formație de dansatori mititei a jucat cazaciocul în costumație rusească încropită de tovarăși. Să mai amintesc că generația mea a învățat două Abecedare, unul rusesc foarte important, frumos ilustrat, și altul românesc? Cât ai rupe un fir de păr de nu ne-am pierdut limba și identitatea națională.
Din păcate, dacă excesele ocupantului sovietic aproape au dispărut odată cu armata de ocupație, obiceiurile protipendadei bolșevice nu s-au pierdut, ci s-au perpetuat din generație în generație, împreună cu statuile lui Lenin, Stalin..., cu cărțile lui Maxim Gorki și ale muncitorului necalificat Mihail Șolohov, ajuns model de scriitor, cu pedagogia lui Makarenko și câteva hectare de tancuri abandonate în bălării. (...)
Dintre obiceiurile tovarășilor voi evoca doar două: alungarea și arestarea „reacționarilor“ din primării, instituții, fabrici și uzine, a chiaburilor, liberalilor, țărăniștilor... cu spectacole de masă grotești, în care erau implicați elevii și profesorii: împreună cu muncitorii și țăranii „fruntași“, eram puși să aruncăm cu pietre în arestații plimbați cu cătușe la mâini pe ulițele satelor și ale orașelor. Căci asta era democrația socialistă după care suspină atâția azi, uitând ce le-au pățit părinții și bunicii.
La al doilea obicei se face trimitere din titlu: mari mâncăi și băutori, tovarășii dădeau iama în bunurile țăranilor, ale micilor meșteșugari și comercianți. Nenorocirea și mai mare era că nu aveai cui te plânge de abuzuri: noile autorități s-au mutat în casele mai arătoase rechiziționate de la chiaburi și reacționari, de la urgisita burghezo-moșierime și trecute în proprietatea statului, în fapt, a lor. Se aprovizionau cu de toate pe mai nimic, milițienii le asigurau paza, iar versurile din titlu vin ca o formă de protest rămasă peste veac.
Venind în contemporaneitate, iată cazul fostului deputat PSD Cristian Rizea și al candidatului PRU George Ciprian Țârdea: au „uitat“ să-și plătească serviciile de aproape 10.000 de euro unui hotel din Vaslui, uitatul fiind o practică a primului reclamată și de alți păgubași. Ea vine să ilustreze o meteahnă a multor politicieni de-ai noștri numită de ei înșiși „moca“. Ei, bine, această „moca“ a devenit un modus vivendi, iar „stricarea“ obiceiului a născut revolte (televizate): vezi cazul caltaboșilor, al acțiunilor MOV (miel, ouă, vin), al „agregatului“ (porc gata tranșat), al butelcilor de pălincă...
Petru Tomegea
Aprilie 2017
