De ce a câștigat PSD și a pierdut răsunător PNL

PSD a câștigat de unul singur aceste ale­geri cu un scor redutabil, care îl apropie de rezultatele anilor ’90. Așa cum s-a gră­bit să spună Dragnea, PSD poate face sin­gur guvernul. Acest 45,3%, probabil în jur de 49% după redistribuiri, este cu 10 pro­cen­te peste scorul tradițional al partidului. Ce s-a întâmplat, cum de a reușit PSD să-și mărească bazinul electoral la doar un an după ce Guvernul Ponta a fost măturat de la putere de furia bucureștenilor? Care es­te explicația eșecului de proporții în­re­gis­trat de liberali? Unde s-a greșit? Care au fost cheile potrivite pentru victoria PSD?

Câteva observații de ordin general se im­pun. Campania electorală a PSD sub ba­ghe­ta lui Dragnea a fost inteligentă: nu a enervat nici electoratul de dreapta, nici pe cel non-PSD sau nehotărât, a lăsat tre­burile murdare, cum ar fi discursul ultra­naționalist și xenofob, preponderent în gri­ja PRU, a lui Ghiță și Ponta. A evitat emo­țiile negative și a folosit abil războiul împotriva anticorupției dus de PRU, ALDE și PMP în propriul interes. A revărsat un sac de promisiuni nu doar către electoratul său tradiționl, ci a sedus și alte categorii, de la cei cu profesiuni liberale, medicii, de exemplu, la mediul de afaceri și micii în­treprinzători. Nu în ultimul rând, a știut să vorbească pe limba electoratului ig­no­rat constant de dreapta tradițională, a ști­ut să speculeze degringolada PNL și să de­credibilizeze „guvernul tehnocrat“. Cât despre liberali, am asistat la cea mai spec­ta­culoasă lipsă de viziune și de leadership, axa Cioloș-PNL-USR-Iohannis dovedindu-se o iluzie. Putem deci vorbi de cauze mul­ti­ple care au asigurat victoria unora și în­frângerea altora.

PSD, renăscut din propria-i mocirlă

Cu o putere de regenerare care-i este spe­cifică, PSD a reușit în timp record după Colectiv să-și revină și să extragă din dez­baterea publică propria guvernare înche­iată atât de abrupt. Dominând mediatic, dar și prin vectori de comunicare abili și agresivi, PSD nu a avut de dat socoteală pen­tru cei trei ani de Guvern Ponta, mar­cați de lipsă de reformă și corupție. Cioloș și noul Cabinet au pierdut efectiv mo­men­tul de grație de după tragedie, când se aflau la cote incredibile în încrederea pu­blică, ezitând, făcând compromisuri și ne­dând un semnal clar de putere și decizie în a schimba fundamental lucrurile. Este cam ceea ce a făcut și Iohannis după vic­toria din 2014 și a repetat după instalarea Cabinetului Cioloș: s-a culcat mulțumit pe-o ureche.

În doar câteva luni, PSD a preluat hățurile atacului, punând permanent în defensivă noua echipă Cioloș. Mai mult, a reușit să-l facă pe acesta să deconteze tot ceea ce nu a făcut guvernarea Ponta. După care a tre­cut sistematic la decredibilizarea ideii de „tehnocrat“, campanie ce a atins apogeul înainte de alegeri. Întregul Cabinet Cioloș a călcat ca pe ouă în primele șase luni și nici chiar revenirea din ultima perioadă nu a fost la nivelul așteptărilor. Oricum, a fost tardivă.

Axa Cioloș-PNL-Iohannis, un simbol ratat

Ca și Cioloş, și PNL a pierdut trenul după Colectiv. Deși transmitea semnale că a înțeles „mesajul străzii“, în fapt nimic nu s-a întâmplat luni la rând. Aceleași fraze goale, aceiași lideri analfabeți politic, fără pic de empatie față de „tinerii frumoși și liberi“ sau măcar față de propriul elec­torat, clasa de mijloc, de exemplu, pe ca­re, teoretic, ar fi trebuit s-o reprezinte. Ace­eași politică la două capete. Pe de o parte, menaja PSD în așa măsură, încât senzația de blat devenise apăsătoare, pe de alta, ataca dezlânat Guvernul Cioloș. Îi lipsea clar azimutul.

PNL a băltit, inclusiv în alegerile locale, frus­trat că n-a putut ajunge la putere du­pă căderea lui Ponta, că președintele e au­tist la problemele lui și neînțelegând mai nimic nici din trecutele eșecuri politice, nici din schimbările care aveau loc sub ochii lui. Nesfârșitele prostii din locale, încununate cu eșecul de la București, nu au putut clinti echipa de oportuniști ins­talată la conducere. Curățarea listelor de penali, aducerea câtorva nume noi printre candidați și agățarea lui Cioloș la bu­to­nieră pe post de premier au fost tardive și nu au putut acoperi suficiența generală a partidului.

