De același autor
Despărțite de principiul responsabilității, ele sunt folosite pentru a submina tocmai fundamentul pe care au fost construite. Editura RAO, Voiculescu, Năstase și însoțitorii lor, câțiva recent scăpați din pușcărie, ceva artiști cununați cu politica și niște coriști deghizați în jurnaliști s-au acoperit cu plapuma largă a libertății de exprimare, cu drepturile omului etc., propagând confuzie și indignare. Directoarea Editurii Humanitas și membră a Asociației Editorilor din România și-a prezentat demisia în semn de protest, declarând într-o scrisoare deschisă că „în discuție e moralitatea. Mai există și așa ceva pe lume. În numele cenzurii morale, noi nu umblăm goi pe stradă... Nu-mi fac iluzia că gestul meu va schimba foarte mult lucrurile, dar îl prefer lipsei de reacție și tradiționalului «să-nchidem ochii»“. Mai mulți tineri de la mișcarea #rezist au protestat și ei, iar Casa Pariurilor Literare a ținut standul închis pe durata lansării. Despre lansarea care face parte dintr-un scenariu al revanșei au vorbit mulți. Cristian Tudor Popescu a dat glas, în felul său, relativismului moral, cuplat cu un tip de resemnare postdecembristă, care justifică aproape orice: „Nu poţi să interzici apariţia acestor cărţi. E vorba la urma urmei de sindromul Hitler. În societatea democratică au dreptul şi lichelele, şi canaliile, şi foştii puşcăriaşi. Au dreptul să vorbească, să se exprime. În ţara noastră liberă, acum, şi democratică, poţi să fii coleg de raft cu tot felul de personaje. Asta este“.
În acest context, cele mai aprige controverse au fost iscate de dialogurile corozive provocate la fața locului de jurnalistul Mărin Bot cu „autorii-infractori“ și postate pe YouTube. Până în 4 decembrie, discuția cu Adrian Năstase înregistrase aproape 230.000 de vizualizări, iar dialogul cu Voiculescu a fost văzut de peste 210.000 de persoane, cifre mari pentru subiecte politice. Instantaneu, modul de „a face“ jurnalism al lui Mălin Bot a fost denunțat de unii colegi de breaslă, ca fiind neconform cu standardele meseriei. Interceptarea live a unor personaje din lumea politică de vârf și înghesuirea lor cu întrebări dure a fost calificată ca „talibanism de presă“, activism civic, acțiune de agitator, iar jurnalistul a fost stigmatizat ca exaltat, pătimaș, paranoic etc. Mălin Bot nu a rămas dator, intrând într-o polemică acidă cu foști colegi de redacție de la România liberă, Evenimentul zilei ș.a. apărându-și baricada etichetată insurgent ca #rezist#insist#exist cu argumentul jurnalismului civic de efect. „Un câine care doar se preface că latră și schelălăie când hoțul intră în curte e un câine ineficient“, spune el, accentuând nocivitatea personajelor vizate (moguli, politicieni influenți, lideri etc.), dar și lipsa de coeziune a breslei.
Polemica în jurul redefinirii jurnalismului va mai continua, dar întrebarea este de ce acest fel de jurnalism („de răcorire“, cum l-a ironizat cineva), atrage un public entuziast. Forumurile și comentariile de pe pagina de Facebook a jurnalistului au fost favorabile demersului său de a-i scoate pe politicienii arogați și malefici „din zona lor de confort“ și de a-i pune în fața unor întrebări necruțătoare, ceea ce i-a adus 38.320 de urmăritori pe pagină, propulsându-l în timp scurt printre influencerii media. Starcom definește influencer-ul ca persoana cu o audiență online consistentă care, prin informațiile publicate de-a lungul timpului, și-a câștigat încrederea publicului. Pentru o activitate jurnalistică de durată și activă pe rețelele sociale pe subiecte politice, Dan Tapalagă are 46.310 followers, Andrei Gheorghe 44.282, Sorina Matei 31.379, Mircea Marian 29.885, Sabin Orcan 11.070. Utilizând medii încrucișate, radio, televiziune, blog etc., alți jurnaliști care abordează teme sociale și politice au obținut audiențe notabile: Moise Guran are 260.190 de urmăritori, Cătălin Tolontan 187.726 și Lucian Mândruță 156.588. Mălin Bot, rămas repetat fără redacție, a ales să stea cu smartphone-ul în calea politicienilor considerați vinovați de mari derapaje. Cazul lui seamănă cu notorietatea polițistului Godină (peste 84.500 de followers) care a îndrăznit să critice din interior erorile