Ministrul Muncii Olguța Vasilescu: nu se micșorează salariile, au fost calculate greșit

Dora Vulcan | 07.02.2018

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a afirmat miercuri, după întâlnirea cu grefierii, că legea salarizării este aplicată prost de către cei de la Resursele Umane, iar cine a calculat greșit ar trebui să-și asume răspunderea.

Pe aceeași temă

 

 

 

 „Situația nu e generată de lege, nu scad salariile, conform legii. Pur și simplu cineva a calculat greșit, pur și simplu trebuie să își asume răspunderea”, a spus Lia Olguța Vasilescu. Ea i-a îndemnat pe oameni să vină cu fluturașul de salariu, pentru a vedea de la cât la cât scade acesta.

 

„Mi se pare că îi plângeți foarte mult pe cei cu salariu mare, e singura modalitate pentru ajustarea unor salarii. Peste 90% cred că sunt mulțumiți, pentru cei 3% e mare scandal, să nu mai vorbim de faptul că unora li s-a calculat greșit din vina direcțiilor de resurse umane”, a adăugat ea.

 

 „Astăzi am constat, după ce ne-am întâlnit cu grefierii, că ceea ce estimam ieri așa este. Adică, li se calculează greșit salariile de către Resursele Umane și se aplică greșit legea.

 

Legea este ghidul aprobat împreună cu Curtea de Conturi și este pe site-ul ministerului de o lună de zile. Cred că cei de la Resurse Umane puteau să-l consulte. (...) Din punctul nostru de vedere, legea este foarte clară și foarte ușor de înțeles. Ca dovadă că din toate Curțile de Apel, doar în patru au apărut astfel de probleme, pentru că s-au făcut calculele greșite. (...) Pur și simplu, cineva a calculat greșit. Poate că ar trebui să-și asume răspunderea”, a spus Olguța Vasilescu, la Palatul Parlamentului, citată de stiripesurse.ro.

 

Cât despre nemultumirile angajaților din sistemul sanitar, Olguța Vasilescu a declarat că îi așteaptă pe sindicaliști la „masa verde”.

 

„Dacă au ceva de reclamat, noi îi așteptăm la minister să stăm de vorbă cu ei și ei știu că de fiecare dată când au discutat cu noi li s-au rezolvat toate problemele, ca dovadă OUG 91, care s-a emis în luna decembrie. Atunci când se constată o neclaritate, o problemă, să se adreseze direct Ministerului Muncii, care acum are în componență și dialogul social, ca să rezolvăm toate aceste probleme la masa verde”, a afirmat Vasilescu

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22