Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Post factum: sociologul Mircea Kivu recunoaște că a colaborat cu Securitatea din lașitate
E.B. - D.V. - - -
2017-05-18
Actualitate Interna
3

Sociologul Mircea Kivu recunoaste, intr-o postare pe Facebook, ca a colaborat cu Securitatea, sub numele de cod ”Mihai”. Autodenunțul lui Kivu survine dezvaluirii făcute de Sabin Orcan, directorul României libere, care a explicat de ce întrerupe colaborarea de presă cu Kivu.

 

 

 

 

 

Orcan a explicat și pe pagina României libere că intrerupe colaborarea cu Mircea Kivu pentru că deține documente că acesta a colaborat cu Securitatea.

 

 

 

Orcan a scris și pe pagina României libere câteva rânduri în care făcea trimitere la pagina sa de Facebook, unde explica pe larg motivele întreruperii colaborării, fără a oferi, însă, și documentele. În schimb, Orcan a oferit indicii foarte precise care duceau înspre ele și care acreditau, ca indubitabilă, teza colaborării lui Kivu cu Securitatea, organ de poliție politică al regimului comunist. La câteva ore de la rândurile lui Orcan din România liberă și de pe pagina sa de Facebook a apărut și confesiunea sociologului de pe propria sa pagina de Facebook. 

 

 

 

 

Kivu scrie despre "niste amenintari voalate" ca si-ar fi putut pierde postul, dar admite ca principalul motiv pentru care a semant acordul de colaborare a fost "lasitatea".

 

 

Kivu a povesteste ca, la mijlocul anilor '80, dupa ce devenise sociolog la Laboratorul de Sociologie Urbana al Institutului de Proiectare Constructii Tipizate (IPCT - actualul CURS), a fost contactat de securistul institutului, care l-a chemat la o discutie cu doua persoane care s-au recomandat drept ofiteri de Securitate.
   
   
   
   
Colaborarea mea cu Securitatea

 

Se întâmpla la mijlocul anilor ’80, la puţin timp după ce devenisem sociolog la Laboratorul de Sociologie Urbană al Institutului de Proiectare Construcţii Tipizate (IPCT) – actualul CURS. Am fost contactat de securistul institutului, care m-a chemat la o “discuţie”, cu două persoane pe care nu le cunoşteam, dar care s-au recomandat drept ofiţeri de Securitate, scrie Mircea Kivu pe pagina sa de Facebook

 

Mi-au ţinut un discurs despre pericolele interne şi externe care ne ameninţă ţara, despre datoria cetăţenească pe care o avea fiecare dintre noi de a aduce la cunoştinţa “organelor statului” acele acţiuni ale unor persoane care ar putea constitui un pericol. M-au întrebat dacă aş fi de acord ca, în măsura în care aş afla despre asemenea acţiuni, să le aduc la cunoştinţă. Am răspuns afirmativ. Mi-au cerut să semnez un angajament scris că voi face aşa. Mi-au cerut să îmi aleg un nume cu care să semnez informările, dacă vor fi. Am scris angajamentul, după dictare, alegând numele de cod “Mihai”.
Ştiam vag ce înseamnă semnarea unui asemenea act (astăzi ştiu mult mai multe). Nu găsesc alt resort pentru a-l fi semnat decât laşitatea. Desigur, erau nişte ameninţări voalate, că mi-aş putea pierde postul pe care tocmai îl căpătasem, dar nimic concret. Nu am avut puterea de a spune “nu”. Mi-am spus că voi reuşi să-i “fentez”, să nu le spun nimic important, nimic ce ei nu ar fi ştiut deja.


În săptămânile următoare, m-au contactat şi mi-au cerut să le spun ce ştiu despre un fost coleg de facultate, care plecase din ţară cu câţiva ani înainte. Îi interesau mai ales eventualele sale legături cu alţi adepţi ai preceptelor filosofului Krishnamurti. Adevărul e că nu ştiam mare lucru, le-am spus ce ştiam din scrisorile pe care le schimbasem prin poştă – scrisori al căror conţinut bănuiam că oricum îl cunoşteau. Mi-au cerut să pun pe hârtie tot ce le spusesem, ceea ce am făcut.


După câtva timp, m-au contactat din nou (asta însemna că-mi dădeau un telefon la birou şi ne întâlneam în câte o cafenea din apropiere) şi m-au întrebat ce ştiam despre sociologul N.G., pe care îl cunoşteam din vremea studenţiei mele şi cu al cărei soţie (din vremea respectivă) eram coleg de birou. Au insistat asupra legăturilor lui cu şefi ai comunităţii rome. Le-am spus că ştiu că este preocupat, ca sociolog, de studiul acestui grup etnic, fiind şi el rom, că întreprinde şi publică studii valoroase pe această temă, motiv pentru care are întâlniri cu membri ai acestei comunităţi, dar că nu cunosc mai multe detalii. Din nou, mi-au cerut să scriu toate acestea.


