Masacrul de la Fântâna Albă sau cum au încercat sovieticii să steargă o crimă cu var stins

O propunere legislativă adoptată în 2011 de Camera Deputaților decreta data de 1 Aprilie drept Ziua națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și din alte zone, ale deportărilor, ale foametei și altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie (Legea 68/2011). Ocupația sovietică din ținuturile românești a lăsat în urmă abuzuri greu de digerat, chiar și la decenii distanță. Unul dintre cele mai negre momente este cel de la Fântâna Albă.

Potrivit expunerii de motive din lege, ca urmare a aplicării a infamului Pact de neagresiune germano-sovietic, cunoscut mai bine drept Pactul Ribbentrop-Molotov – semnat în 23 August 1939 la Moscova, Germania nazistă și Uniunea Sovietică își împărțeau sferele de influență. În protocolul adițional secret, sovieticii își manifestau în mod expres interesul pentru Basarabia și Bucovina. Partea germană declara totatul dezinteres politic față de acele teritorii. Pactul a creat terenul pentru unele dintre cele mai grave abuzuri pe care URSS le-a făcut în cadrul politicii sale imperialist-expansioniste. Iar România a fost lovită din plin.

După ce a fost nevoită să cedeze, în Iunie 1940, nordul Bucovinei și Basarabia către URSS, România s-a trezit cu aproximativ 3 milioane de cetățeni români aflați pe teritoriu românesc, dar în afara noilor granițe impuse de sovietici. În teritoriile acaparate, rușii au aplicat un regim de teroare și persecuție față de români, pedepsiți pentru simplul fapt că aparțineau națiunii române. În 1941, agitatori sovietici au răspândit zvonul că frontiera cu România va fi deschisă. Era de fapt o capcană, un test prin care Moscova urmărea să verifice loialitatea noilor săi cetățeni. Un test pe care mai mulți români din nordul Bucovinei nu l-au trecut.

Aflând zvonul privind frontiera, în jur de 3.000 de români bucovineni (din satele Bănila Moldovenească, Dăvideni, Trestiana, Iordănești, Pătrăuții de Sus, Pătrăuții de Jos, Cupca, Corcești, Suceveni, sate aflate pe Valea Siretului) organizați în procesiune pașnică au pornit la 1 Aprilie 1941 cu preoți, icoane, steaguri, spre graniță pentru a reveni în patrie. La câțiva kilometri de punctul de trecere a frontierei, bărbați, femei, bătrâni și copii au fost secerați de mitralierele grănicerilor sovietici. Se întâmpla în locul numit Poiana Varnița, iar marea majoritate a românilor au fost aruncați în gropi comune. Mulți nici nu erau morți, fiind îngropați de vii de către sovietici. Răniții au fost legați de cozile cailor și târâți până au murit. Cei care au fost capturați la Fântâna Albă au fost arestați de sovietici și supuși unor torturi crunte. Ulterior, au sfârșit într-o groapă comună dintr-un cimitir evreiesc peste care rușii au aruncat var stins.

Sovieticii și mai târziu rușii au refuzat să recunoască crimele comise, arhivele rusești vorbind cel mult despre un incident minor cu câteva zeci de persoane la granița româno-sovietică. Numai o troiță ridicată în 2003 amintește de tragedia de la 1 Aprilie 1941, pe care fostul președinte Băsescu o compară cu genocidul sovietic asupra elitei poloneze de la Katyn. Anul trecut, deputatul Eugen Tomac anunța atingerea numărului de semnături necesare pentru înființarea unei comisii speciale pentru investigarea și aflarea adevărului privind masacrul de la Fântâna Albă. “Printr-o regie diabolică a NKVD, peste trei mii de români care nu au dorit să rămână în URSS au fost omorâți. Statul român are obligația să creeze această comisie la nivel parlamentar”, spunea atunci Tomac.