Vrem cu Europa, nu cu Rusia!

Petru Tomegea | 06.03.2018

Pe aceeași temă

La aproape 30 de ani de la revoluție, puterea politică e gata să renunțe la idealurile din decembrie 1989. În entuziasmul general al acelor zile, sloganele „Vrem cu Europa, nu cu Rusia!“ și „Fără comuniști!“ n-au fost contrazise de nimeni. Libertatea a fost recâștigată după 45 ani de comunism și ocupație sovietică, de supunere, apoi dependență de Kremlin. Dar azi se vede că drumul ales de români în 1859-1866, 1877, 1918 și 1989 nu le mai convine liderilor PSD, iar voința, interesele lor nu mai coincid cu destinul unei Românii libere și prospere, cu o democrație consolidată.

Însă un lucru să fie clar: România a intrat în NATO pe vremea guvernării Iliescu-Năstase, iar în UE, în timpul regimului Băsescu-Tăriceanu. Numai că e bine să ducem adevărul până la capăt: dacă negocierile de aderare n-ar fi fost puse pe un drum fără întoarcere de Emil Constantinescu, în așa fel ca orice dezicere de calea europeană să ducă la pierderea anvergurii europene a unor partide și personalități, ținând cont de multiplele legături și înțelegeri secrete cu Moscova, România ar fi băltit în continuare în același postcomunism agresiv și revolut din imaginarul lui Ion Iliescu și al bătrânilor feseniști.

Așadar, a fost o decizie politică volens-nolens la care au aderat elitele active ale societății, însă, în fapt, grosul populației nu s-a pronunțat stricto sensu. Ei, bine, tocmai pe asta mizează actualii lideri care, fără a face cunoscut cetățenilor scopul lor adevărat, promovează decizii politice din ce în ce mai clare: îndepărtarea de idealurile revoluției eroice din 1989, cu peste 1.000 de victime (sper că e o joacă inconștientă!), și revenirea pe orbita rusească, unde elitele comuniste au beneficiat de înțelegere, apreciere și medalii tovărășești.

Pe deasupra, văd că nu mai contează ororile gulagului, nici digurile făcute cu sutele de mii de schelete ale deținuților politici, ale elitelor politice și intelectuale, nici spolierea bogățiilor patriei și adevărata transformare a țării în provincie sovietică. Atunci nu era vorba de pierderea independenței și a suveranității? Asta se dorește? Că spre asta ne îndreptăm!

A se observa că astfel de schimbări radicale se provoacă prin războaie și revoluții, la noi întotdeauna cu sânge și mii de victime. Aș dori să știu cine și le va asuma... Evident că nimeni, de aceea vor încerca să facă lucrurile încetul cu încetul, pe șest, prin păcălirea populației, abaterea atenției și multă manipulare. Deja în spațiul public cu greu mai poți afla adevărul, devenit proprietate de partid.

Mi-e tot mai clar că personalitățile, partidele sau coalițiile care își vor asuma cu tărie și cinstit destinul european al României, bătălia pentru adevăr, justiție puternică și independentă, pentru statul de drept, pentru modernitate și educație de nivel occidental, singura care ne poate scoate din marasmul actual, vor câștiga alegerile, în dauna celor ce vor să ne scoată din Uniunea Europeană împotriva voinței noastre, o Uniune a regulilor, a bunăstării și a civilizației, a spiritului civic, a culturii și a spiritualității, a bunei înțelegeri. Frații noștri de latinitate- francezii, italienii, spaniolii… - sunt în Europa, nu în Asia.

Mesajul acesta este asumat deocamdată de stradă, de protestatarii împotriva hoției și a corupției, de partea cea mai activă a societății, de elita românească răspândită prin întreaga lume, de angajații firmelor IT, ai multi- și transnaționalelor, de majoritatea postărilor pe rețelele de socializare.

Abia în 2020 se va juca în mod conștient cartea României. Abia atunci vom afla dacă ne desprindem categoric de trecutul comunist și de actualul asalt împotriva statului de drept al unei majorități reacționare PSD-ALDE-UDMR care se substituie justiției, care confundă funcția de partid cu aceea de guvernant, care vrea propria justiție, procurori și judecători la ordinul liderului maxim. În anul de grație 2018!

Motivul pentru care PSD își colonizează/subordonează toate instituțiile statului este stăpânirea feudală asupra României și înjugarea poporului român, iar scopul apropiat este tocmai furtul masiv de voturi la alegerile viitoare, altfel toți cei ce s-au făcut proprietari pe averea românilor vor ajunge acolo unde le e locul.

 

Petru Tomegea

18 februarie 2108

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22