22 – Instituția visului nostru liberal

Radu Vancu | 21.01.2025

Revista 22 a fost, de la bun început, vocea acelei mâini de visători care, neavând de partea lor decât puterea idealismului, au folosit-o pentru a cere dreptul lor de a visa o Românie europeană.

Pe aceeași temă

„Adevărul e ceea ce continuă”, scrie Camus în Noces. Revista 22 continuă de 35 de ani, ceea ce înseamnă că ea a construit un adevăr public. Ceea ce e o performanță în sine, pentru orice societate și în orice cultură. Dar, în context românesc, e o dublă performanță: fiindcă 22 a reușit să construiască această continuitate într-o țară printre ale cărei patru mituri fundamentale G. Călinescu îl așeza și pe cel al Meșterului Manole, adică al „zidului părăsit și neisprăvit”, al imposibilității românești de a continua.

Ei bine, în acest context în care nu se poate continua, 22 a continuat. Încât, în cele din urmă, a construit cea mai longevivă platformă de idei liberale din întreaga noastră cultură. Punctul ei origo era situat la ieșirea dintr-un cumplit totalitarism, una dintre cele mai represive forme de extremism comunist din estul european. Punctul în care se află azi e cel al unei Românii care, aflată sub asaltul unui alt extremism (tot prorus, hibridând negaționismul de dreapta cu cel de stânga, negând știința și raționalismul și tot proiectul iluminist in corpore), se află în același timp în cea mai bună poziție istorică dintotdeauna, ca membră cu drepturi depline în cea mai prosperă alianță economică a planetei, Uniunea Europeană, și în cea mai puternică alianță militară, NATO.

Drumul între aceste două puncte nu a fost câtuși de puțin lipsit de accidente și de turbulențe – și, mai ales, nu a fost absolut deloc taken for granted. Se putea întâmpla oricând altfel, România putea în orice moment să deraieze de la parcursul norocos care a adus-o aici. Și, judecând la rece, felul în care arătau lucrurile în acel punct origo nu îndreptățea în niciun fel speranța că se va ajunge aici. Puterea totală în România anului 1990 era deținută de Ion Iliescu și de aparatul restaurației neocomuniste; primul impuls al lui Iliescu a fost să sune la Moscova, pentru a spune „cine suntem și ce vrem”. Și a arătat-o, cu asupra
de măsură – a semnat, împreună cu ministrul de Externe Adrian Năstase, un tratat de vasalitate al României față de URSS (ultimul tratat oficial pe care URSS l-a semnat în existența ei). Cei care visau o altă Românie decât cea prorusă a lui Iliescu reprezentau mai puțin de 20% din electorat; imaginea lor metonimică erau protestatarii din Piața Universității, o mână de intelectuali și artiști, și studenți, imaginând utopia absolută: o Românie europeană, orientată înspre sistemul de valori al democrațiilor liberale.

Radu Vancu (stânga) la decernarea premiului GDS Mișcării #Rezist, 2017

Azi, cu toate defectele ei reale și exasperante, cu toată conjunctura nefericită de azi, în care statul e în pericol să se prăbușească sub asaltul extremismului, România seamănă incomparabil mai mult cu cea visată în Piața Universității de cei lipsiți de putere reală decât de cea pe care puterea neocomunistă a lui Iliescu încerca s-o impună (inclusiv prin mijloace represive) de la Cotroceni. Ca de atâtea ori, s-a văzut că idealismul e pragmatic. El reușește să se impună în fața autoritarismului cinic și represiv – cu condiția să știe să continue. Revista 22 a fost, de la bun început, vocea acelei mâini de visători care, neavând de partea lor decât puterea idealismului, au folosit-o pentru a cere dreptul lor de a visa o Românie europeană. Faptul că această Românie s-a construit și există se datorează, în primul rând, celor care au avut forța de a visa în formă continuată. Printre care nu ezit să așez, chiar în primele rânduri, instituția visului nostru liberal reprezentată de revista 22.

La mulți ani, 22! Să-i trăim împreună într-o Românie liberală – căreia să-i întrețineți în continuare forța de a visa. //

Radu Vancu, membru GDS

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22