Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Gaudeamus: Demisie de onoare a directoarei de la Humanitas după lansările penalilor
Dora Vulcan - - - -
2017-11-25
Actualitate Interna
3

Dupa ce Gaudeamus a gazduit lansarea cartii lui Voiculescu, în semn de protest, directorul general Humanitas, Lidia Bodea, si-a anuntat demisia din Comitetul Director al Asociatiei Editorilor din Romania.

 

 

 

 

"Va asigur ca este o decizie indeajuns cumpanita, cu atat mai mult cu cat ea vine la capatul a mai bine de zece ani de cand, in urma voturilor acordate in Adunarile Generale AER, am asumat acest mandat. De fapt, este o hotarare pe care o iau tocmai pentru ca nu am reusit sa raspund asa cum mi-as fi dorit increderii acordate de catre cei care m-au votat si care au considerat ca prezenta mea in Consiliul Director va fi o garantie a respectarii statutului AER. Din pacate, de catava vreme constat ca, desi primul chemat sa asigure respectarea statutului, Consiliul Director pare a fi primul dispus sa-l ignore, cel putin in punctele in care acesta vorbeste despre prestigiu, imagine, conduita ireprosabila, criterii calitative si nu cantitative, spirituale si nu comerciale, departe de orice ingerinte sau presiuni de ordin politic, ideologic, nationalist-sovin", a scris Bodea într-o postare făcută pe contributors.ro.

 

Bodea spune ca nu-si face iluzii ca gestul sau va schimba ceva, dar crede că atitudinea sa este preferabilă lipsei de reactie.

 

"Suntem in plin targ de carte si vede prea multa lume ceea ce noi, inauntrul Asociatiei, preferam sa ne prefacem ca nu vedem: vi se pare ca, lansand astazi la ora 14.00 paginile cu titlul Lupta politica, autor Dan Voiculescu, comentata de Dan Puric, Adrian Nastase, Mircea Diaconu, Bogdan Chirieac, Sorin Rosca Stanescu, Mugur Ciuvica si Victor Ciutacu, editura RAO slujeste 'prestigiul si conduita ireprosabila' a editorului roman, 'departe de orice ingerinte de ordin politic, ideologic, nationalist-sovin'?", a mai scris Bodea.

 

"In discutie nu e, desigur, dreptul legal al unui editor de a publica ce-i place si de a-si comenta fapta editoriala cu cine-i place", spune ea.

 

"In discutie e insa moralitatea. Mai exista si asa ceva pe lume. In numele cenzurii morale, noi nu umblam goi pe strada. Iar in raport cu ea, ceea ce se-ntampla acum la Gaudeamus e mai mult decat poate suporta bunul simt: este expunerea urateniei in mijlocul unei multimi care a venit acolo pentru splendoare, nu pentru abjectie", este mesajul Lidiei Bodea.

 

 

 

Articolul integral de pe Contributors, în care Bodea își anunță demisia

 

 

 Demisie în marginea unei lansări de carte

 

 Domnului Grigore Arsene, Președinte al Asociației Editorilor din România

 

Domnului Mihai Mitrică, Director executiv al Asociației Editorilor din România

 

București, 24 noiembrie 2017

 

Stimați domni,

 

Vă rog să luați act de demisia mea din calitatea de membru al Comitetului Director al Asociației Editorilor din România.

 

Vă asigur că este o decizie îndeajuns cumpănită, cu atât mai mult cu cât ea vine la capătul a mai bine de zece ani de când, în urma voturilor acordate în Adunările Generale AER, am asumat acest mandat. De fapt, este o hotărâre pe care o iau tocmai pentru că nu am reușit să răspund așa cum mi-aș fi dorit încrederii acordate de către cei care m-au votat și care au considerat că prezența mea în Consiliul Director va fi o garanție a respectării statutului AER. Din păcate, de câtăva vreme constat că, deși primul chemat să asigure respectarea statutului, Consiliul Director pare a fi primul dispus să-l ignore, cel puțin în punctele în care acesta vorbește despre ”prestigiu, imagine, conduită ireproșabilă, criterii calitative şi nu cantitative, spirituale şi nu comerciale, departe de orice ingerinţe sau presiuni de ordin politic, ideologic, naţionalist-şovin”.

 

Nu-mi fac iluzia că gestul meu va schimba foarte mult lucrurile, dar îl prefer lipsei de reacție și tradiționalului ”să-nchidem ochii”. Suntem în plin târg de carte și vede prea multă lume ceea ce noi, înăuntrul Asociației, preferăm să ne prefacem că nu vedem: vi se pare că, lansând astăzi la ora 14.00 paginile cu titlul Lupta politică, autor Dan Voiculescu, comentată de Dan Puric, Adrian Năstase, Mircea Diaconu, Bogdan Chirieac, Sorin Roşca Stănescu, Mugur Ciuvică și Victor Ciutacu, editura RAO slujește „prestigiul și conduita ireproșabilă” a editorului român, „departe de orice ingerinţe de ordin politic, ideologic, naţionalist-şovin”?

