Ancuţa Anda Macovei, fost director IT la Autoritatea Vamală, în prezent director la ANAF, suspectată că primit un milion de euro mită a primit vineri mandat de 30 de zile de arest. Decizia nu este definitivă.
Procurorii DNA Ploieşti au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea, pentru 24 de ore, a fostului director IT din Autoritatea Naţională a Vămilor, Anda Ancuţa Macovei, în prezent director IT din ANAF, pentru luare de mită.
Un document din dosarul Secureanu confirma ca exista inregistrarile facute de acesta, iar "Vrabi", iubita fostului manager de la Spitalul Malaxa, a declarat ca "am predat DNA in integralitate documentatie audio-video cu privire la Gabi Firea si altii", scrie tolo.ro.
Fostul director general al Loteriei Române, Gheorghe Benea, precum şi şeful Serviciului Achiziţii în cadrul companiei, Ovidiu Rîpanu, au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), sub control judiciar.
Un procuror de la DNA a cerut marți judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție condamnarea lui Sebastian Ghiță la o pedeapsă maximă cu închisoarea în dosarul în care fostul deputat este acuzat că l-a mituit pe Iulian Bădescu, fostul primar al Ploieștiului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei (ICCJ) a decis, marți, ca dosarul privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009, care le vizează și pe Elena Udrea şi Ioana Băsescu, să fie judecat de Curtea de Apel București.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an