La rândul său, Cioloș, intrat parcă fără voia sa în combinația cu PNL și USR, a re­fuzat să se implice efectiv în campanie și să devină „locomotivă“. Privind grav din afișele liberalilor, viitorul premier aștepta bucatele guvernării, pe care din politețe nu le putea refuza. O strategie păguboasă prin duplicitate și care a dus la lipsa unor mesaje clare și mobilizatoare, inclusiv pen­tru electoratul USR, partid care reușise să-și lipească mai bine imaginea de pre­mier. Activismul său din ultima săptă­mâ­nă de campanie nu a mai dat niciun re­zul­tat, iar în afară de „mocirla“ aplicată An­tenei 3, rostită la dezbaterea GDS, nimic memorabil nu rămâne din prestația sa în campanie. Ce să mai discutăm de preșe­din­tele Iohannis, care, după o scurtă pe­ri­oa­dă de implicare în viața politică a cetății, a recăzut în muțenia caracteristică. E un factor care a debusolat și mai tare pu­bli­cul, oricum dezamăgit.

În final, axa Cioloș-PNL-Iohannis a părut o combinație pe picior, făcută din dis­pe­rare de cauză și de lideri, care nu a reușit să mobilizeze nici măcar activul de partid. Ba chiar s-ar putea să fi produs frustrare și demotivare. Axa nu a funcționat nici mă­car la nivel simbolic și emoțional.

Strategia „sorosismului“ și anti-DNA

De departe cea mai reușită găselniță a PSD a fost cea prin care a știut să se țină de­par­te de temele murdare de dezbatere care au umplut campania, plasându-le în mâ­na altor actori politici. Demonizarea an­ti­co­rup­ției și a „străinului“ a fost preluată, pe roluri, de PRU - Ghiță, Ponta și Dia­co­nu -, de PMP - Băsescu- și de ALDE - Tă­riceanu și alți penali. Aparent, acest tip de cam­pa­nie era de natură să le crească procentele, ceea ce, vedem acum, nu s-a întâmplat. PRU nu a intrat în parlament, iar PMP și ALDE au prins Legislativul la mus­tață.

În schimb, PSD și Dragnea au reușit să-și ștam­pileze drept antinaționali, vânduți străi­nilor și „sorosiști“ toți adversarii, în­cepând cu Cioloș și Iohannis și terminând cu Nicușor Dan și USR. Dacă în privința PNL acest lucru a contat mai puțin, în schimb, scorul USR a scăzut din cauza ata­curilor agresive. Ghinea și Dan povesteau că în unele locuri erau întâmpinați de un val de ură, de genul celui din anii ’90.

Mesajul anti-DNA, din cauza puținei cre­dibilități a transmițătorilor, ei înșiși cu do­sare penale (Ghiță și Tăriceanu) sau prie­tenii și familia lor (Băsescu), nu a adus nici el procente respectivelor partide, ba din contra, în cazul PMP. A produs însă o saturație în ce privește tema în sine.

Ce opoziție vom avea?

Cu scorul obținut, PSD e posibil să do­mi­ne singur parlamentul, dar se va alia cu ALDE pentru mai multă siguranță și pen­tru a transmite mai bine mesajul de forță. Singura necunoscută în acest moment es­te dacă Dragnea va forța funcția de pre­mier și dacă Iohannis va avea deter­mi­na­rea să-i reziste. Vom afla răspunsul într-o săptămână.

Important însă va fi ce fel de opoziție vom avea și în ce măsură va fi ea capabilă mă­car să amendeze derapajele previzibile ale unui PSD aflat, iarăși, pe culmile puterii. Nici aici orizontul nu este roz, pentru că va fi o opoziție divizată și cu interese di­ver­gente, cel puțin pe termen scurt. PNL va traversa o perioadă de mari tensiuni du­pă eșec - Gorghiu și-a dat demisia, până la congresul de la jumătatea lui februarie va fi o conducere interimară, ocazie ideală pen­tru luptele interne, iar la congres exis­tă riscul ca oportuniștii și incompetenții de azi să fie înlocuiți de alții de aceeași fac­tură, partidul fiind efectiv vidat de lideri. De abia din primăvară încolo vom vedea dacă PNL își poate juca rolul de opoziție. USR este o teacă în care au intrat mai multe săbii și lipsa unei clarificări ideo­lo­gice cred că a jucat împotrivă. Deo­cam­dată, cu excepția unora precum Ghinea, nu vedem personaje conștiente de rolul care le revine și de căruța la care s-au în­hămat. Fără un program și asumări clare, cu majoritatea parlamentarilor novici în­tr-ale politicii, va mai trece timp până USR va deveni eficient în opoziție. Cum nu este (deocamdată) nici la Primăria Ge­ne­rală. În mod clar, vocea cea mai sonoră va fi a lui Traian Băsescu, animal politic din născare, dar care s-a aliat cu Ghiță, Pon­ta, Tăriceanu și alți penali, în sub­mi­na­rea DNA și a lui Kövesi și care probabil va merge pe mâna PSD în chestiuni care țin de justiție. În alte probleme va fi un critic incomod pentru PSD, singura șansă, de alt­fel, să-și crească partidul.