Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, susţine că sentinţa de joi a Instanţei supreme în dosarul “DGASPC Teleorman” prin care Liviu Dragnea a fost condamnat este “una politizată”, adăugând că este convinsă că preşedintele PSD îşi va demonstra nevinovăţia.
Noul ministru de Interne italian, și liderul Ligii anti-imigrație, Matteo Savini, este protagonistul unui nou scandal după ce a anunțat că dorește un recensământ al romilor și că „din păcate” vor trebui păstrați cetățenii italieni de etnie romă.
Un grup de protestatari se află pe holul de la plenul reunit al Parlamentului în timpul discursului premierului Viorica Dăncilă şi strigă ”Justiţie, nu corupţie!”, ”Cuib de hoţi şi de mafioţi”, ”Dragnea nu uita, asta nu e ţara ta”.
Secretarul general al PSD, care s-a făcut cunoscut ca recitator al rezoluției statului paralel, lansată de Dragnea la Herculane, este de părere că protestatarii de miercuri, de la parlament, ar fi trebuit ridicați cu dubele pentru că au scandat lozinci destabilizatoare în timpul discursului Vioricăi Dăncilă.
PNL, USR şi PMP au depus, miercuri, la Parlament, moţiunea de cenzură intitulată "Demiterea guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgenţă naţională!".
Patru parlamentari PSD l-au flancat pe liderul de partid Liviu Dragnea, deși nu-l agresa nimeni, la ieșirea din plenul camerelor reunite pentru a-l proteja de cei care, la o distanță apreciabilă, păziți și izolați, îl huiduiau miercuri pe culoarele parlamentului.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an