Istoria imposturii în TVR: azi Raico Cornea

Printre noutățile agitatei instituții care este TVR, schimbările de management vehiculate în spațiul public sunt mereu mai surprinzătoare.

Brindusa Armanca 31.10.2017

De același autor

 

Doina Gradea, interimara din vârful televiziunii publice, a anunțat într-un interviu că are drep­tul să schimbe șefii și să producă, la rân­dul ei, alți interimari. „În calitatea mea de di­rector general interimar, nu­mită de Parlamentul Ro­mâ­niei, am dreptul să aleg, să numesc echipa cu care vreau să lucrez“, declara apăsat în­tr-un interviu dat site-ului paginademedia.ro. Primele mi­rări le-a iscat resuscitarea unor elefanți ca Sorin Burtea și Romeo Couți, despre care Petrișor Obae nota că „Bur­tea s-a opus acum câțiva ani schimbării legii TVR. Romeo Couți a fost dat la o parte de la Cluj, după ce angajații de acolo au acuzat managementul defectuos, dez­binarea redacției și altele“.

 

Cele mai recente semne de întrebare, însoțite de semne de exclamare, le ridică numirea la di­recțiunea interimară a TVR 1, canalul prin­ci­pal al televiziunii publice, a lui Raico Cornea, fost coleg de vot în Consiliul de Administrație cu doamna Gradea, mereu pe partea stângă a mesei politice. Surpriza vine din coliziunea dintre faptele și declarațiile doamnei Gradea, care promitea un război deschis cu lipsa de eficiență, chiulăii și profitorii care iau bani degeaba și nu produc mai nimic. Declarația ei, tot în paginademedia, sună așa: „Sunt oameni care nici nu vin deloc la serviciu sau care vin o da­tă pe săptămână și stau do­uă ore. Sunt oameni care nu au mai produs nimic de ani de zile. Asta nu poate con­ti­nua la nesfârșit, în detri­men­tul celor care muncesc zilnic peste zece ore. Mă gândesc se­rios la asta și o să găsesc o soluție. De reintroducere a lor în fluxul normal sau, pur și simplu, de renunțare la ei dacă nu doresc să muncească“ și este reiterată în interviul pu­blicat în Evenimentul zilei din 23 octombrie.

 

Prototipul descris mai sus se mulează perfect pe cazul Raico Cornea descris sub semnătura mea în 2015 de revista 22: „De opt ani ne­lipsit din Consiliul de Administrație al TVR, pro­pus perpetuu de grupul minorităților («la vot slavii bat întodeauna», explică Varujan Pam­buccian, șeful grupului parlamentar, mi­nunea), le-a supraviețuit președinților Sassu, Lăzescu, Săftoiu, Tănase. Pentru participarea la ședințe lua în mână cam 3.000 lei pe lună. Oportunist la vot, este totuși cu sufletul la stânga, ca și protectorul său, eternul deputat Gvozdenovici“. Un exemplu grăitor de muncă puțină pe bani mulți în televiziunea publică este lista de producții ale lui Cornea: „Raico Cor­nea este și angajat în TVR, ca video­jur­na­list la «minorități», cu un salariu net de pes­te 3.000 lei. Să vedem ce face el pentru acești bani. Din tabelul obținut de jurnalistul Da­niel Befu de la conducerea TVR, reiese că nu­mitul Raico a realizat 21 de materiale din ianuarie până în august 2015. Majoritatea știri sau reportaje de știri de 2-4 minute, în co­autorat. Materiale mai lungi de 20 de mi­nute sunt numai trei, dintre care un concert la înregistrarea căruia nu a fost prezent. Arit­metica zice că în 8 luni, adică în 240 de zile, a realizat câte un material la 10 zile. Sau nici atât: în luna martie figurează cu o singură știre de 4 minute.Trai pe vătrai! Nu e pentru toți, e doar pentru privilegiați. Un reporter obiș­nuit produce minimum o știre-două pe zi, pe un salariu mai mic. Raico Cornea și-a angajat și soția în TVR, fără calificare spe­ci­fi­că.

 

Prin Hotărârea CA nr. 80/2011, d-l Cornea și-a modificat postul din «realizator» la TVR Timișoara în «videojurnalist», iar postul său a fost transformat în «secretar de redacție», pentru soția sa. Evident, ocupat prin concurs cu candidat unic. Alți bani, vreo 2.500 lei, la teșchereaua familiei. Cu toate că Legea 41/1994 interzice, totuși Raico Cornea este con­comitent director media la Uniunea Sâr­bi­lor din România, pe aprox. 1.500 lei lunar. Nu l-a deranjat nimeni că încalcă legea, deși un avertizor de integritate a semnalat în 2013 ilegalitatea“. De atunci, Raico Cornea a mai prins un mandat în CA, iar stipendiile i s-au mărit: ia 48.745 lei net pe an din salarii, plus 23.989 din indemnizațiile de membru CA, con­form declarațiilor de avere. Pe aceste rea­li­zări și merite vine numirea sa în funcția de director interimar TVR 1. Dar, în televiziunea publică, a devenit azi titlu de glorie să nu știi. Doina Gradea însăși se prezenta în interviul din EvZ așa: „În ‘92 am intrat în presă fără să știu ce e aia presă... În ‘94 am început te­le­vi­ziune fără să știu televiziune. În ‘98 am în­ceput să fac ceea ce se numește «cor­po­ra­te affairs», nici nu auzisem de așa ceva, nu șt­i­am ce înseamnă“. În fața comisiilor par­la­men­tare s-a definit totuși, fără modestie, ca fiind o profesionistă. Acum își alege echipa de „pro­fesioniști“, după criterii necunoscute, con­­tribuind din plin la o istorie a imposturii. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22