Pe aceeași temă
Este un fel de CC al PCR lărgit, o Mare Adunare Națională ceauşistă, care lucrează în mod consecvent împotriva românilor, a interesului public. De la CPUN până azi aşa a fost, de fapt, tot timpul, însă au existat legislaturi în care a trebuit să joace mai mult teatru decât în prezent. Amintiţi-vă de Vasile Lupu, pomposul ţărănist cu nume voievodal de la Iaşi, care credea că, dacă apare în parlament în costum ţărănesc, va putea trece în ochii oamenilor drept un urmaş autentic al lui Ion Mihalache. Îl propulsau din spate alţii. De circul cu „luminiţa de la capătul tunelului“ pentru care pleda de la tribuna parlamentului Victor Ciorbea (alt „mare“ ţărănist), primind drept cadou, în bătaie de joc (dar nu față de el, ci faţă de alegătorii săi), un peşte mare cât un crocodil, pe care amarăştenii dotaţi cu undiţe imaginare de guvernul ciorbesc ar fi avut „şansa“ să-l pescuiască, dacă totul nu s-ar fi dovedit - da capo al fine - o mare gogoaşă plămădită în bucătăria lui Ion Iliescu. Căci erau vremuri când ce făcea dreapta stânga ştia, dar viceversa, ba.
Partidele istorice reconstituite după abolirea regimului Ceauşescu s-au dovedit nişte creaţii artificiale şi anemice, înţesate de agenţii acoperiţi ai fostelor structuri de putere din dictatura comunistă. Prin teritoriu, şefii PNŢCD erau nu de puţine ori foşti secretari de partid, unii chiar de notorietate. Ei au lucrat ca să discrediteze din interior orice idee de alternanţă reală la puterea neocomunistă şi se pare că le-a ieşit perfect. Mai rămânea mişcarea de protest din Piaţa Universităţii, care şi ea era parazitată de securişti şi comunişti pentru a fi controlată şi distrusă. Marian Munteanu, despre care arhivele CNSAS arată că în realitate era un fost informator al Securităţii, s-a autodemascat când s-a dus să se pupe cu Miron Cozma peste sângele încă umed al celor asasinaţi la Marea Mineriadă, iar apoi n-a avut nicio problemă să facă un frumos tandem cu Virgil Măgureanu, artizanul represiunii minereşti, prin aderarea sa la un partid politic de extracţie securistă. Pe cine mai surprinde azi că Aurelian Pavelescu, liderul fantomei PNŢCD, la al cărui sediu se bea şi se mănâncă bine şi se face orice altceva decât politică ţărănistă, se alătură lui Dragnea et Co. şi declară cu seninătate că Iuliu Maniu, omorât de comunişti în închisoare, astăzi ar fi stat alături de Dragnea şi de PSD-ul lui, care este urmaşul istoric al regimului politic care l-a asasinat? Şi de ce s-ar mai mira azi cineva, amintindu-şi că şi Radu Câmpeanu a trecut deschis de partea lui Iliescu după alegerile din Duminica Orbului sau că Crin Antonescu, unul dintre urmaşii lui la conducerea PNL, ţinea discursuri autoritariste în vremea fostului USL? Tot în barca USL s-au aflat şi o parte dintre liberalii de azi ai lui Ludovic Orban. Liberali în vorbe şi pe hârtie. De la un moment dat, lumea de bună-credinţă (multă, puţină, atât cât poate exista în condiţii de totală risipire la nivel de societate şi de comunităţi) și-a dat seama că era trasă pe sfoară cu multă nonşalanţă de toate aceste aşa-zise formaţiuni de „opoziție“, aşa că nu a fost de mirare că în 2016 cei mai mulţi dintre vechii susţinători ai partidelor declarat democratice şi presupus anti-PSD au refuzat să se mai lase încă o dată păcăliți. Prea ar fi fost de oaie. Cei care, de bună-credinţă ori cu rele intenţii, şi-au făcut o marotă din a-i acuza pe aceşti oameni că n-au mers la vot se înşală când pun în seama lor responsabilităţile pentru eşecul suferit atunci când Ciorbea, când Constantinescu, când Boc şi când Băsescu s-au aflat nominal la guvernare sau la conducerea ţării. Într-o democraţie, politicienii trebuie să ştie că riscă să îşi piardă voturile dacă îşi înşală alegătorii în mod repetat şi sistematic. Dacă, în loc să se străduiască să îşi facă treaba de politicieni serioşi, se transformă în nişte saltimbanci de circ ieftin, „măşti cu toate de renume din comedia minciunii“ (cum afirma Eminescu în versurile şi în diatribele lui jurnalistice). Lumea s-a săturat, într-adevăr, de mascarada de democraţie pe care o administrează ţării toate aceste formaţiuni politice, declarate de centru-dreapta sau de stânga, dar lipsite de consistenţă, seriozitate, onestitate şi credibilitate. Lumea vrea democraţie după standardele normale, care nu aduc nici ele fericire pentru toată lumea, dar le asigură totuşi oamenilor mai multă libertate și mai multă prosperitate decât orice sistem totalitar, dictatorial, oligarhic.
Pentru atingerea acestui deziderat, cu care azi se identifică un segment important şi de valoare al societăţii româneşti, este nevoie de refondarea Partidului Naţional Liberal, prin eliminarea din rândurile sale a paraziţilor, cleptocraţilor, impostorilor şi incapabililor, de fondarea unui Partid Socialist care să apere mai bine interesele muncitorilor şi ale altor categorii paupere, de un USR care să fie mai angajat şi mai reprezentativ la scara întregii societăţi decât este în prezent şi de o nouă Alianţă Civică sau ceva echivalent, care să reunească în mod raţional şi eficient toate comunităţile şi grupările care astăzi se manifestă în stradă cu puţinele mijloace care le stau la dispoziţie, pentru a împiedica recăderea Cortinei de Fier peste România.
Daniel Dragomirescu
Iunie 2018
