Absolvenţi „Magna cum fraude“

O țară întreagă a asistat, zilele trecute, la o scenă halucinantă, când, la o emisiune în direct pe Televiziunea națională, un fost ministru, social-democratul Eugen Teo­do­rovici, vorbea cu dezin­vol­tură despre o diplomă în nu știe nici el ce, „de mas­ter sau ce este el, curs post­universitar“, obținută la „Aca­demia Naţională de In­formaţii, parcă îi zice“, unde nu a fost nici măcar o dată. O diplomă pe care nu s-a dus personal să o ia, „mi s-a dat, pur şi sim­plu“. De ce a primit-o? „Pro­babil că merit“, a răspuns nonșalant Eugen Teodo­rovici.

În mod normal, după o așa declarație, a doua zi, la instituția care a emis astfel de diplome, Academia Naţională de In­for­ma­ţii a SRI, ar fi fost dispus un control. Întâi, de la instituțiile, subordonate Ministerului Educaţiei, care supervizează calitatea edu­cației. Nu s-a întâmplat nimic. Previzibil, de altfel:

1. Pentru că la vârful ministerului nu se întâmplă lucruri normale. Instituția este condusă de un ministru care, în primul său mandat, făcuse tot ce i-a stat în pu­tinţă pentru a-și albi şeful plagiator, pe Victor Ponta, și a mers, pentru aceasta, pâ­nă la schimbarea componenţei Consiliului Naţional de Etică şi la desfiinţarea CNATDCU, în ziua în care această insti­tu­ţie se pregătea să facă public verdictul de plagiat. Un ministru care, în actualul man­dat, în ciuda nenumăratelor scandaluri de plagiat ieşite la iveală în ultimii ani, a avut ca prioritate amânarea, fă­ră un calendar, a evaluării şcolilor doctorale, asigu­rând astfel cel puţin încă doi ani de liniște pentru mafia academică. Un mi­nistru agramat care, deși e o rușine pentru guvern, a rămas în funcție și după recenta remaniere gu­ver­namentală care, se anunța, viza miniștrii cu probleme de imagine. Există și o explicaţie pentru acest lucru: experienţa lui în albirea pla­giatorilor, exact ceea ce are nevoie și ac­tualul său șef pe linie guvernamentală, Mi­hai Tudose. Un doctor cu diploma ob­ți­nută tot la Academia SRI, asupra căruia pla­nează acuzații de plagiat și în privinţa tezei de doctorat, şi a unei lucrări pu­blicate la editura aceleiași instituții, în co­autorat cu un fost rector şi un fost pro­rector ai academiei.

2. Pentru că impostura academică, în varii forme, este deja fenomen. S-a scris şi s-a vorbit mult, în ultimii ani, în mod public, despre doctorate plagiate sau cumpărate. Despre conducători de doctorate ei înşişi plagiatori sau care au permis plagiate în se­rie. Despre fabrici de diplome – un ade­vărat cancer nu doar pentru sistemul de învățământ, ci pentru toată societatea. Des­pre cauţionarea furtului academic de către înşişi politicienii numiţi la vârful Ministerului Educaţiei şi de către ca­ma­rila lor din unele universităţi și din ins­ti­tuții care supervizează calitatea educației. Despre politicieni mediocri sau agramați, propulsați în funcții de vârf prin ministere sau instituții strategice. Cu excepţia scur­tului mandat de la Educaţie al lui Mircea Dumitru, când au fost retrase câteva ti­tluri de doctor, nu s-a făcut, însă, nimic pen­tru diminuarea acestui fenomen. Nu au mai fost retrase titluri de doctor, nu a fost închisă nicio şcoală doctorală cu pro­bleme, nici măcar controlată. Şi asta de­oa­rece, pentru mulți dintre cei care ne con­duc, normalitatea e să colecționeze diplo­me și titluri prin troc sau fraudă, iar pen­tru alţii, să protejeze promoţia de ab­sol­venţi „Magna cum fraude“ şi să per­pe­tueze acest sistem care livrează semidocţi şi indivizi vulnerabili, deci şantajabili, deci docili şi manevrabili.

Un rol important în degradarea calității în­vățământului superior l-a jucat Academia Națională de Informații – unde plagiatul s-a dovedit a nu fi accident, unde nu exis­tă voință pentru demascarea doctorilor im­postori și a rețelei care le-a dat titlul, un­de, iată, am aflat, se dau diplome fără a fa­ce nimic pentru a le merita. Deşi edu­ca­ția e o problemă ce ține de securitate na­țio­na­lă şi deşi Academia Națională de Inf­or­ma­ții, subordonată SRI, ar trebui să fie vârf de lance în lupta împotriva im­pos­turii aca­demice, e parte a sistemului pu­tred.

Din cauza imposturii academice nu doar to­lerate, ci și încurajate, s-a ajuns nu nu­mai la o imensă lipsă de competență în toa­te domeniile, inclusiv la vârf, ci şi la un număr mare al celor pe care nu îi scandalizează astfel de numiri și pentru care meritocraţia nu are niciun sens. Pen­tru ei nu e un capăt de lume ca un mi­nistru să facă greşeli gramaticale ori să cau­ţioneze furtul academic. Nici ca un premier să aibă lucrări plagiate cu ajutorul cărora şi-a construit cariera și şi-a deschis nişte uşi, în zona marilor decizii. Nici ca un prim-ministru să-și falsifice CV-ul, min­țind că a scris cărți. Iar cei pe care nu-i deranjează astfel de „detalii“ nu sunt puţini. Se vede, de altfel, după opţiunile electorale, care permit accederea la pu­tere, în funcţii importante de decizie, a unor agramaţi, a unor semi- sau sfer­to­docţi, a unor impostori. Cu efectele pe ca­re le resimțim cu toții şi pe care le vom re­simţi tot mai acut.