Pe aceeași temă
Cu câteva săptămâni în urmă, la 21 februarie, Franța a comemorat un secol de la începutul bătăliei de la Verdun, cea mai sângeroasă confruntare a primului război mondial: 300.000 de morți francezi și 150.000 germani. S-a amintit eroismul trupelor franceze, care au rezistat sub focul a 1.500 de tunuri de toate calibrele, concentrat pe câțiva kilometri. Și s-a amintit, dar nu prea mult (nu era „corect politic“) de generalul care a condus în cele mai grele momente apărarea, Philippe Pétain, care, drept recunoștință, a fost lăsat să moară în închisoare, 35 de ani mai târziu.
Evenimente importante de pe frontul din Franța (bătălia de pe Somme, iunie 1916), ca și de pe alte teatre de război (ofensiva rusă Brusilov din iunie 1916 sau ofensiva italiană din aprilie 1916) nu au oprit - așa cum sperau francezii - asaltul german de la Verdun. Dar ceea ce l-a oprit - și nu prea se spune - a fost altceva. În prima săptămână din septembrie 1916, comandamentul suprem german a ordonat ca orice acțiune ofensivă la Verdun să înceteze. Ce se întâmplase? Evenimentul care a dus la această oprire a fost intrarea României în război, în noaptea de 27/28 august 1916. Intervenția acestui nou beligerant a speriat în așa grad puterile centrale, încât a dus nu numai la oprirea ofensivei de la Verdun, ci și la o întreagă reorganizare a armatei germane, începând cu conducerea supremă, unde Hindenburg l-a înlocuit pe Falkenhayn. Puterile centrale s-au trezit deodată cu flancul drept al frontului de est descoperit.
Urmarea a arătat, din păcate, cât de repede și eficient au știut să rezolve situația și cât de puțin am știut să profităm de ea. Dar a arătat, mai ales, marea greșeală pe care o făcuse România, în 1913, anexând o mică fâșie din Bulgaria, Cadrilaterul. Zonă aridă, fără niciun picior de român, anexarea ei nu a făcut decât să determine în bulgari dorința de răzbunare. Ei deveneau dușmanii noștri și ne puneau într-o situație strategică foarte grea.
Singura voce conștientă, care se ridicase atunci contra acestei anexări, dar nu fusese ascultată, fusese cea a lui Nicolae Iorga, care-i arătase totala inutilitate.
Acum însă ne expuneam unei lupte pe un front foarte lung. Am dus această luptă, neajutați de aliații noștri, contra armatei celei mai bine echipate și antrenate de pe atunci din lume: cea germană.
Această primă fază a războiului a durat patru luni. Contrar susținerilor unor neprieteni ai României, care afirmă că înaintarea inițială „s-a transformat repede în derută“, ea a fost în realitate înverșunată și eroică.
Dar despre evenimentele anului 1916 vom mai avea ocazia să vorbim.
Dinu G. Ionescu
Martie 2016
