Corpul de control al premierului declanseaza verificari de amploare la Opera Bucuresti

Vlad Toma | 29.04.2016

Corpul de control al premierului urmeaza sa faca un control la Opera Nationala Bucuresti, actiune anuntata deja de Vasile Dincu, vicepremierul Romaniei, dupa intalnirea de marti cu angajatii ONB, acesta precizand ca va face o solicitare in acest sens.

Pe aceeași temă

 

Guvernul anunta ca acțiunea de control la Opera Naţională Bucureşti are următoarele obiective:

 

Verificarea modului în care s-a făcut angajarea persoanelor care au ocupat sau ocupă funcții de conducere. Verificarea modului de stabilire și acordare a remunerațiilor lunare/anuale, precum și a altor avantaje, personalului angajat în cadrul Operei Naţionale Bucureşti, precum și personalului colaborator;

 

Corpul de control va verifica de asemenea respectărea prevederilor contractelor de management si respectarea dispozițiilor legale cu privire la constituirea şi realizarea veniturilor, precum şi la angajarea și efectuarea cheltuielilor;

 

Va fi verificata de asemenea atribuirea și derularea unor contracte de achiziție a unor produse, servicii și/sau lucrări;

 

Guvernul anunta ca vor fi verificate de asemenea si alte aspecte considerate relevante de către echipa de control.

 

***

 

Vicepremierul Vasile Dincu s-a intalnit acum cateva zile cu artistii Operei Nationale din Bucuresti, pentru a incerca sa rezolve conflictul aparut in ultimele saptamani in aceasta institutie. Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii, a demisionat din functie zilele trecute, la cererea premierului Ciolos, din cauza acestui conflict aparut intre angajatii ONB.

 

Intr-un mesaj postat pe facebook, ministrul Vlad Alexandrescu a scris ca isi doreste ca reformele pe care le-a initiat sa fie continuate, dar atrage atentia ca aceasta este periclitata dearece ” forţe dintre cele mai retrograde, ostile schimbării, care se împotrivesc unor mecanisme fireşti de reînnoire şi de întinerire a sectorului artistic şi muzeal din România au devenit atât de sonore”.

 

Un protest de sustinere a ministrului demisionar al Culturii, Vlad Alexandrescu, a fost declansat miercuri, incepand cu ora 20.00, in fata Guvernului. Protestatarii au scandat "Vlad ramane" si au cerut inclusiv demisia prim-ministrului Ciolos.

 
 

Vicepremierul Vasile Dancu a spus ca "nu este vorba despre un conflict de munca obisnuit, probabil. A fost, probabil, si lipsa de tact in luarea unor decizii, dar pe de alta parte domeniul cultural si domeniul artistic, inclusiv al Operei au fost neglijate ani de zile. Cred ca de fapt in jurul acestui conflict se afla lucruri mult mai grave, lucruri care sunt de natura structurala in domeniul artistic din Romania si, sper ca, cu oamenii de acolo vom gasi o solutie impreuna", a declarat vicepremierul Dancu, citat de Hotnews.

 

Dancu a mai spus ca toata lumea il vrea pe Johan Kobborg inapoi: "Trebuie insa sa ajungem la un consens si cu cei care lucreaza acolo.Trebuie sa gasim solutii pentru convietuirea celor de aici. Eu nu cred ca profesionistii din Opera Bucuresti nu il vor pe acest mare artist contemporan. Totul tine insa de aranjamentul institutional."

 

In urma celei de-a doua intalniri cu artistii de la ONB, Dancu a transmis ca, dincolo de diferentele de opinie existente intre cele doua parti implicate in conflict, toti artistii sunt nemultumiti de managementul neperformant al instituțiilor noastre de cultura, de lipsa de resurse si de viziune, la fel ca si de improvizatia continua. 
 

Conform unei adrese oficiale obtinute de Digi 24, Alina Cojocaru şi Johan Kobborg nu mai au dreptul sa intre in cladirea Operei Nationale. Adresa este semnata de şeful Serviciului de resurse umane şi de şefa Biroului de salarizare, motivul fiind acela ca au expirat contractele pe care cei doi le aveau cu Opera Bucuresti, anunta Digi24. Documentul a fost trimis departamentului de paza, pentru a fi pus in aplicare.

 

Spectacolul de sambata seara de la Opera a fost blocat de un nou protest al angajatilor institutiei, care au refuzat sa cante, desi publicul era in sala.

 

Angajatii Operei Bucuresti, aflati in greva japoneza, au primit sustinerea a inca trei sindicate. Cele trei sindicate resping atat reinstalarea, dispusa miercuri de ministrul Culturii, a directorului George Calin, pe care-l acuza de management defectuos cat si instalarea coregrafului danez Johan Kobborg ca director artistic. Ei cer revenirea lui Tiberiu Soare ca sef al Operei Bucuresti.

 

In comunicate de presa, sindicalistii de la Iasi si Cluj, alaturi de cei de la filarmonica George Enescu, acuza discrepantele intre salariile romanilor si cele ale strainilor si cer folosirea limbii romane in Opera ca semn al pastrarii identitatii nationale, deranjati de faptul ca danezul Kobborg vorbeste in engleza in timpul repetitiilor.

 

Johann Kobborg, directorul artistic al baletului Operei Nationale din Bucuresti, si-a dat demisia din aceasta functie, pe fondul unor neintelegeri cu dirijorul Tiberiu Soare, fostul director general interimar. Ministrul Culturii a numit un alt director general al ONB, pe dirijorul Vlad Conta, urmand ca Tiberiu Soare sa ocupe functia de director adjunct.

 

In contextul acestor neintelegeri, angajatii romani ai ONB i-au huiduit pe balerinii straini care s-au solidarizat cu Johan Kobborg si cu balerina Alina Cojocaru, care a anuntat si ea ca pleaca de la ONB, strigandu-le "Afara cu strainii din tara!". Aproximativ 30 de balerini au anuntat ca intentioneaza sa plece de la Opera.
 

Cei care sustin actuala conducere, pe dirijorii Vlad Conta si Tiberiu Soare, au organizat si ei un protest, miercuri seara, in fata Operei, criticand de asemenea faptul ca majoritatea artistilor cu care lucreaza Johan Kobborg sunt straini si ca salariile acestora sunt mai mari decat cele ale artistilor romani.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22