Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Adio, Roşia Montană! Frăția cleptocraților. Beny Steinmetz și prietenii săi(II)
Madalin Hodor - - - -
2017-09-19
Dosar
2

Asistăm în ultimele săptămâni la o nouă ofensivă mediatică legată de Roşia Mon­tană. Totul a început cu intervenţia în­câl­cită a premierului Tudose legată de in­ten­ţia de a retrage dosarul depus la UNESCO de către Guvernul Cioloş.

Apoi au intrat în scenă diverşi purtători interesaţi de me­saje care au diseminat subiectul şi au aruncat o perdea de fum asupra motivelor reale care au determinat guvernul PSD să redeschidă tema exploatării aurului din Munţii Apuseni.

 

De fapt, Liviu Dragnea şi Mihai Tudose ur­măresc să îşi achite angajamentele pe care şi le-au luat în faţa Frăţiei Cleptocraţilor în schimbul susţinerii lor. Pentru Ro­mâ­nia, asta va însemna pierderea definitivă şi irevocabilă a celei mai importante re­surse minerale pe care o posedă. Scos sau nu din pământ, aurul de la Roşia Montană are o valoare strategică mult mai mare de­cât valoarea lui nominală şi asta va atârna foarte greu în viitorul apropiat. Iar Frăţia Cleptocraţilor ştie asta.

 

De la Securitate, cu dragoste, pentru Beny Steinmetz

 

Ne-am obişnuit, deja de mai bine de 10 de ani, ca subiectul „Roşia Montană” să încingă spiritele. Deşi disputa în spaţiul public este deosebit de acerbă şi de-a lungul timpului tema exploatării aurului din Munţii Apuseni a fost întoarsă pe toate feţele, niciodată nu este târziu să mai aflăm câte ceva din culisele acestei aşa-zise „afaceri”.

 

Primul dintre aceste detalii este că „afacerea” Roșia Montană nu a pornit, așa cum s-a scris în presă, de la celebrul Frank Timiș. Nici măcar de la întâlnirea acestuia cu ambasadorul României în Australia și Noua Zeelandă, domnul Ioan Gâf-Deac, teleportat în diplomație în anul 1996, fără nici un fel de abilitate care să-l recomande pentru postul respectiv. Asta dacă nu ne referim la faptul că a fost inginer în Valea Jiului (1976-1985), director adjunct la Ministerul Minelor, Petrolului și Geologiei (1985-1990) și ministru secretar de stat în Ministerul Industriilor (1992-1996) responsabil de „coordonarea strategică a industriei de apărare și a domeniului de resurse minerale și energetice”. (http://www.spiruharet.ro/facultati/management-bucuresti/cadre/cc5d610d820b90f716fa0a79f997554f.pdf) Fix omul pe care vrei să-l trimiți în Australia, dacă ai oarece „interese strategice” în domeniul mineritului. Sau dacă vrei să stabilești niște contacte pentru o afacere viitoare. Pentru ce afacere?

 

Păi pentru preluarea „în regie proprie” a rămășițelor din planul nuclear al lui Nicolae Ceaușescu. Știți desigur că cel mai important proiect al anilor 80’ al dictatorului comunist a fost construirea centralei nucleare de la Cernavodă, cea care ar fi trebuit să fie primul pas spre independența energetică totală a RSR, în viitorul utopic imaginat de Ceaușescu. Exact așa, adică Viitorul, s-a numit și operațiunea de furt tehnologic orchestrată de către DIE (Direcția de Informații Externe) începând cu anul 1983, operațiune prin care Securitatea încerca să „procure gratis” documentația tehnologică a reactoarelor Candiu canadiene. Cum? Prin spionarea și, unde a fost posibil, mituirea specialiștilor trimiși în România. Înainte să vă grăbiți să afirmați că era normal și patriotic să procedezi așa, trebuie să precizez că întreaga operațiunea a fost un eșec lamentabil și nu a produs, în ciuda rapoartelor entuziaste cu „economisirea a n.. ore de cercetare”, decât antagonizarea partenerilor externi și un scandal internațional de proporții.

