Statele Unite au un interes strategic la Marea Neagră, spune John Bolton, consilierul pe probleme de securitate națională al președintelui SUA, aflat într-o vizită la Kiev.
Reprezentanții ExxonMobil i-au scris premierului Dăncilă și Agenției pentru Resurse Minerale că au în vedre să vândă licența de exploatare altor companii interesate, susține G4Media.ro
Romania Energy Center (ROEC) vă invită la o conferință susținută de John Roberts. Evenimentul este organizat la 12 martie (orele 17-19), în Aula Magna a Academiei de Studii Economice (ASE).
Rusia a lansat un avertisment sever la adresa Ucrainei vecine, după ce a sechestrat, recurgând la forță, trei nave ucrainene în apropiere de peninsula Crimeea, anexată în martie 2014 de Moscova.
Un avion american de recunoaștere, care zbura în spațiul internațional de deasupra Mării Negre, a fost interceptat luni de o aeronavă rusească de tip Suvoi 27, potrivit unui comunicat al forțelor navale al
SERGHEI KORSUNSKI (56 de ani) a ocupat funcții cheie în diplomația ucraineană în ultimii 20 de ani: însărcinat cu afaceri la Ambasada Ucrainei de la Washington, șef al Departamentului pentru Energie în cadrul Ministerului de Externe de la Kiev, ambasador în Turcia vreme de opt ani, din 2008 până în 2016. În ultimii doi ani ocupă fotoliul de director al Academiei Diplomatice din Kiev.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an