Senatorul USR Mihai Goțiu îl acuză într-o scrisoare deschisă pe Dacian Cioloș că i-a ignorat mesajele în care îi semnala neregulile din procesul de vot și vicierea acestuia.
Deputatul Emanuel Ungureanu și senatorul Mihai Goțiu contestă alegerile interne ale USR-PLUS Cluj pentru desemnarea candidaților pentru Parlament: „Mizerii” și „mecanism perfid”
Mihai Gotiu, senator USR, i-a oferit ministrului propus al Educatiei, Valentin Popa, un manual de gramatica chiar la inceputul sedintei comisiilor parlamentare pentru audiere
Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, şi senatorul USR Mihai Goţiu au avut un schimb dur de replici pe holurile Parlamentului, cei doi acuzându-se reciproc de încălcarea regulamentului Senatului.
Mirel Palada, fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, solicită Senatului un punct de vedere referitor la ”exercitarea atribuţiilor de serviciu” de către Mihai Goţiu.
Uniunea Salvați România denunță tentativa domnului Mirel Palada de a influența, cu ajutorul politic al coaliției PSD-ALDE, cursul plângerii penale făcute de senatorul USR Mihai Goțiu împotriva sa, după agresiunea comisă în timpul unei pauze publicitare a unei emisiuni de la B1 TV.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an