DNA a trimis în judecată companiile lui Costel Comana, fostul coleg al lui Dragnea

Redactia | 23.03.2018

În dosarul cu un prejudiciu de peste 1 miliard de lei sunt implicați fosta șefă a Serviciului Urmărire Transporturi de la CFR, alături de companiile Regiotrans, Rail Force și RC CF Trans, fondate de Costel Coman, cel care s-a spânzurat în 2015 în WC-ul unui avion pe ruta Bogota – San Jose.

Pe aceeași temă

 

 

 

La sfârşitul lunii februarie 2015, Costel Comana, fondatorul companiei Regiotrans alături de Iorgu Ganea, a fost găsit mort într-un avion cu destinaţia Costa Rica. Oficial, afaceristul se afla în vacanţă cu iubita lui, dar autorităţile locale au aflat că milionarul român călătorea des în Costa Rica, iar vizitele sale erau foarte scurte. Investigaţiile au fost extinse pentru a se afla legăturile lui Costel Comana cu această ţară. Potrivit autorităţilor din Costa Rica, Comana mai călătorise acolo, pentru două zile, cu aproape trei săptămâni mai înainte de a se spânzura.

 

Rise Project a scris, la începutul lunii martie 2017, că Liviu Dragnea a încasat peste un milion de euro de la Costel Comana după ce i-a vândut acestuia șase terenuri, scrie HotNews.ro.

 

Dragnea a încasat ultima tranșă de bani de la Comana cu trei zile înainte ca CFR să-i dubleze afacerile acestuia din urma, iar asta printr-un contract parafat inclusiv pe mâna aceluiași Dragnea. Dragnea și Comana au fost colegi de cămin în timpul facultății.

 

Liviu Dragnea a explicat pentru jurnaliști că banii pe care i-a primit de la fostul patron Regiotrans Costel Comana au fost cheltuiti o parte pentru constructia vilei sale din Alexandria iar o alta parte "in alte scopuri".

 

Costel Comana era acţionarul majoritar al companiei feroviare Regiotrans. Cu o săptămână înainte să-şi pună capăt zilelor, omul de afaceri a aflat că procurorii anticorupţie începuseră o anchetă care îi viza firma. Cu toate acestea, avea planuri de viitor şi nu dădea senzaţia că renunţă la luptă, potrivit prietenilor săi. Costel Comana era căutat de procurorii anticorupţie care voiau să îl audieze în dosarul în care partenerul lui de afaceri fusese arestat cu o sptămână înainte.

 

Procurorii cred că afacerile lui Costel Comana mergeau bine pentru că acţionarii mituiau oficiali de la Ministerul Transporturilor şi Căile Ferate Române ca să obţină subvenţii de la stat şi cât mai multe rute pe care să circule trenurile lor particulare.

 

Cine a fost Costel Comana?

 

Comana a fost angajat la CFR până în 2000, când a decis să-şi deschidă propria afacere. El a fost şef la CFR Braşov Triaj, şef de gară la Braşov Călători şi, apoi, director de divizie la CFR. „Să fiu şef de gară a fost cea mai bună şcoală de management pentru mine, iar promovarea m-a făcut să mă gândesc la propria mea afacere, deoarece nu mai exista adrenalina”, povestea Comana.

 

In anul 2000, Costel Comana și-a dat demisia de la CFR si a deschis propria afacere, tot in domeniul feroviar, alaturi de Iorgu Ganea, care detinea o sala de jocuri in Gara Brasov.

 

Dupa zece ani de cand si-a deschis firma Regiotrans, brasoveanul a devenit unul dintre cei mai bogati oameni din Romania, fiind inclus in Top 500 al revistei Forbes in 2011, avand o avere estimata la 30 - 32 de milioane de euro.