Mi-au mai cerut apoi o informare despre colega mea, soţia lui N.G. – dacă ştiu că frecventează Centrul Cultural American (de pe lângă Ambasada SUA). Le-am spus (şi am scris) că ştiam că frecventează bibioteca Centrului, de unde ia cărţi de specialitate (sociologie) pe care uneori ni le imprumută şi nouă, colegilor. I-am spus şi ei, între patru ochi, că Securitatea se interesează de ea şi de soţul ei, şi mi-a spus că bănuia (de fapt, era greu de crezut că ar fi posibil ca Securitatea să nu aibă cunoştinţă despre frecventarea Institutului American).


Nu m-au mai căutat câţiva ani. Între timp, în 1986, un fost coleg de liceu şi bun prieten, care între timp emigrase în Israel, mi-a propus să-i fac o vizită. Convins că nu sunt şanse de succes, am făcut o cerere de paşaport. Spre surpriza mea, mi-a fost aprobată, astfel că la sfârşitul anului am petrecut o lună în Israel. La întoarcere, m-au contactat din nou, mi-au spus că abia atunci aflaseră că fusesem în străinătate. Mi-au cerut să le dau o notă scrisă despre persoanele cu care m-am întâlnit acolo (mă văzusem cu mai mulţi foşti colegi de liceu sau de facultate). Am scris lista celor cu care mă văzusem, şi câteva detalii de genul “este căsătorit, lucrează în domeniul...” – lucruri mai exacte chiar nu ştiam.


Cam asta a fost tot. După aceea, nu m-au mai căutat. Nu am primit niciodată bani sau alte foloase în schimbul notelor informative. După un an, am cerut să fac o vizită în Franţa, la rudele care se stabiliseră acolo, dar cererea mi-a fost refuzată.


De ce nu am spus toate acestea mai devreme? Grea întrebare. Cred că aş fi vrut să uit acest episod, de care îmi e ruşine. Dacă asta contează, nu am afirmat niciodată că nu am fost colaborator al Securităţii. În ce măsură am făcut poliţie politică? Eu îndrăznesc să cred că nimeni nu a avut de suferit de pe urma notelor informative scrise de mine. Dar nu pot fi sigur că aşa este.


P.S. Ştiam că CNSAS desfăşoară o investigaţie în privinţa mea, dar nu ştiu nimic despre o eventuală decizie care ar fi rezultat din această investigaţie. Un asemenea document nu mi-a fost adus la cunoştinţă, conchide Kivu pe pagina sa de Facebook.

 

 

 

 

TAGS : CNSAS Securitatea Mircea Kivu colaborator recunoaste angajament nume de cod
Mai multe din Actualitate Interna
Comentarii
ion 2017-05-19
Nu toata lumea are curajul sa infrunte autoritatile fie chiar securisto ceausiste or mai ales ... intrebarea mea naiva este ce s-a intimplat cu ofiterii securitatii , cei care prin sarcini de service, remunerati cu mult peste media celor cu facultati , au mutilat, au distrus destine si oameni ?.....Mircea Kivu este cel incrminat astazi, iar criminalii lui Ursu si al multor altora isi consuma linistiti pensile uriase ori cei mai tineri , sint noii capitalisi ai romaniei.... interesanta democratia asta inadevar originala
Florin 2017-05-19
Bine ca mai e in viata totusi... Regretatul Brucan, alt mare politolog, ne-a parasit... Ce sa mai zic de Mihai Ralea, Henri Stahl, Mircea Malita, Ilie Badescu...
Liviu 2017-05-18
Stiu sigur ca Securitatea ii lasa in pace pe cei care refuzau colaborarea. Motivul era ca aveau destui voluntari din care sa aleaga si care, oricum, erau mai de incredere decit cei siliti sa colaboreze.
Asa ca, nu exista nici o scuza pentru Ionescu Quintus si cei asemenea lui.
E si o rusine pentru PNL ca se asociaza cu un individ ca asta - votul meu nu il au. Pe Iohannis l-am votat pentru ca n-am avut de ales, dar gata, prefer sa nu mai votez decit sa fiu silit sa fac asemenea alegere. Il mentionez pe Iohannis pentru ca nu l-am auzit vorbind despre cazul asta infamant.
Total 3 comments.
6393
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22