Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Parlamentarii PSD si ALDE vor să aprobe cât mai repede Fondul Suveran de Investitii
E.B. - - - -
2017-11-18
Actualitate Interna
0

O initiativa legislativa privind infiintarea Fondului Suveran de Dezvoltare si Investitii, semnat de 185 de parlamentari PSD si ALDE, a fost trimisa Senatului in procedura de urgenta.


 

Ca noutate, parlamentarii puterii vor ca fondul sa fie format atat din companii profitabile la care statul este actionar, cat si din cele aflate pe pierdere. Intentia initiala era ca Fondul sa cuprinda 20-30 de companii profitabile. Acum, lista a fost extinsa la 89 de companii, iar capitalul social va fi de 9 miliarde lei in numerar. 

 

Potrivit proiectului, vor putea fi vandute actiuni si active, fara ca fondul sa se supuna legislatiei privind privatizarile. Nu este clar cum ar putea fi facute aceste vanzari daca fondul este exceptat de la legislatia privind privatizarile. Va avea un unic actionar, iar acesta va fi statul prin Ministerul Finantelor. Membrii Consiliului de Supraveghere al Fondului vor fi numiti de Parlament, cu mandat de 6 ani, arata comisarul.ro.

 

Fondul va fi format din participatiile statului la companii precum Hidroelectrica, Romgaz, Aeroporturi Bucuresti, Imprimeria Nationala, Nuclearelectrica, Electrica, Registrul Auto Roman, Portul Constanta, SALROM, Posta Romana, Romsilva, Metrorex, Aeroportul International Kogalniceanu, CEC, Eximbank, Tarom etc. De asemenea, sunt adaugate si participatii minoritare de la GDF Suez Energy, E.ON, Rompetrol Rafinare, OMV Petrom etc.

 

Avand in vedere ca proiectul de lege vizeaza functionarea acestui fond mamut chiar din 2018, ne putem astepta ca dezbaterile parlamentare sa fie rapide si superficiale, astfel incat sa intre in vigoare pana la sfarsitul anului.

 

Un proiect privind in infiintarea unui fond suveran se afla in dezbatere publica si la Ministerul Finantelor. Insa, acesta prevede sigurarea unui capital varsat in numerar din veniturile din privatizare in suma de 1,85 miliarde lei, nu 9 miliarde de lei cum prevede proiectul parlamentarilor PSD si ALDE. De asemenea, proiectul de la minister prevedea ca fondul va fi format din participatiile pe care statul le detine la 27 de societati profitabile.

 

Propunerea legislativa prevede asigurarea unui capital social in numerar din veniturile din privatizare de 9 miliarde de lei, din care 50 de milioane de lei la constituire, restul urmand sa fie varsat in termen de 2 ani. Pentru formarea capitalului social sunt doua surse: aportul in natura (reprezentat de pachetele de actiuni detinute de stat la cele 89 de societati care se vor afla in portofoliul FSDI), precum si aportul in numerar de 9 miliarde lei.

 

Fondul va fi exceptat de la aplicarea prevederilor OG 64/2001 privind repartizarea profitului societatilor de stat. Mai exact, companiile profitabile nu vor mai distribui dividende la bugetul statului. Astfel, propunerea legislativa va avea impact negativ de mai multe miliarde de lei asupra veniturilor bugetului de stat incepand cu 2018. Numai din dividendele de la companiile energetice, statul reusea sa atraga la buget circa 2 miliarde lei.

 

La constituire, varsamintele aferente aportului in numerar vor fi de 50 de milioane de lei. Diferenta de capital social va fi varsata in termen de 2 ani de la constituire. Fondurile necesare acoperirii varsamantului in numerar vor fi alocate de catre Ministerul Finantelor din veniturile din privatizare in lei disponibile in soldul contului curent general al trezoreriei statului. Transferul acestor sume nu va influenta deficitul bugetar si datoria publica deoarece FSDI nu va fi clasificat in administratia publica.

 

Prevederi din initiativa legislativa: Vanzarile de actiuni sau active nu este supusa prevederilor OUG 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale si nici Legii 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii

 

Fondul Suveran de Dezvoltare si Investitii (FSDI) va fi organizat ca societate pe actiuni si va fi detinut pe toata durata sa de functionare de catre statul roman. Actionar in numele statului va fi Ministerul Finantelor. Autoritatea de Supraveghere Financiara va emite reglementari specifice privind activitatea FSDI.

Fondul va investi in diverse sectoare economice, prin participarea directa ori prin intermediul altor fonduri de investitii, singur sau impreuna cu alti investitori institutionali sau privati.

 

Sursele de finantare vor fi din dividende incasate de la societatile la care detine actiuni, din tranzactionarea de instrumente finaciare emise de alte entitati, din operatiuni cu instrumente financiare proprii, din vanzarea de pachete de actiuni din portofoliu si din imprumuturi, inclusiv prin emiterea de obligatiuni.

 

Deciziile privind managementul activelor si pasivelor FSDI vor fi luate de catre conducerea fondului, fara implicarea sau acordul actionarului sau al oricarei alte autoritati publice.

 

FSDI nu va putea incheia acte juridice care au ca obiect instrainarea de actiuni aduse ca aport in natura la capitalul social, daca printr-un astfel de act FSDI isi va pierde pozitia de actionar majoritar.

 

Pachetele de actiuni aduse aport la capitalul social al FSDI se transfera din proprietatea privata a statului in proprietatea privata a FSDI, acesta putand dispune liber de respectivele actiuni, in calitate de bunuri proprii.

 

In termen de 60 de zile de la intrarea in vigoare a legii, Guvernul aproba prin hotarare valoarea capitalului social si numarul actiunilor, sediul social si identitatea primilor membri ai Consiliului de Supraveghere.

 

Instrainarea de catre FSDI a unor actiuni sau alte active aflate in proprietatea sa nu este supusa prevederilor OUG 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale si nici Legii 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii. Vanzarea de catre FSDI a unor actiuni sau alte active aflate in proprietatea sa se va realiza in conditii de piata, de transparenta si de competitivitate.

 

CITESTE TOT ARTICOLUL

TAGS : PSD ALDE parlamentari Fondul Suveran dezvolatare compani
Mai multe din Actualitate Interna
Comentarii
Total 0 comments.
2094
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22