Premierul Dacian Cioloş a declarat, joi, după o întâlnire cu fermierii, că vrea să găsească ''toate mijloacele'' pentru a introduce un cadru mai restrictiv pentru vânzarea de terenuri agricole, astfel încât să fie favorizate comunităţile locale.
Guvernul a decis, sambata, ca plata garzilor suplimentare efectuate de medici sa se faca pornind de la baza salariala crescuta prin intermediul Ordonantei de Urgenta 20/2016, incepand cu data de 1 octombrie, iar fondurile necesare, de aproximativ 100 de milioane de lei, vor proveni din eficientizarea resurselor deja existente, informeaza Ministerul Sanatatii.
Premierul Dacian Cioloş a lansat ieri GovITHub, un program guvernamental care incearca sa atraga specialistii romani in domeniul IT pentru a-i pune alaturi de specialisti in administratia publica, incercand sa produca astfel o modernizarea a administratiei publice din Romania si a modului in care statul interactioneaza cu cetatenii.
Victor Grigorescu, ministru Energiei din Romania, a transmis astazi, intr-un raspuns pentru cei de la PNL Gorj care ii cereau demisia, ca reformele care au loc la Complexul Energetic Oltenia fac parte dintr-un proces de intarire a statului care le va produce mari pierderi politicienilor conectati la teava de bani.
Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, vineri, că afirmaţiile premierului Dacian Cioloş privind Codul fiscal în cazul veteranilor de război sunt "o minciună sfruntată", iar prim-ministrul trebuie să înceteze să mintă, susţinând că prevederile Codului fiscal elaborat de PSD sunt corecte, iar problema este la HG emisă de Cabinetul Cioloş.
Aproximativ 600 de foşti parlamentari, dintre care 443 sunt foşti deputaţi şi circa 150 foşti senatori, vor beneficia, de la 1 august, de pensii speciale. Guvernul a alocat, la rectificarea bugetară, 20 de milioane de lei pentru aceste indemnizaţii speciale.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an