Pe aceeași temă
"Federația Sindicatelor din Educație Spiru Haret consideră că domnul senator Călin Popescu Tăriceanu ar trebui să se informeze mai bine înainte să dea declarații privind activitatea cadrelor didactice. Cunoaștem că domnul Tăriceanu are o problemă cu cadrele didactice. Am văzut acest lucru încă din momentul în care a fost prim-ministru, însă, ca al doilea om în stat, domnul senator ar trebui să aibă mai multă grijă și să se gândească de două ori în momentul în care dă declarații de genul celei din 7 iunie a.c.. Dacă nu știe ce face un profesor, suntem dispuși să îi arătăm. Îl invităm pe domnul președinte al Senatului să stea măcar o zi alături de un profesor pentru a vedea de ce este nevoie de acel spor neuropsihic", se arată în comunicatul Federației Spiru Haret, conform Agerpres.
Marius Ovidiu Nistor, președintele FSE "Spiru Haret", susține că președintele Senatului, precum și alți politicieni, confundă norma didactică de predare efectivă cu norma de muncă.
"De asemenea, domnul Tăriceanu confundă în mod intenționat, ca și alți politicieni, norma didactică de predare efectivă (care este de 18 ore pe săptămână) cu norma de muncă (care este de 40 de ore pe săptămână, la fel ca la toți angajații). În condițiile în care domnul Tăriceanu este invidios pe munca unui cadru didactic, îl invităm să renunțe la funcția politică și să se reîntoarcă la catedră, însă în învățământul preuniversitar', a declarat Marius Nistor.
De asemenea, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) precizează că președintele Senatului nu cunoaște legislația din domeniul educației, reamintind că un cadru didactic are dreptul la 62 de zile lucrătoare de concediu.
"Îi reamintim domnului Tăriceanu că, legal, un cadru didactic are dreptul la 62 de zile lucrătoare de concediu de odihnă, iar norma didactică de predare a unui cadru didactic nu trebuie confundată cu timpul legal de muncă. Nu trebuie uitat că, pe lângă norma didactică de 40 de ore/săptămână, personalul didactic prestează o serie de activități care nu intră în fișa postului și pentru care nu este plătit! Iar din cele 62 de zile de concediu, cele mai multe cadre didactice nu pot efectua nici jumătate din concediu, deoarece sunt implicate în diversele examene care au loc în perioada vacanței de vară", se mai spune în comunicat.
FSLI susține că aceste afirmații sunt cu atât mai grave cu cât vin de la un înalt demnitar iar educația este considerată de către clasa politică drept "o temă de campanie".
"Este cu atât mai grav cu cât aceste afirmații defăimătoare la adresa tuturor cadrelor didactice vin de la un înalt demnitar al statului român, cel de-al doilea om în stat și șeful unuia dintre partidele politice aflate la guvernare. Este evident că, prin mesajul transmis, în calitate de șef al Senatului României, domnul Călin Popescu Tăriceanu, demonstrează, încă o dată, că, pentru clasa politică românească, educația este doar o temă de campanie electorală care, imediat după alegeri, este aruncată la 'coșul de gunoi', singurele obiective urmărite în mod real de către politicieni fiind 'binele personal'. Acest 'deziderat' colectiv, transpartinic, al aleșilor neamului este demonstrat și de noua lege de salarizare, prin care s-au grăbit să-și majoreze substanțial indemnizațiile de senatori și deputați, dar și indemnizațiile aleșilor locali", conform sursei citate.
**********************
Tăriceanu a declarat în 7 iunie, la Craiova, că unele solicitări venite din partea sectorului bugetar, cum ar fi sporul neuropsihic din învățământ sunt nejustificate.
"Vorbim de o anvelopă salarială și, după cum ați văzut, au fost negocieri, presiuni cu sindicatele ca până la urmă și celelalte avantaje să se transforme tot în bani. Mă refer la tichetele de masă, la voucherele de vacanță, care nu erau incluse în ceea ce s-a discutat inițial. Au venit alte sporuri în diferite zone să se adauge, pe care ministrul Muncii, ieri (marți n.r.), le-a menționat. Am văzut, de exemplu, la educație, spor de solicitare neuropsihică. Iertați-mă, am lucrat și eu în învățământ, programul nu e de opt ore pe zi, norma didactică în învățământul preuniversitar. Dacă pui la cap toate vacanțele, ai patru luni de vacanță pe an. Deci, nu știu, eu nu găsesc că sunt justificate unele din aceste majorări", a afirmat Călin Popescu Tăriceanu.