Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Rex Tillerson și consolidarea alianței cu Europa
2017-12-05
2
Suntem preocupați de iliberalismul din interiorul UE, dar uităm uneori de proiectul marilor puteri iliberale (Rusia şi China) care vor să-și croiască propria ordine, propria sfera de influență după chipul și asemănarea lor.

 

Sunt tot mai multe voci care nu se sfiesc să articuleze urgența momentului. De exem­plu, senatorul John McCain, aflat la 81 de ani, măcinat de cancer, nu are timp de pierdut cu lucruri or­di­nare. Este mai degrabă in­teresat de proiecțiile tes­ta­mentare. Astfel, în tra­di­ți­onalul număr dedicat ten­dințelor anului viitor, pu­blicat de The Economist, el vorbește despre im­pe­ra­ti­vul apărării ordinii liberale, o lume coagulată pe o altă fundație decât pasiunile et­no-naționaliste, sferele de influență sau excesele politicii de putere. McCain vede 2018 ca pe un moment de răs­cruce, al unei alegeri fundamentale în­tre „acceptarea declinului sau renaștere. De dragul generațiilor viitoare nu tre­bu­ie să renunțăm. Trebuie să preluăm man­tia celor care au creionat cel mai de suc­ces aranjament din istorie și să ne asi­gurăm că supraviețuiește pentru încă 70 de ani“.

 

Este un tip de conștiință, de na­rațiune, de mesaj care devine destul de vizibil în anumite col­țuri ale Administrației Trump. În weekend, pe scena uneia dintre cele mai prestigioase reuniuni anuale - Reagan Defense Forum - dedi­cată politicilor de apărare (decidenți-in­dustrie-armată-servicii de informații), ge­neralul H.R. McMaster (consilierul pe pro­bleme de securitate al președintelui) a fă­cut un tur de orizont al celor mai presante amenințări pentru Statele Unite. Însă termenii în care se exprimă sunt cei ai lui McCain. Nuanțele sunt importante pentru că prefațează ideile centrale cuprinse în prima Strategie de Securitate Națională (NSS) a Administrației Trump. Aspectul es­te esențial pentru că, odată ajunsă în NSS, o astfel de logică urmează să fie ope­ra­țio­nalizată la etajele inferioare ale es­ta­blishment-ului. În consecință, McMaster es­te preocupat de „revizionismul“ prac­ticat de Rusia și China, două mari puteri ca­re urmăresc subminarea ordinii post­be­lice. Pentru el devine esențială contra­ba­lansarea „războiului politic“ purtat de Mos­cova împotriva democrațiilor, în sco­pul polarizării și fragmentării statelor-na­țiuni. McMaster făcea referire chiar la am­prentele pe care Moscova le-a lăsat cel mai recent în cazul Cataloniei (unde mare par­te a efortului de influență digitală a fost desfășurat prin intermediul pro­te­ja­ților Kremlinului – precum Julian Assange sau Edward Snowden).

 