 

Nu toți partenerii canadieni puteau fi însă ușor de mituit sau de spionat. Unora, care aveau un profil de înaltă clasă, trebuia să li se ofere ceva pe măsură pentru colaborare. Astfel, magnatului de origine slovacă Stephen Boleslav Roman, stăpânul unui uriaș imperiu care cuprindea și cea mai mare mină de uraniu din lume, Nicolae Ceaușescu i-a oferit, ați ghicit, aurul de la Roșia Montană. Cavalerul ordinului papal al Sfântului Gheorghe (din 1963) și omul de afaceri al cărui avocat fusese, înainte să devină președintele Statelor Unite, Richard Nixon, trebuia ca în schimbul aurului să facă lobby pe lângă guvernul canadian pentru ca acesta să aprobe exportul tehnologiei Candu și apoi să participe la dezvoltarea sectorului minier din RSR.

 

Deznodământul afacerii, în termenii ziaristului Eric Reguly, care a documentat istoria acesteia,(https://beta.theglobeandmail.com/report-on-business/rob-magazine/how-far-to-go-for-gold/article1315133/?ref=http://www.theglobeandmail.com&tabInside_tab=0&page=12), a fost că „atât reactorul, cât și dictatorul au murit”. Stephen Boleslav Roman murise și el în 1988, așa încât prima tentativă de exploatare româno-canadiană de la Roșia Montană s-a terminat aparent în zid. Aparent, pentru că de-abia de aici încolo a intrat în scenă supraviețuitoarea regimului Ceaușescu: Securitatea SRL.

 

Pe Vasile (Frank) Timiș, născut la 28 ianuarie 1964 în Borșa, Securitatea îl știa din decembrie 1981, când trecuse fraudulos frontiera și fugise în Australia. A interceptat apoi, în 1983, o scrisoare a acestuia adresată rudelor rămase în țară, scrisoare în care amenința că va angaja un mafiot italian ca „să-l achite” pe tatăl său vitreg, se pare un individ turbulent. Abia în noiembrie 1989, când Vasile Timiș a venit în vizită în RSR la volanul unui Mercedes și a făcut turul cunoștințelor sale din Borșa, Serviciul 3 (Contraspionaj) al Securității Maramureș a hotărât să-i deschidă un dosar de urmărire informativă (I. 967243) pe linia „spionaj australian”. Bineînțeles fără nicio legătură și doar pentru că sugera tuturor prietenilor săi să fugă din RSR și se oferea să-i ajute.

 

Încă din acea perioadă Vasile Timiș afișa o bunăstare materială peste medie, mult peste ceea ce ar fi obținut din muncile prestate în Australia (mecanic auto, scafandru, șofer pe un camion de transport etc). Atunci când a fost amendat de trei ori de poliția australiană pentru deținere de droguri, s-a înțeles și de ce. Unii dintre ziariștii care au scris despre el au speculat, dat fiind contextul, că Vasile Timiș făcea parte dintr-o rețea de trafic de droguri operată de Securitate în Australia încă înainte de 1989. În lipsa dovezilor clare, rămâne o speculație.

http://revista22.ro/files/news/manset/default/hodorpoza2.jpg

Vasile (Frank) Timiș, omul de paie al Securitate SRL

 

Ceea ce nu este o speculație este faptul că în ciuda cazierului, a profilului personajului și a faptului că avea zero experiență în orice fel de afaceri, darămite în unele de anvergură, guvernul român i-a oferit pe tavă lui Vasile (Frank) Timiș exploatarea de la Roșia Montană. Că absolut totul a fost o uriașă fraudă reiese din documentele publicate de Rise Project (https://www.riseproject.ro/articolși/documentele-confidentiale-ale-afacerii-rosia-montana/) și din înființarea peste noapte a companiei off-shore Gabriel Resources, care nu avea nicio posibilitate concretă de exploatare a haldelor de steril și a iazurilor de decantare, căci despre acestea și nu despre altceva era vorba în contract. Când în parteneriat a intrat și Ovidiu Tender, cel care, absolut întâmplător, preluase în același an, 1995, Institutul de Cercetări Mineralogice, a devenit clar cine era în spatele afacerii. A urmat contactarea partenerului extern.

