Intelectualii, încotro?

Vlad Alexandrescu | 21.01.2025

GDS a acționat ani întregi ca un câine de pază al democrației, atunci când veleitățile unor partide politice sau ale unor decidenți izolați erau pe punctul de a compromite funcționarea statului de drept.

Pe aceeași temă

Dacă la înființarea lui, pe 31 decembrie 1989, menirea Grupului pentru Dialog Social era clară, iar dezideratele lui au fost exprimate în declarația de constituire a GDS: „pluralism, sindicate libere, parlament, partide politice, libertăți civile, drepturile omului, separația puterilor în stat, cultura și valorile ei, ecologie, urbanism”, este util poate să ne întrebăm azi ce poate aduce reflecția Grupului în contextul social atât de tulbure pe care îl trăim astăzi.

„Intelectualii de diferite profesii”, menționați în declarație, și fondatori ai primei organizații non-guvernamentale înființate după Revoluție, au acționat de-a lungul vremii, atât prin propria voce devenită publică, prin acțiunea lor socială, cât și prin dezbaterile organizate la sediul din Calea Victoriei, pentru dezvoltarea temelor enumerate, pentru introducerea lor în agenda publică și, în nenumărate situații, pentru găsirea unor pârghii politice, astfel încât ele să devină un fapt împlinit.

GDS a acționat ani întregi și ca un câine de pază al democrației, atunci când veleitățile unor partide politice sau ale unor decidenți izolați erau pe punctul de a compromite funcționarea statului de drept. Arhiva Revistei 22, disponibilă în mare parte online, stă mărturie a neîncetatei lupte, presărate cu izbânzi și înfrângeri, pentru ca România s-o apuce pe calea europeană, iar oamenii să se dezbare de frică, umilință și obediență.

0

Vlad Zografi, Magda Cârneci, Andreea Pora, Andrei Cornea, Ștefan Vianu, Raluca Alexandrescu, Eugen Vasiliu, Sorin Alexandrescu și Vlad Alexandrescu, 2024

Astăzi, o reflecție critică a rămas însă mai mult decât necesară asupra amestecului de democrație și oligarhie politică în care asistăm, în contextul internațional în care gâtul multor politicieni se sucește după mirajul unor conduceri autocratice, ghidate, în bună măsură, de bunul plac al unor oameni extrem de bogați.

Căci, de mai mulți ani, unii intelectuali români se lasă seduși de fantasmagoriile gândirii economice libertariene, ignorând faptul că economia politică este și ea, ca multe alte discipline sociale, condusă de ideologii. Nu voi spune, cum o fac deja mulți, că libertarienii sunt o sectă și că funcționează ca o grupare de adepți. Avem, în momentul de față, exemplul unei „secte politice” cu mult mai periculoase, care este pe punctul de a schimba orientarea strategică a României, așadar nu este momentul oportun pentru a-i diaboliza pe niște visători care se izolează în utopia abolirii statului și a desființării (parțiale sau complete) a instituțiilor publice care asigură fundamentele societății moderne (sănătate, educație, cultură). O bună parte din discursul etichetat astăzi drept „liberal” sacrifică principiul echității și al egalității de șanse pe altarul zeului-piață, un idol tot atât de periculos precum colectivismul comunist.

Este totuși momentul de a spune că datoria unui intelectual mi se pare și astăzi aceea de a veghea la principiile pe care s-a clădit statul român, odată cu Carol I și cu reformele importante ce s-au făcut la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.

Vlad Alexandrescu decernează premiul GDS reprezentantului Comunității Declic, Tudor Brădățan, 2023

O școală publică a dat atunci șanse românilor să se ridice din obscurantismul bordeielor și al colibelor. Pe frontonul clădirii „Școlii Floreasca” din București, în care mi-am făcut primii ani de școală, era gravat cu litere în relief o veche deviză, rămasă cu siguranță de la construcția vechiului local, în 1925, astăzi acoperită de o placă cu numele „Liceului Al. Vlahuță”. Deviza era: „Prin cultură, la lumină”! Mulți dintre libertarienii de azi sunt foarte departe de a accepta cu adevărat că toți copiii țării au dreptul (constituțional) la educație și la cultură. Banul dictează privilegiile, beizadelele frecventează școli private, mergem la cabinete medicale private, ne supunem intervențiilor chirurgicale în spitale private. O vulgată ideologică s-a conturat deja, în care suntem somați să acceptăm că fiecare român își merită nivelul de trai și că e firesc ca statul însuși să distribuie din ce în ce mai mulți bani rețelelor paralele.

Desigur, accept ideea unei concurențe efective, cred că ea este social benefică până la un punct. Sunt însă îngrijorat, pe de o parte, de fenomenul unei posibile cartelizări (vezi clamările unor „băieți deștepți” și ale trompetelor lor cu privire la „necesitatea” de a liberaliza total piața energiei), pe de alta, de interesele unor cercuri de interese de a „căpușa” statul, profitând de fragilitatea lui politică și de permeabilitatea ideologică a unor intelectuali.

 Un bun exemplu îl constituie universitățile private. Ele au pornit, pe vremea ministeriatului Andrei Marga, pe de o parte din constatarea că Universitatea românească a fost (și este) extrem de rezistentă la înnoire și diversificare, pe de alta, că liberalizarea pieței învățământului superior încurajează concurența și dezvoltarea. S-a dovedit însă că promotorii multora dintre acele universități private erau cadre ale Ministerului Învățământului de pe vremea regimului ceaușist sau personaje dubioase ale perioadei de tranziție. Multe din aceste universități au intrat în faliment, din pricina eșecului ofertei educaționale. Proprietarii acestora le-au convertit în afaceri imobiliare, după ce au obținut, prin lobby, ca legea educației să le permită să se înstăpânească pe clădirile pe care le cumpăraseră sau le obținuseră prin ajutoare de stat sau prin fonduri europene destinate dezvoltării învățământului. Că, nu-i așa?, ei erau proprietarii, iar clădirile valorau zeci de milioane de euro.

 

Este necesar să revenim la principiile lui Spiru Haret și să reafirmăm imperativul absolut al finanțării (abundente) a școlii publice în România? Eu zic că da. Fără educație, tinerii români se scufundă în magma analfabetismului funcțional, a muncii ieftine, a seducției teoriilor conspirației și a pseudo-științei. Devin prada salvatorilor de mucava, produși de nostalgici, încă puternici, ai fostelor servicii secrete.

Privatizarea (în mare parte) eșuată a învățământului superior este doar un exemplu despre ceea ce numesc „încrengătura economico-politică”, pe care o vedem dezvoltându-se, în fiecare zi, sub pretextul privatizării statului. Azi mai mult ca oricând, intelectualii trebuie să fie atenți la derivele care se ascund sub visele pioase ale adepților libertarianismului. Să nu uităm că sub ideologii se ascunde adesea interesul, rece și calculat, al unor profitori de strânsură, care, prin puterea banului și profitând de abandonarea spațiului public de către oamenii scârbiți de defilarea unor politicieni lipsiți de scrupule, își bagă România în desagă, pentru a o lua cu ei, nu se știe încotro! //

Vlad Alexandrescu este președintele GDS

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22