O perspectivă care derivă din coordonatele de mai înainte se încheagă la nivelul De­partamentului de Stat. Să ne amintim de discursul lui Rex Tillerson de acum câteva luni dedicat Indo-Pacificului, prin care își propunea stimularea unei „antante a de­mocrațiilor“ de cursă lungă, o formulă de încorsetare strategică a unei Chine care ame­nință libertatea și deschiderea eco­sis­temului regional. Acum a venit vremea tea­trului european. Săptămâna trecută, în avanpremiera turneului pe care îl des­fă­șoa­ră în Europa între 4 și 8 decembrie, Tillerson a susținut primul său discurs major dedicat bătrânului continent, pe sce­na Centrului Woodrow Wilson din Wa­shington, D.C. A fost un moment de cla­rificare a principiilor care urmează să ghi­deze relațiile transatlantice. Intitulat Statele Unite și Eu­ropa: consolidarea alian­ţe­lor occidentale, este su­ges­tiv faptul că discursul stă sub semnul președintelui Theo­dor „Teddy“ Roosevelt (cel care la începutul se­colului XX consacra in­tra­rea Americii pe scena ma­rilor puteri globale) și al aniversării intrării Statelor Unite în Primul Razboi Mondial de partea forțelor Antantei, exact acum 100 de ani. Interesant este faptul că Teddy Roosevelt nu este doar un simbol al angajamentului american pentru apărarea Europei, dar este și cel care timp de trei ani (între 1914-1917) a fost cel mai aprig susținător al intrării Ame­ricii în război împotriva Germaniei, de partea democrațiilor europene, într-un moment în care optica președintelui Woo­drow Wilson era modelată de ceva care astăzi sună destul de familiar... doctrina America First„să ne gândim la Ame­ri­ca înainte să ne gândim la Europa“ (o pos­tură neutră, izolaționistă și non­inter­venționistă). Atunci ca și acum, numitorul comun pe care îl împărtășesc Europa și America ține de particularitatea civilizației politice, construită pe câteva principii fon­datoare – libertate, egalitate, demnitate uma­­nă – și protejată de o arhitectură ins­tituțională centrată pe separația puterilor în stat, domnia legii, guvern reprezentativ și o societate civilă implicată. În cele din ur­mă, „statul de drept și guvernările re­pre­zentative sunt carcase goale, dacă sunt de­tașate de o societate civilă ener­gi­că și de respectul profund pentru câteva ade­vă­ruri evidente. Putem câștiga fie­ca­re ma­re bătălie geopolitică, dar, da­că nu sun­tem permanent vigilenți față de pro­pri­ul nostru comportament, popoarele noas­tre s-ar putea să piardă pe termen lung“.

 

Una dintre părţile importante ale discursului a fost dedicată Rusiei resurgente văzută într-un instantaneu neretuşat, de­loc îmblânzit: o amenințare ac­tivă care își continuă comportamentul agre­siv asupra vecinilor, intervine în pro­cese electorale și vrea să forțeze o lume postoccidentală modelată de o politică de putere unde Kremlinul să-și impună prin forță voința asupra celorlalți. La 100 de ani de la Revoluția Rusă, Tillerson rea­min­tește europenilor despre moștenirea lăsată de Uniunea Sovietică asupra conti­nen­tu­lui, de noțiuni universale precum Gulag, Cortina de Fier, Zidul Berlinului, care nu doar că „redau istoria brutală și amară a domniei comuniste, dar în același timp ne arată ce se poate întâmpla dacă eșu­ăm să apărăm principiile-nucleu ale li­bertății și suveranității în tradiția lor occidentală“. Iar în privința Ucrainei me­sajul este cât se poate de clar: sancțiunile im­puse sub umbrela Minskului vor ră­mâ­ne până când Rusia renunță la acțiunile care le-au declanșat.

 

Un mesaj încă și mai ferm pe chestiunea rusă a fost articulat de către Wess Mit­chell, noul asistent pentru afaceri euro­pe­ne (principala poziție din Departamentul de Stat dedicată bătrânului continent) și care vede în Moscova o putere marcată de un „revizionism atavic“, care-și desta­bi­li­zează vecinii și lucrează pentru frag­men­tarea Vestului din interior. Mitchell este exponentul unei noi generații, formată în întregime după Războiul Rece, căreia nu-i este teamă să îl numească pe Daniel Fried drept mentor (un profesionist al diplo­ma­ției, care și-a dedicat viața atlantismului, o veritabilă memorie instituțională bipar­ti­zană, reunind poziții în administrațiile Obama, Bush sau Clinton fără să fie acuzat de „trădare“) și care își înțelege foarte lim­pede misiunea: „În 1945, sarcina noas­tră era de creație, în 1989 una de extin­dere, iar astăzi sarcina timpului nostru este una a prezervării, a conservării Ves­tului ca spațiu al libertății“, spunea Mit­chell în timpul ceremoniei de depunere a jurământului la începutul lunii noiembrie.