 

Surpriză, acesta a fost Stephen G. Roman, nimeni altul decât fiul și moștenitorul imperiului financiar al fostului partener de afaceri al lui Nicolae Ceaușescu. Timiș i-a promis o parte din ceea ce el a prezentat ca fiind un El Dorado european. În noua societate, Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) în care au fost pompate 5 milioane de dolari „din surse private”, Timiș deținea funcția de președinte și director executiv, iar Stephen G. Roman pe cea de vicepreședinte.

 

Au urmat ani de scandaluri. În anul 2000, la Baia Mare, barajul care conținea cianurile folosite la spălarea minereului aurifer exploatat de o companie australiano-românescă (construită fix pe modelul RMGC, tot de către Securitatea SRL) s-a spart. A fost cel mai mare accident ecologic din istoria României și a fost etichetat drept „al doilea Cernobîl” (http://miningwatch.ro/en/romana-baia-mare/). Impactul a fost masiv și asupra „afacerii” de la Roșia Montană, unde RMGC tocmai ducea o campanie de convingere a publicului românesc despre siguranța pentru mediu a exploatării cu cianuri. O va relua în 2010 (http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-7717863-pagina-media-ziaristi-plecat-excursia-organizata-rosia-montana-noua-zeelanda-robert-turcescu-ioan-morar-mihai-tatulici-doru-buscu-vlad-macovei.htm) Apoi presa din România, așa cum era ea, a descoperit istoriile penale din trecutul lui Vasile (Frank) Timiș și a început să pună întrebări deranjante.

 

În 2002 o anchetă a procurorului militar Gheorghe Oancea, pornită de la o sesizare a SRI și legată de acțiunile unui fost cadru MApN, care vânduse informații clasificate către  Gabriel Resources, a descoperit că de fapt RMGC începuse deja exploatarea aurului din perimetrul virgin, deși aceasta nu fusese aprobată. Ca de obicei, autoritățile române, în frunte cu ministrul Industriilor și Comerțului, Călin Popescu Tăriceanu, se făcuseră încă din 1997, pentru suma corectă, că nu văd. Când s-a cerut investigarea proveninței celor 80 de tone de minereu trimis în containere spre Australia ancheta a fost blocată de la cel mai înalt nivel (procurorul Oancea invocă o decizie a prim-ministrului Adrian Năstase „Însuși”). Dar deja epoca de aur a Securității SRL la Roșia Montană apusese. O ultimă încercare de a mai scoate ceva bani a eșuat în octombrie 2002, când o cerere de finanțare adresată Băncii Mondiale, care prin International Finance Corp. (IFC) susținea proiecte de risc în țări sărace, a fost respinsă datorită impactului negativ asupra mediului.

 

Venise deci momentul să lichideze afacerea și să-și șteargă urmele. În 2002 Stephen G. Roman a încetat să mai facă parte din companie, iar în 2003 acuzând „stresul” Vasile Timiș și-a vândut și el acțiunile. A plecat spre următorul tun, pe care l-a pus la cale imediat în Grecia, la Kavala, printr-o altă companie deținută tot împreună cu Ovidiu Tender, Regal Petroleum. Acolo avea să păcălească investitori ca Merrill Linch și Commerzbank cu „cel mai mare câmp petrolifer din Europa”, care s-a dovedit, evident, o ficțiune. (https://www.theguardian.com/business/2005/jun/08/3)

 

Oricum lăsase Roșia Montană pe mâini bune. Pe mâinile lui Beny Steinmetz.