 

În discuție nu e, desigur, dreptul legal al unui editor de a publica ce-i place și de a-și comenta fapta editorială cu cine-i place. În discuție e însă moralitatea. Mai există și așa ceva pe lume. În numele cenzurii morale, noi nu umblăm goi pe stradă. Iar în raport cu ea, ceea ce se-ntâmplă acum la Gaudeamus e mai mult decât poate suporta bunul simț: este expunerea urâțeniei în mijlocul unei mulțimi care a venit acolo pentru splendoare, nu pentru abjecție.

 

Cu cele mai bune gânduri,

 

Lidia Bodea

 

Director general

 

Editura Humanitas

 

foto Libertatea

TAGS : justitie penali gaudeamus demisie lidia bodea humanitar aer protest lansare carte dan voiculescu adrian nastase
Comentarii
Carturar 2017-11-25
Oricum, editurile romanesti in ultima vreme par specializate in a publica carti senzationaliste sau de autori mai putin proeminenti americani, americani in majoritatea lor, fara nicio preocupare nu pentru diversitate, ci pentru curriculumul de la noi in multe domenii, in care istoric si tematic dominau autorii europeni. In fine, exista domenii in care nu se mai publica nimic ca economia (romanii sunt doxa la asa ceva, nu?) si apoi nu mai exista nicio preocupare pentru carti fundamentale, serii de clasici, carti din alea pe care le citeaza toata lumea dar le citesc putini.
Cititor 2017-11-25
Prima grija a asociatiei astea a editorilor - de fapt, o minima decenta profesionala, dar care din nefericire trebuie repetata in tara "lucrului prost facut" Romania - este sa interzica aparitia unor carti pline de erori de redactare, fraze rupte si intrerupte, cuvinte ilizibile, conjuctii lipsa, traduceri calchiate sau mot-a-mot a unor fraze sau cuvinte straine care nu suna romaneste in romana, ghilimele lipsa, virgule intre subiect si predicat, spatii lipsa sau cuvinte legate etc, adica carti numai de forma editate, caci ele nu au facut obiectul nici macar a unei minime relecturi, ce sa mai vorbim de corectura sau stilizare, inainte de a fi tiparite cu egida editurii! Citesc, incerc sa citesc, carte de la Tritonic, "Ana Maria Roxana Grigore, Trecerea de la totalitarism la democratie : Romania si Polonia 1989-1996", care nu o carte proasta, dar care nu poate fi citita decat cu maari eforturi ! din cauza ca e scrisa cu picioarele, parca batuta la calculator de un student la 3 noaptea care trebuia sa o prezinte a doua zi la examen!.....Asa ceva nu e acceptabil, printre studenti e, dar la o editura orisicare, societate comerciala, nonprofit sau organizatie educationala, nu e acceptabil asa ceva intr-o lume normala : cartile astea raman in biblioteci si in bibliografii, devin instrumente de lucru, se poate sa fie tiparite in bataia asta de joc, ca raman asa si se vede, te faci de ras ca tara - si apoi ele practic fraudeaza clientul, eu o duc inapoi pe a mea si cer banii inapoi caci imi da dureri de cap incoerenta verbala! Sunt carti tiparite la edituri cica universitare de la Bucuresti si Iasi care apar tot asa scriae cu picioarele si niciun intelectual fin de acolo aau de aiurea nu ae jeneaza ca apare egida univeraitatii pe ele!...
Marius Nicolescu 2017-11-25
Demisie ce cuprinde verb, in toata splendoarea lui, onestitate, virilitatea ideilor formulate si, nu in ultimul rand, noblete sufleteasca. Caci, sa fim seriosi, lasand la o parte Grupa Perversilor (B. Chirieac, M. Ciuvica, Ciutacu, Mircea Diaconu) si Grupa Nesimtitilor care au uitat, parca, pe unde au trecut si de unde vin (A. Nastase si S.R. Stanescu) sa apara, pe lista coristilor ce pupa, ai patronului Antenelor denigratoare si manipulatoare de realitate si de telespectatori, domnul Dan Puric. Am crezut ca domnul Puric are un Dumnezeu pe lumea asta. Imi dau seama ca m-am inselat. In insiruirea numelor de cantatori ai Varanului as fi pariat ca nu s-ar fi putut putut gasi vreodata domnul Puric. Rusine, domnule Puric! Sincere felicitari, doamna Bodea. Se pare ca in Romania a inceput sa fie la moda (mai ales in randul unor ziaristi, dar si al politicienilor) " lipsa cenzurii morale ". In Romania a pierit rusinea?
Total 3 comments.
Mai multe din Actualitate Interna
8504
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22