 

Desigur, rămâne de văzut câte zi­le mai are Tillerson în Admi­nis­trația Trump. Amplu contestat în interiorul Departamentului de Stat pentru stilul de ma­na­ge­ment, pentru insularizarea și distanțarea de corpul diplomatic, pentru conducerea exclusivistă prin intermediul unui cerc de consilieri de încredere (coagulat la nivelul De­partamentului de Planificare Politică), Tillerson se află în aceste zile sub tirul cri­ticilor unor nume importante ale diplo­ma­ției americane, precum Robert Zoellick, Nicholas Burns și Ryan Crocker, Eliot A. Co­hen (mai toți asociați cu administrații re­publicane și în special cu mandatul Con­doleezzei Rice de secretar de stat). În plus, pare să fi căzut în dizgrația pre­șe­din­telui Trump (pe multe subiecte opiniile lor fiind divergente) și se vorbește despre iminenta sa înlocuire cu un potențial „loialist“ - directorul CIA, Mike Pompeo. Nu de puține ori, credibilitatea mesajelor lui Tillerson a fost scurtcircuitată de impredictibilitatea și impulsivitatea trans­misă de Twitter-ul prezidențial. Și totuși, nu putem să nu observăm că Tillerson vorbește cu totul altfel față de începutul mandatului, este mai puțin omul de afa­ceri, pragmatic și tot mai mult preocupat de democrație, stat de drept, valori, de apărarea Vestului. Oare aici să fie sursa prăpastiei dintre el și Trump?

TAGS : iliberalismul UE SUA McCain NSS
Recomandari
Comentarii
profesoru 2017-12-05
"McMaster es­te preocupat de „revizionismul“ prac­ticat de Rusia și China" " Wess Mit­chell ... vede în Moscova o putere marcată de un „revizionism atavic" - poveştile cu "revizionismul rusesc" sunt promovate pentru a face o paralelă între Rusia contemporană şi Germania nazistă.
În realitate Rusia şi-ar fi dorit foarte mult ca lucrurile să rămână aşa cum erau înainte de 2008, cu Ucraina în afara NATO, prietenă cu Rusia , cu Assad necontestat la putere în Siria etc. Adcă e o putere pro statu-quo, nu o putere revizionistă
Occidentul a acţionat însă pentru modificarea echilibrului de putere: includerea Ucrainei în NATO (cu tot cu Crimea!), decisă în 2008 la summitul de la Bucureşti, ceea ce ar fi afectat grav securitatea Rusiei, şi pentru debarcarea lui Assad.
Acţiunile militare ale Rusiei în Ucraina şi Siria au fost acţiuni de damage control: menţinerea Ucrainei în afara NATO, recuperarea Crimeei, apărarea lui Assad.

"„războiului politic“ purtat de Mos­cova împotriva democrațiilor, în sco­pul polarizării și fragmentării statelor-na­țiuni. McMaster făcea referire chiar la am­prentele pe care Moscova le-a lăsat cel mai recent în cazul Cataloniei" - aiurea.
În spaţiul UE Rusia mizează tocmai pe statele-naţiuni puternice, care să se poată opune Europei federale promovate de Bruxelles. Secesionismele de tip catalan ar slăbi statele-naţiuni din UE, de aceea Rusia nu le susţine. În mod similar Occidentul susţine statele-naţiuni din spaţiul CSI, care să poată rezista hegemonismului rusesc, şi se opune separatismelor de acolo (Abkhazia, Osetia, Crimea, Donbas). Assange şi Snowden nu reflectă politica Rusiei.
Motivul pentru care media ruseşti au subliniat violenţele de la referendumul catalan a fost altul: să arate că acţiuni brutale ale poliţiei au loc şi în alte ţări, nu numai în Rusia, că e ceva obişnuit în caz de nesupunere civilă.
Nistor Constantinescu 2017-12-10
Sunt extrem de multe fisuri in cele expuse de domnia voastra profesore.
Bineinteles, daca presupunem cele scrise de buna credinta si ignoram "gingi/ghinghi" primiti pentru postare din partea Kremlinului.
Total 2 comments.
1586
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22