Omul de afaceri Gruia Stoica și avocatul Doru Boștină, condamnați definitiv. Cu suspendare

Iulian Popescu | 23.02.2016

Gruia Stoica șiDoru Boștină au fost condamnați definitiv în dosarul privind trucarea unei licitaţii publice organizate de Complexul Energetic Oltenia. ICCJ a decis marți ca Stoica să fie condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, iar Boştină, la un de închisoare cu suspendare.

Pe aceeași temă

 

Doi dintre magistrații completul de trei judecători au admis apelurile inculpaților împotriva deciziei Curţii de Apel Ploieşti, din martie 2015, care-I condamnase la 4 ani cu executare, respctiv 3 ani cu executare.

 

A existat o opinie separată, al treilea judecător fiind de părere că trebuia menţinută pedeapsa de 4 ani cu executare pentru Stoica şi doar modificată pedeapsa pentru Boştină.

 

Instanţa a mai dispus ca cei doi să respecte mai multe obligaţii:

să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov (Gruia Stoica) şi la Serviciul de Probaţiune Bucureşti (Doru Boştină), la datele fixate de acestea;

să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea lor;

să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

să comunice schimbarea locului de muncă, precum şi informaţiile şi documentele de natură a permite controlul mijloacelor lor de existenţă.

 

De asemenea, ei vor presta muncă neremunerată în folosul comunităţii timp de 60 de zile – Doru Boştină şi de 90 de zile – Gruia Stoica, scrie Sursa Zilei.

 

Gruia Stoica va presta munca în folosul comunităţii la Direcţia de Asistenţă Educaţională sau la Societatea Medicală ”Sfânta Cuvioasă Paraschiva”, ambele situate în oraşul Voluntari, judeţul Ilfov; Doru Boştină – la Agenţia Naţională Antidrog – Centrul de Asistenţă Integrată în Adicţii ”Obregia” sau la Centrul de Asistenţă Integrată în Adicţii, ambele din municipiul Bucureşti, potrivit deciziei instanţei.

 

***

 

Gruia Stoica, patronul patronul Grupului Feroviar Roman, a fost trimis în judecată la data de 12 februarie 2014, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență, alături de avocatul Doru Boștină, acuzat de trafic de influență. Potrivit DNA, în luna mai 2013, SC Complexul Energetic Oltenia SA (CEO) Târgu Jiu a lansat public procedura de licitație ce avea ca scop încheierea acordului cadru și a contractelor subsecvente având ca obiect "Servicii de transport feroviar de cărbune" pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Ișalnița și sucursala Electrocentrale Turceni.

 

CFR Marfă și-a manifestat intenția de a participa la procedura de achiziție a serviciilor de transport feroviar de cărbune pentru cele trei sucursale aparținând Complexului Energetic Oltenia și prin urmare a cerut să i se elibereze documentația de atribuire (fișe de date, caiet de sarcini, model de contract subsecvent, model de acord cadru).

 

CITITI SI:Gruia Stoica si Doru Bostina, condamnati la 4 ani de inchisoare cu EXECUTARE

 

Potrivit rechizitoriului, la data de 22 ianuarie 2014, Gruia Stoica, persoană care controlează GFR SA, membră a grupului Grampet, i-a promis avocatului Doru Boștină că-i va da suma de 3 milioane euro pentru ca acesta să își exercite influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra directorului general al CFR Marfă (funcționar public), pentru a-l determina să își încalce atribuțiile de serviciu și să-i comunice prețul oferit de societatea pe care o conduce, la licitația din 29 ianuarie 2014, așadar să divulge date confidențiale.

 

Procurorii susțin că, în acest context, avocatul Boștină i-a promis lui Gruia Stoica faptul că va înlesni, în schimbul sumei de 3 milioane euro, aflarea ofertei de preț și va folosi pentru realizarea traficului de influență un intermediar care poate exercita influența directă asupra directorului general al CFR Marfă.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22