Mircea Dumitru, ministrul Educatiei din Romania, a semnat regulamentul de funcționare a noului Consiliu Național de Etică (CNECSDTI), institutie care va verifica buna conduita in cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare.
Ministerul Educatiei vrea sa retraga posibilitatea Consiliului Nationa de Etica de a analiza plagiatele demnitarilor si de a aplica sanctiuni in acest sens, potrivit unui proiect de Ordonanta lansat de Ministerul Educatiei.
Decizia de abrogare a Consiliului National de Etica a devenit oficiala, miercuri, dupa ce ordinul ministrului Educatiei a fost publicat in Monitorul Oficial.
Consiliul National de Etica a fost revocat azi de ministrul Educatiei, ceea ce inseamna desfiintarea lui. Adrian Curaj a spus ca sarcinile acestuia vor fi preluate de un mecanism nou, clar şi de încredere. "Nu cred că în România există două categorii de doctorat”, a precizat mininstrul.
Suspectat de jocuri politice, Consiliul National de Etica (CNE) a ingreunat cercetarea mai multor cazuri de plagiat, cel mai recunoscut fiind cel al fostului premier Ponta. Iar prin noul scandal care il priveste pe ministrul de Interne Petre Toba, CNE revine in atentia publica.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an