Decizia croatilor de a bloca frontiera cu Serbia nemultumeste UE. Comisia cere explicatii

Tudor Despina | 25.09.2015

Relatia tensionata dintre Serbia si Croatia determina o reactie din partea Comisiei Europene. Bruxellesul cere Zagrebului sa ofere “de urgenta clarificari” cu privire la decizia de a bloca frontiera cu Serbia, in contextul fluxului masiv de migranti ce trec prin zona.

Pe aceeași temă

 

Potrivit purtatoarei de cuvant pentru Afaceri Externe a CE Maja Kocijancic, “prima noastra estimare” fata de restrictiile impuse de croati la frontiera cu Serbia “ridica in acest stadiu unele intrebari grave”, transmite AFP, citata de Agerpres.

 

In context, Comisia Europeana cere “de urgenta clarificari autoritatilor croate”, mai arata oficialul comunitar.

 

Sarbii si croatii isi inchid granitele

 

Croația a interzis intrarea pe teritoriul său a cetățenilor și mașinilor sârbe, a anunțat joi poliția de frontieră croată, după ce Serbia a interzis miercuri seara traficul autovehiculelor de transport marfă și a produselor croate, relatează Reuters. Decizia Belgradului vine dupa ce, luni, croatii au interzis accesul camioanelor venind dinspre Serbia pe teritoriul tarii lor

 

“Titularii de pașapoarte sârbe și mașinile înmatriculate în Serbia nu pot intra în Croația până la noi ordine”, a declarat un ofițer de poliție pentru Reuters prin telefon de la Bajakovo, principalul punct de trecere a frontierei între cele două foste republici iugoslave. 

 

Criza migrantilor tensioneaza regiunea

 

Croatia intentioneaza astfel sa faca presiuni asupra Belgradului pentru a redirectiona fluxul de migranti si refugiati spre Ungaria si Romania. Peste 44.000 de migranti ce fug de razboi si mizerie din Orientul Mijlociu si Africa au intrat in Croatia prin Serbia intr-o saptamana.

 

Serbia a anuntat ca isi rezerva dreptul de a recurge la represalii si a lansat Croatiei un ultimatum care a expirat la 22.00 GMT miercuri seara."Dupa miezul noptii (22.00 GMT), niciun camion inmatriculat in Croatia si niciun alt vehicul sau mijloc de transport incarcat cu produse croate nu va putea intra pe teritoriul Serbiei", a declarat ministrul sarb de interne Nebojsa Stefanovic in direct la televiziunea nationala (RTS).

 

Stefanovic, care s-a exprimat la postul de frontiera Batrovci-Bajakovo, a precizat ca decizia intra in vigoare pentru "toate posturile de frontiera ale Serbiei", deoarece tara este expusa "unei agresiuni economice" si "trebuie acum sa-si apere interesele".

 

Ministrul a deplans "atitudinea iresponsabila" a autoritatilor croate si a precizat ca "guvernul sarb este gata sa revina asupra deciziei sale imediat, cu conditia ca postul de frontiera Batrovci-Bajako sa fie deschis circulatiei autovehiculelor de transport marfa".

 

In ziua de miercuri, soferi de camioane nemultumiti au blocat tot traficul la singurul punct de trecere a frontierei inca deschis intre Serbia si Croatia, pentru a protesta impotriva deciziei Zagrebului.

 

Belgradul a oprit de la 16 septembrie trimiterea migrantilor spre Ungaria, o tara ce si-a inchis cu un gard de sarma ghimpata cei 175 de km de frontiera cu Serbia. De atunci, Croatia a devenit noua cale de acces spre Europa de Vest.

 

Saptamana trecuta, Croatia a inchis deja sapte din cele opt puncte de trecere a frontierei cu Serbia, in incercarea de a reduce fluxul de migranti. Dar ea a redeschis punctul de frontiera din apropiere de la Sid-Tovarnik pentru a permite trecerea masinilor, in timp ce camioanele trebuie sa faca un ocol prin Bosnia pentru a intra in Croatia sau pentru a iesi.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22