mediului său profesional și a câștigat încrederea oamenilor. Ca și Godină, Bot deranjează, deci este hărțuit, i se blochează contul, primește amenzi etc. De ce îl încurajează publicul? De ce preferă jurnalismul „exaltat“ în detrimentul jurnalismului „așezat“? Explicația de fond stă în ipocrizia majoră a jurnalismului românesc actual. Agenda editorială a fost cedată politicienilor, mogulilor care domină patronatul azi sau subiectelor de senzație, aducătoare de rating. Încrederea în presă a scăzut constant de-a lungul anilor, concomitent cu abandonarea de către jurnaliști a misiunii și eticii profesionale. Poartă ilegitim etichete de jurnalist indivizi care servesc orice altceva în afara interesului public. Aflăm cum guriștii Antenelor (caz recent, Radu Tudor, Bogdan Chirieac, Răvan Dumitrescu plătiți indirect de Tel Drum, caz mai vechi Victor Ciutacu) sau redactori ai diverselor publicații sau televiziuni sunt concomitent și consilieri „de comunicare“ pe la partide, poziții incompatibile care afectează independența jurnalistului. Ipocrizie este și componența talk-show-urilor, unde se simulează dezbateri, cu invitați inacceptabili: să îl chemi pe Adrian Severin sau pe Andrei Marga să analizeze politica externă a României, în numele liberei exprimări, indică absența oricărui standard jurnalistic. Să faci rubrici permanente de „anchetă“, de conivență cu parlamentarii penali, pentru a le servi interesele antijustiție, cum face Evenimentul zilei sau DCNews, corodează enorm încrederea publicului în presă. Se pot da sute de exemple. Acest fel de a mistifica rolul presei implică riscul de a-l întoarce pe dos: în loc să creeze solidaritate în jurul valorilor, presa ajunge să scindeze și să stimuleze frica de semeni, visul regimurilor autoritare. Nu doar agendele editoriale sunt confuze, infestate de subiectele false induse de mediul politic corupt, cum este aiureala „statului paralel“, ci și garnitura de formatori de opinie. Diverși penali, secondați de „maeștri“ uzați ai presei comuniste, reinventați în democrație, sunt folosiți în campanii dubioase și plătiți pentru capacitatea lor de a întoarce oricând armele, ca Ion Cristoiu, care a găsit recent de cuviință să îl jgnească pe profesorul centenar Mihai Șora. Toate acestea fac ca nimic să nu fie tranșant, intransigent, pe față, în presa de acum. Cu mici excepții.
Există o așteptare din partea cetățenilor, ca jurnaliștii să fie onești și angajați în misiunea de interes public, așteptare sporită după protestele din iarnă. Seamănă contextul cu anii '90 ai jurnalismului militant, când oamenii așteptau de la presă să iasă în forul public împotriva confiscării valorilor Revoluției de către criptocomuniști. Radicalizarea unor jurnaliști, cum e cazul lui Mălin Bot, e alimentată de o exasperare mai generală, căreia jurnalistul a ales să îi dea formă. Comentatorii profani spun că nu știu care sunt regulile jurnalismului, dar simt că demersul îi reprezintă. Mulți vorbesc despre „curaj“. În mediul oportunist în care ne scăldăm, cu mai mulți impostori pe metru pătrat decât au fost vreodată, cu transformarea presei în instrumentar politic, poate fi vorba de curaj să ieși în calea satrapilor de la vârful politicii. La vizibilitatea acțiunii se adaugă caracterul spectaculos, posibilitatea de a transmite live, YouTube fiind canalul unui public tânăr, uneori rebel, dar și al oamenilor educați, calificați în utilizarea noilor tehnologii, care nu mai înghit falsele dezbateri de la televiziune și manipularea prin presa tradițională. „Problema mea nu e că publicul crede că Mălin Bot este ziarist. E ziarist de o factură mai specială. Ziarist activist. Marea problemă este că o parte consistentă de public crede că ar trebui să facem toți ca el. Iar dacă n-o facem, pentru că nu e stilul nostru, suntem lași/acoperiți/plătiți de statul paralel etc. Ăsta e bolşevism curat!, se lamenta un jurnalist cu experiență în polemica lansată de postările lui Bot. Nu e obligatoriu ca jurnaliștii să adopte forma și tonul radical al demersului, însă e obligatorie servirea adevărului, apărarea democrației și libertății de exprimare în esența lor nealterată: tranșant, clar, fără agendă ascunsă, fără bani pe sub masă.
