De același autor
Dupa atatea experiente traite indeosebi in ultimii ani de prietenii mei si de mine, n-ar mai trebui sa ma mire persistenta miseliei. Reiau un articol aparut acum cativa ani pe blogul meu. Tema, atunci ca si acum, este ceea ce numesc voluptatea ticalosiei. Este suficient sa inlocuim numele lui Cornel Nistorescu cu acela al lui Radu Calin Cristea, precum si titlul publicatiei, in loc de “cotidianul.ro” sa punem “Observator Cultural” si articolul devine de o amuzanta, chiar spectaculoasa actualitate. Personal, nu ma mir. Redactorul-sef adjunct de la “Observator”, Ovidiu Simonca, a fost un scurt timp adjunctul lui Nistorescu la foaia electronica specializata in calomnii sordide si denunturi, antifrastic, insolent si uzurpator numita “cotidianul”. RCC a migrat, spre stupoarea multora din fostii sai prieteni, dinspre statutul de respectat jurnalist si critic literar spre acela de entuziast propagandist USL. Astazi exceleaza in linsajul mediatic al celor care nu ii glorifica pe plagiator, pe securist si pe demagog, sinistra triada care batjocoreste Romania.
Fiindca veni vorba de un “Dictionar social-politic pentru tineret”, aparut in 1981, ma intreb ce gandeste dl Cristea despre articolele altor autori, sa spunem profesorul de etica de la Universitatea din Bucuresti Vasile Morar ori politologul Mihai Milca, actual director general la ICR-ul condus de Andrei Marga, fost redactor-sef adjunct al “Scanteii Tineretului” in anii 80, fost director al Bibliotecii Romane din Roma in ultimii ani ai dictaturii comuniste? Fiecare articol din acel “Dictionar” este semnat cu initiale. I-as mai spune ca nu l-am intalnit in viata mea pe fostul sef al Sectiei Presa a CC al PCR, Eugen Florescu, dar stiu ca era un personaj abominabil, incuiat, agresiv si xenofob. In niciun caz nu m-ar fi “simpatizat” din ratiuni pe care RCC le stie foarte bine. Eu pe el si mai putin.
Nu am colaborat la revista “Tanarul Leninist” cu exceptia, din cate tin minte, unei mese rotunde (ancheta printre studenti) condusa (organizata) de, pe atunci, cercetatorul Liviu Turcu, colaborator al publicatiei. Redactor-sef era, daca ma ajuta memoria, Nicolae Lotreanu, ulterior seful serviciului de documentare de la “Stefan Gheorghiu”, dupa 1990, redactor-sef al unei reviste publicata de Institutul de Teorie Politica al carui director era, cu binecuvantarea noii puteri, fostul profesor de socialism stiintific, apropiat de Ion Iliescu si Dan Martian, Radu Florian (informatia despre Lotreanu este din acea perioada, disputata azi de dl Alexandru R. Florian). Oricum, chiar fostul profesor Florian a scris despre cum as fi incercat eu, prin tot felul de mijloace, sa "patrund" la "Stefan Gheorghiu". Era teribil de enervat profesorul de socialism "stiintific" despre ce spusesem intr-o faimoasa "Serata muzicala" a regretatului Iosif Sava.
Dl Cristea a fost redactor al revistelor studentesti din subordinea UASCR (“Viata Studenteasca” si “Amfiteatru”). Eu nu. Dl Cristea a colaborat la Radio Europa Libera, a fost chiar redactor, in anii 90, dupa caderea regimului comunist. Eu am colaborat incepand din februarie 1983. Un minim simt al colegialitatii si amintirea luptei purtata ani de zile de aceeasi parte a baricadei al fi trebuit sa-i pondereze apetitul inchizitorial. Dar domnia sa anuntat ca se dedica unui “razboi total”. Probabil ca articolul din “Observator Cultural”, plin de adjective stigmatizante si inexactitati flagrante, de usor demonstrabila inspiratie “Tricolorul” si “Romania Mare”, este parte din acest razboi. Dl Cristea ma numeste, proband ca habar nu are despre ce vorbeste, un Homo Sovieticus. In prima faza ma numise “Homo Brucanus” (termen cu conotatii cel putin indoielnice). N-a explicat de ce a renuntat la aceasta sintagma. Eu il consider pe actualul Radu Calin Cristea un Artur Silvestri al timpurilor noastre. Pentru cei care n-au apucat acele vremuri, Artur Silvestri era unul dintre cei mai virulenti membri ai echipei de hingheri pseudo-culturali condusa de Eugen Barbu. (1-3 februarie 2013)
Sunt de-a dreptul socat ca Marius Tuca nu explodeaza: va sa zica ei au muncit din greu la JN ca sa publice pe prima pagina, la o zi sau doua dupa discursul lui Traian Basescu din Parlamentul Romaniei, pe 20 decembrie 2006 (cred ca nu gresesc data) un ditamai denuntul/rechizitoriu cu titlul, parca, “Tismaneanu primul comunist al tarii” semnat (iar cred ca nu ma insel, de Gabriela Antoniu). Iata ca acum C.N. (tot e un progres, a invatat sa puna initalele auctoriale la sfirsit), nemaigasind nimic de spus contra mea, preia (fara sa o recunoasca) munca distructiva a altora. Ma acuza ca am fost activist comunist, desi n-am lucrat in viata mea nici in aparatul PCR, nici in cel al UTC/UASCR. Sa mai adaug ca Marius Tuca nu si-a facut o profesie din a (ma) calomnia. Nu e genul.