 

„Win / Win” cu Putin, Steinmetz și Paulson

 

De ce ar fi cumpărat Beny Steinmetz acțiuni la o companie minieră lipsită de perspective imediate de a exploata efectiv zăcămintele aurifere pe care le deținea? Nu cunoștea el situația de la RMGC după 2003 și a fost păcălit de Timiș and Co.? Deloc. De fapt, miliardarul israelian nu avea neapărat intenția să scoată aurul de la Roșia Montană din pământ. Dacă se putea bine, dacă nu, iarăși bine. Era suficient ca el să figureze, sub formă de acțiuni, în compania pe care a cotat-o imediat la bursa minieră de la Toronto. Practic, Beny Steinmetz a început să câștige bani (s-au adunat între timp milioane de dolari) din clipa când a devenit acționar RMGC. Fără să sape, fără efort, fără nimic. Doar fluturând o hîrtie pe care scria că undeva, într-o țară numită România, el deține o parte consistentă dintr-o cantitate de aur îngropat în pământ. Suficient cât să obțină profit la orice creștere a gramului de aur la bursă, suficient cât să folosească acțiunile pentru alte achiziții, suficient cât să obțină credite bancare, suficient pentru orice își propunea. Asta pentru că Beny Steinmetz face parte din altă ligă, decât precursorii săi.

 

Să ne facem o idee. Abia în ultimii ani ziarele financiare din Vest au început să observe că de mai bine de un deceniu, adică fix de prin 2006-2007 (cu foarte puțin timp înainte de ultima mare criză economică) Rusia cumpără pe tăcute tot aurul pe care poate pune mâna în lume. (http://www.zerohedge.com/news/2017-02-21/putin-gold-buying-back-%E2%80%93-buys-one-million-ounces-january)

 

 Alături de ea, dar la distanță considerabilă stă China. Foamea de aur a Kremlinului, devenită stridentă, după ce deja achizițiile au depășit rezervele mondiale ale tuturor celorlalte țări adunate, a generat numeroase speculații și toată lumea a început să se întrebe care este scopul. Mai ales că, deși prețul gramului de aur a scăzut constant în ultimii ani, Vladimir Putin continuă să cumpere. „Ce știe el și noi nu știm?” se întreabă îngrijorați analiștii financiari. 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/hodorpoza1.jpg

Vladimir Putin și strategia sa

 

 

Răspunsul pare să fi fost deja dat de președintele Federației Ruse atunci când a declarat că, în cazul unei crize, Moscova trebuie să aibă suficiente resurse să reziste „cel puțin trei luni”. Pentru  ce criză se pregătește Vladimir Putin? Pentru una nouă se pare, dacă este să ne gândim că precedenta l-a prins pe omul său de încredere, Suleyman Kerimov, ca acționar la cele mai mari bănci din Occident. Deși oficialii Trezoreriei Statelor Unite neagă până în ziua de astăzi informația, în „cea mai neagră oră a prăbușirii” din 2008, Kerimov a fost sunat și implorat să nu-și vândă acțiunile la Morgan Stanley, Goldman Sachs, Deutsche Bank, Credit Suisse, etc. (https://en.wikipedia.org/wiki/Suleyman_Kerimov#Role_in_the_2008_crisis) Nu le-a vândut. Averea sa a scăzut de la 17,8 miliarde la 3,1 miliarde de dolari într-un singur an. O lovitură din care puțini și-ar fi revenit. Dar, aparent, nicio problemă pentru Moscova, care a salvat în acest fel sistemul financiar occidental. Nu este de mirare că miliardarii americani, în frunte cu JP Morgan și Stephen Schwarzman au alergat la Moscova în octombrie 2011 să susțină inițiativa lui Medvedev de a transforma Kremlinul în „noua capitală financiară a lumii”.