 

Cine sunt celelalte persoane trimise în judecată în acest dosar:

 

ȘTEFĂNESCU ESTRELLA, șef serviciu Urmărire Transporturi în cadrul CNCF CFR SA, pentru luare de mită (7 acte materiale);

 

GANEA IORGU, asociat al inculpatei SC REGIOTRANS SRL și fost administrator al aceleiași societăți, acuzat de participație improprie în modalitatea instigării la infracțiunea de acordare de subvenții cu încălcarea legii, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (74 acte materiale) și evaziune fiscală (29 acte materiale);

 

SC REGIOTRANS SRL, operator de transport feroviar public de călători, pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie în modalitatea instigării la infracțiunea de acordarea de subvenții cu încălcarea legii în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (74 acte materiale);

 

SC RAIL FORCE SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la participație improprie în modalitatea instigării la infracțiunea de acordarea de subvenții cu încălcarea legii în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (64 acte materiale);

 

SC RC CF TRANS SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și complicitate la participație improprie în modalitatea instigării la infracțiunea de acordarea de subvenții cu încălcarea legii în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (74 acte materiale);

 

SC MARUB SA, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală (28 acte materiale).

 

Care sunt acuzațiile procurorilor:

 

Ștefănescu Estrella, șef serviciu în cadrul CNCF-CFR SA, în perioada 3 iunie 2010 - 6 aprilie 2015, ar fi pretins, acceptat promisiunea și, după caz, a primit, de la directorul general al SC REGIOTRANS SRL sume de bani și foloase necuvenite în cuantum total de 24.653,67 lei (combustibil, un laptop, un telefon și abonament telefonic, servicii de cazare în stațiune turistică, reparații la autoturismul personal etc., precum și suma de 923 lei numerar).

 

Procurorii afirmă ca aceasta a primit mită bani și bunuri pentru a confirma, din partea CFR SA, volumul de tren km (indicator principal în funcție de care se acorda subvenția) realizat de REGIOTRANS SRL.

Documentele în care era făcută această confirmare au fost atașate cererilor și notelor de fundamentare pe baza cărora SC REGIOTRANS a obținut, „în mod nelegal„, subvenții de la bugetul de stat.

 

În perioada 7 ianuarie 2009 - 20 ianuarie 2015, în baza unui număr de 74 de cereri și a notelor de fundamentare și justificare a subvențiilor atașate cererilor, Ganea Iorgu și Comana Costel (persoană care a avut calitatea de suspect, decedat în data de 25.02.2015), iau obținut subvenții de 236.238.281 lei (echivalentul a 54.506.882 euro).

 

Suma de 236.238.281 lei reprezintă parte din suma totală de 1.061.343.466 lei ce a fost încasată de SC REGIOTRANS SRL cu titlu de subvenție de la buget în perioada 2009 - ianuarie 2015.

 

Procurorii spun ca Ganea Iorgu și Comana Costel au acționat fie direct, fie prin intermediul unor persoane care dețineau funcții de conducere în cadrul SC REGIOTRANS SRL și au beneficiat de complicitatea SC RC CF TRANS SRL și SC RAIL FORCE SRL (firme din același grup cu SC REGIOTRANS SRL).

 

La data faptelor, Ganea Iorgu și Comana Costel erau administratori în drept, respectiv după caz, doar în fapt, în cadrul societăților SC REGIOTRANS SRL, SC RC-CF TRANS SRL și SC RAIL FORCE SRL.

 

SC REGIOTRANS SRL a beneficiat de subvenția acordată nelegal, în valoare de 236.238.281 lei, prin majorarea artificială a costurilor reale de transport, cu complicitatea SC RC CF TRANS SRL și SC RAIL FORCE SRL, care-i prestau servicii. Practic, cele două societăți au fost interpuse ca prestatori de servicii pentru SC REGIOTRANS SRL în scopul majorării artificiale a costurilor reale de transport ce erau luate în calcul în procedura acordării subvenției, spun procurorii.