Tot in JN, tot in 2006, a aparut articolul lui Mircea Cartarescu cu titlul “Volodea asa cum il cunosc eu“. Un text de o rara generozitate si superba cinste pentru care nu voi sti niciodata cum sa-i multumesc indeajuns.
De fapt, chiar si articolul “demascator” din JN are unele probleme, pentru ca protocronismul delatiunii apartine de fapt “Tricolorului”, ziarul-anexa al “Romaniei Mari“. Sa dam totusi “Jurnalului” creditul ca a fost prima publicatie cu tiraj real care a publicat acea compilatie de citate menite sa me de-legitimeze si, prin implicatie, sa delegitimeze demersul condamnarii dictaturii comuniste din Romania.
Am explicat pana la supra-satiu in ce conditii am scris acele texte. Dictionarul in cauza nu a ajuns sa circule pe piata, fiind topit dupa plecarea mea din tara. Fiecare articol este semnat (cu initiale, cum face acum C.N.), iar textele mele erau printe cele mai putin “angajate”: cantitate, calitate, axiologie etc Evident, la unele articole (“democratie socialista”) editura a adaugat citate din documentele oficiale. Chiar nu stie C.N. cum se proceda? Daca tot a decis sa citeze din articolele mele din “Viata Studenteasca”, deci din anii 70, poate ca isi aminteste si de altele, dintre care unele i-au creat destule probleme redactorului-sef Stelian Motiu. Care, daca ar trai, stim amandoi ce i-ar spune lui C.N. Un singur cuvant: “Rusine!” Rusine pentru ca nu pricepi nimic din ceea ce se numeste epifanie, din faptul ca un om s-a despartit de un trecut in care a avut si unele abdicari. Dar nu am fost activist al presei de tineret, precum Nistorescu. Nu am fost angajat la “Flacara” lui Paunescu.
Am explicat mereu ca vin dintr-o famile a stangii radicale, chiar staliniste. Cititi interviurile mele cu Mircea Mihaies, Adriana Babeti, N. Manolescu (“Ghilotina de scrum”). Am analizat pe larg aceste chestiuni intr-un serial de interviuri luate de Max Banus la Europa Libera (1988). Textele pe care le exhiba acum Nistorescu ii erau trimise (copii xerox) lui Vlad Georgescu din tara. Stia prea bine directorul Europei Libere cine face asemenea fotocopii si cine le trimite. Aceleasi forte care trimiteau scrisorile de amenintare cu moartea semnate “Comandamentul Dumnezeu si Patrie” ori “Fiii lui Avram Iancu”. Care ne acuzau, pe cei de la revista “Agora”, ca facem propaganda pro-maghiara (tema reluata acum prin JN). Este meritul meu, in fond, ca am rupt cu valorile apocrife in care au crezut parintii mei. Am vorbit despre biografia mea si a parintilor in interviul luat de Andrei Badin publicat in 2006 in “Adevarul”. In fine, lista bio-bibliografica e lunga si nu mai am timp sa o rescriu. Cititi intrarea despre mine in “Wikipedia”, editia americana, si veti gasi destule informatii. Articolul din editia romaneasca este din pacate mereu vandalizat si are unele accente xenofobe.
Textul lui Nistorescu-Romosan nu se distinge prin nimic de dejectiile proferate de mai bine de trei ani de catre diversii vechi si noi securisti. De fapt, inca din 1991, cand “Romania Mare” publica un articol cu titlul “Sobolanul Volodea” care se incheia cu scabrosul “avertisment”: “Echipa de deratizare e pe urmele tale!”
Nu le voi mai da numele diversilor maniaci, unii nu mai sunt in viata. Sa spun doar ca pana si Mihai Ungheanu si-a facut mai cinstit meseria: atunci cand m-a atacat in Senatul Romaniei in 2006, el chiar s-a ocupat de cartile mele. Le-a negat valoarea, dar le-a recunoscut existenta. A trebuit sa revina printre noi subculturalul Nistorescu pentru a ajunge la concluzia ca Ungheanu avea totusi o urma de onestitate…
In rest, total de acord cu Ioan T. Morar: “Ar trebui să avem puterea să punem şi puţină milă în dispreţ!”
PS: Intrebare: cui ii vine maine randul sa fie linsat in “Cotidianul” lui Nistorescu, acest cartier general al urii? Eu unul as putea pune pariu ca este vorba de…
http://jurnalul.ro/stire-
