Guvernul Romaniei a lansat in dezbatere publica "Legea privitoare la Casa Regala a Romaniei" prin care Casa Regala a Romaniei va deveni o institutie a statului roman, ""persoana juridică de utilitate publică, autonomă" si va primi anumite drepturi si privilegii.
Aceasta introduce o serie de privilegii, in conditiile in care, potrivit Constitutiei, Romania este republica, iar forma de guvernamant nu poate fi schimbata decat dupa o eventuala revizuire a Constitutiei.
În acest moment se pare că ascensiunea lui Liviu Dragnea și a PSD nu poate fi oprită. Speranța României stă într-o ipotetică „lebădă neagră“, adică un eveniment brusc, imprevizibil și cu impact major, dar numai un popor neserios crede că salvarea îi cade din cer.
Casa Regală renunță la însăși substanța ei și se abandonează în brațele unor politicieni vremelnici, unii teribil de compromiși, pentru câteva milioane de euro pe an.
Monarhista Marilena Radu critica negocierile Casei Regale cu reprezentantii PSD, intr-o scrisoare deschisa adresata Principesei Margareta. Radu considera ca legaturile Casei Regale a României cu PSD-ul lui Ion Iliescu reprezinta o noua abdicare a regelui, similara celei din 30 decembrie 1947.
Marilena Rotaru, una dintre cele mai puternice voci ale pro-monarhistilor din Romania, a reactionat dur dupa ce Principesa Margareta si Printul Radu Duda s-au intalnit cu liderul PSD, Liviu Dragnea pentru a discuta despre "institutionalizarea" Casei Regale.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an