Șerban Mihăilescu, fost parlamentar și secretar general al Guvernului Năstase, va fi cercetat de DNA pentru mărturie mincinoasă în legătură cu declarația dată ca martor în instanță în dosarul în care este judecat președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.
Traian Băsescu susţine, pe Facebook, că Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu vând şi istoria ţării pentru voturile UDMR la moţiunea de cenzură. ”Măi ticăloşilor din PSD şi ALDE, credeţi că în viaţa voastră veţi mai putea merge la Ţebea? Dar în Ardeal?”, scrie Băsescu.
Presedintele ALDE, Calin Popescu Tariceanu, a declarat marti ca, potrivit calculelor, sunt 16-17 parlamentari care vor vota impotriva motiunii de cenzura, dar a precizat ca motiunea va trece deoarece exista voturile necesare adoptarii ei.
Traian Băsescu scrie, pe Facebook, că lupta pentru putere şi influenţă a clanurilor din PSD a fost transferată sub cupola Parlamentului.
Tariceanu a anunțat că ALDE a decis retragerea sprijinului politic pentru guvernul Grindeanu. El spune că le-a cerut miniștrilor ALDE din guvern să-și dea demisiile. În paralel, are loc execuția lui Grindeanu în Comitetul Executiv al PSD, pentru că a refuzat să-și dea demisia la cererea lui Dragnea.
Dupa atacurile din ultima perioada si amenintarile deschise cu inlocuirea sa din functie, venite in special din partea Gabrielei Firea, dar si in urma informatiilor ca Dragnea ar fi luat decizia schimbarii sale, vehiculate de o parte a media, pemierul Sorin Grindeanu a reactionat.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an