 

Poate că există o legătură între noua strategie și faptul că în aprilie 2013 Polyus Gold (cea mai mare companie de exploatare a aurului din Rusia, deţinută chipurile de oligarhul originar din Daghestan, Kerimov) și-a vândut acțiunile la Roamaltyn Mining SRL (exploatarea auriferă de la Baia Mare, rămasă închisă după episodul cu cianurile din 2000) către un fond de investiţii moldavo-kazah controlat de fostul prim-ministru moldovean Ion Sturza şi de afaceristul kazah Kenes Rakishev. O operaţiune deja obişnuită de rebranduire practicată de Moscova atunci când urmează o mutare importantă. Și a urmat.

 

Să revenim deocamdată la Steinmetz. Cu siguranță că și el știa ceva atunci când a cumpărat acțiuni la RMCG. De exemplu, că prețul gramului de aur se va dubla până în 2011. Cum să se dubleze? Păi să ne imaginăm că vine, așa din senin, o criză economică generată de prăbușirea pieții imobiliare mondiale. Să ne imaginăm că cineva, un miliardar care operează un uriaș fond de investiții, concepe alături de o bancă celebră, de exemplu Goldman Sachs, un instrument financiar numit ABACUS 2007-AC1, care să opereze în zona ipotecilor cu risc mare. Apoi umflă, în complicitate cu banca, balonul până când el explodează. Între timp, același miliardar pariază pe bursă că balonul va exploda. Rezultă pierderi uriașe pentru băncile implicate, respectiv pentru acționari, și urmează criza. (https://www.reuters.com/article/us-goldmansachs-abacus-factbox/factbox-how-goldmans-abacus-deal-worked-idUSTRE63F5CZ20100416) Câștig net, 15 miliarde de dolari. Norocul lui Steinmetz și al prietenilor săi, care au fost prevăzători să cumpere aur. Sau al celor care au avut suficienți bani puși deoparte să cumpere pe nimic proprietățile abandonate de băncile falimentare.

 

Sigur, o așa schemă financiară care a falimentat milioane de oameni pe tot globul nu rămâne fără urmări, chiar dacă te numești Goldman Sachs (http://fortune.com/2016/04/11/goldman-sachs-doj-settlement/), dar e mai greu să fii făcut răspunzător dacă te numești John Paulson. Mai ales dacă ai stat în spatele alegerii lui Donald J. Trump ca președinte al Statelor Unite, și asta pentru că democrata Hilary Clinton, susținută, apropo, de dușmanul tău Soros, dorește să continuie linia Obama și să readucă în limitele legalității fondurile de investiții speculative. (https://news.littlesis.org/2016/12/06/trumps-billionaire-club-part-1-john-paulson/) Ce-ar fi dacă am afla că acest om este, alături de Beny Steinmetz, acționar din 2009 la Roșia Montană? (http://www.marketwired.com/press-release/gabriel-announces-completion-private-placement-public-offering-including-exercise-full-tsx-gbu-1002604.htm) Și că alături de ei stă prietenul lor Thomas Kaplan, poreclit „evanaghelistul aurului”.

 

Dar ce urmăresc toți acești oameni puternici în România și ce așteaptă ei?

 

Ultimii munți și „noua” lege a minelor

 

Bineînţeles că nu este ceva nou şi că s-a mai încercat. Vorbeam despre operațiunea de rebranduire a Moscovei de la Baia Mare din aprilie 2013. Ei bine, în decembrie 2013 Victor Ponta a forţat până la ultima consecinţă adoptarea unei noi legi a minelor care să le înlocuiască pe cele din 1998, respectiv 2003, într-o variantă care favoriza făţiş reluarea exploatării cu orice preţ la Roşia Montană și Baia Mare. De altfel, Expunerea de Motive care însoţea propunerea legislativă menţiona explicit la Capitolul 2 : Schimbări preconizate : „Prin modificarea prezentei legi se reglementează şi redeschiderea exploatărilor miniere pentru care a fost emisă o hotărâre de Guvern privind aprobarea conservării, închiderii, ecologizării şi monitorizării postînchidere”. Absolut clar. Însă, chiar în prezenţa lui Dragoş Tănase, directorul de la acea dată al RMGC, Senatul a respins în mod surprinzător proiectul trimis de Guvern. A urmat, la puţin timp, Camera Deputaţilor. Era să fie doar unul dintre episoadele care i-au convins ulterior pe suporterii financiari interesaţi ai lui Victor Ponta că are probleme grave la capitolul „onorarea înţelegerilor făcute”. Nu că nu a încercat.

 

În ciuda măsluirii proiectului în Comisii, a înţesării lui cu prevederi aparent în favoarea protejării mediului şi a intereselor statului român şi a tuturor tertipurilor mediatice susţinute de ziariştii plătiţi de RMGC, fondul nu a păcălit pe nimeni. Deşi PSD-ul s-a mobilizat exemplar, condus în luptă de Gabriela Vrânceanu Firea, interesată aparent, în calitate de vicepreşedinte al Comisiei Parlamentare pentru relaţia cu UNESCO, ca exploatarea să se facă cu respectarea tuturor regulilor (dar să se facă), proiectul a fost respins, deoarece partenerul din USL, anume PNL-ul, nu l-a susţinut. Totul pe fondul reaprinderii unui scandal uriaş şi a mobilizării străzii. Au venit imediat declaraţiile co-preşedintelui Crin Antonescu, care s-a poziţionat, din nou total neaşteptat, împotriva iniţiativei. Prima ruptură majoră din USL. Pe bani.

 

Astăzi, deși în locul lui Victor Ponta se găsește Liviu Dragnea, finanțatorii sunt aceiași, iar interesele lor nu s-au schimbat. Varianta nouă a planului se găsește într-un document de bază al guvernului Tudose și anume Progamul de guvernare 2017-2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 496/29.06.2017, Anexa nr. 2. La capitolul Economie. Politici în domeniul Resurselor minerale neenergetice, chiar la primul punct găsim „Modificarea Legii minelor nr. 85/2003” cu scopul de a „crea premisele valorificării deşeurilor din industria minieră cantonate sub formă de halde de steril sau iazuri de decantare, care în prezent pot fi exploatate. /…/ Termen: 1 ianuarie 2018.”

 

Și unde anume în România există halde de steril și iazuri de decantare care să conțină minerale „neenergetice”?

TAGS : rosia montana frank timis beny steinmetz gold corporation paulson rusia ovidiu tender cleptocrati stephen g. roman ceausescu putin
Recomandari
Comentarii
?????? 2017-09-24
Cum ați comenta totuși despre faptul că la "marea privatizare" de după 1990, așa după cum arată și procese de dată mai recent pentru "mărci" precum "Steaua" sau "Universitatea Craiova", statul nu a "privatizat" bunurile publice cum ar fi terenurile sau clădirile aparținând fabricilor, ci doar "dividendele" realizate de acele fabrici, uzine exploatări, dividende care aveau "corespondent" în acțiunile deținute de "posesorii de acțiuni" ?
Marius Nicolescu 2017-09-19
Ce-ai de gand cu astia, Doamne? Dar cu noi? Articol de inalta clasa. Dar cei de facut cu evreii rusi, americani sau israeliti? Astia nu se vor da batuti. Si, dupa cum am citit in articol politicienii romani, acest amalgam de nationalitati, caractere mici si exgerat de mici, nepatrioti, vanzatori de romani (pentru ca nu fac altceva decat sa ne vanda doar pentru a se imbogati), tradatori de neam si de tara, fosti ofiteri de Securitate amestecati cu tot felul de banditi pusi pe rapt si inselaciune. Nume mari: Ponta, Tariceanu, Dragnea, Tudose. Of, Doamne, pe mainile cui ne-ai lasat? Va multumesc pentru articolele minunate si pline de invataturi, domnule Hodor. Nu va lasati! Poate in felul acesta se va trezi la realitate palmasul roman.
Total 2 comments.
16259
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22