 

Astfel, a fost creată o schemă prin s-a realizat un transfer de subvenție de la SC REGIOTRANS SRL la celelalte firme din grup, între care SC RC CF TRANS SRL și SC RAIL FORCE SRL, în condițiile în care contractele de servicii publice încheiate cu Ministerul Transporturilor de SC REGIOTRANS SRL plafonau cota de profit ce putea fi obținută de aceasta la maxim 5 % din venituri, respectiv 3 % începând cu 2013.

 

Astfel, se acordau de la buget cu titlu de subvenție diferențele dintre costurile reale de transport și tarifele stabilite pentru transportul feroviar public de călători, la care se adăuga o cotă de profit de 5%, iar începând cu 2013 de 3%. Sumele care depășeau acest plafon ar fi trebuit să fie restituite la buget.

 

Urmare a indicelui ridicat de profitabilitate înregistrat de cele două societăți interpuse care nu aveau o cotă de profit limitată, s-au distribuit dividende, de către SC RC CF TRANS SRL, acționarilor Ganea Iorgu și Comana Costel, respectiv de SC RAIL FORCE SRL, suspectului Comana Costel și unei alte persoane, în valoare de peste 83 de milioane de lei.

 

Procurorii mai spun ca suma alocată de SC REGIOTRANS SRL în perioada 2008-2011, cu destinația investiții/program modernizare și achiziții material rulant/programe prioritare, reprezintă 5.562.373 lei din sarcina de 112.216.000 lei stabilită în acest sens prin contractele de servicii publice și actele adiționale la acestea încheiate de inculpata SC REGIOTRANS SRL cu Ministerul Transporturilor și aprobate prin hotărâri de guvern.

 

În schimb, cheltuielile nejustificate efectuate de SC REGIOTRANS SRL pe relația cu SC RC-CF TRANS SRL și SC RAIL FORCE SRL în anii 2009, 2010 și 2011, depășesc cuantumul investițiilor/programelor de modernizare și achiziții material rulant/programelor prioritare pe care aceeași societate se angaja să le facă în aceeași perioadă, prin contractele de servicii publice și actelor adiționale la acestea.

 

Procurorii acuza ca Ganea Iorgu și Comana Costel au optat pentru nerespectarea prevederilor contractelor încheiate cu Ministerul Transporturilor privind obiectivele de investiții și programele de modernizare, întrucât conform procedurii legale de fundamentare și acordare a subvenției, totalul cheltuielilor înscrise în nota de fundamentare și justificare a subvenției se diminuau cu cheltuielile de investiții. În aceste condiții, alocarea unor sume de bani cu titlu de investiții, din cele acordate la un nivel maximal SC RC-CF TRANS SRL și SC RAIL FORCE SRL, ar fi condus implicit la diminuarea cheltuielilor din nota de fundamentare și justificare a subvenției ce se acorda inculpatei REGIOTRANS SRL.

 

Astfel, cu cât suma alocată pentru investiții și programele de modernizare era mai mică, cu atât creștea proporțional subvenția care se acorda SC REGIOTRANS SRL și implicit și cuantumul dividendelor distribuite în urma transferului de subvenție către SC RC CF TRANS SRL și SC RAIL FORCE SRL - firme afiliate care înregistrau cote de profitabilitate ridicate.

 

Pentru a evita îndeplinirea obligațiilor fiscale, Ganea Iorgu, în calitate de administrator al inculpatelor SC RC-CF TRANS SRL și SC MARUB SA, în perioada 5 mai 2010-31 decembrie 2014, este acuzat că a dispus înregistrarea în contabilitatea SC RC-CF TRANS SRL de cheltuieli în baza unei operațiunii fictive de cumpărare a unui utilaj și în contabilitatea SC MARUB SA de cheltuieli în baza operațiunilor fictive de închiriere a acestui utilaj de către SC RC-CF TRANS SRL către SC MARUB SA, bugetul de stat fiind astfel prejudiciat cu suma de 1.527.236 lei echivalentul a 362.316,81 euro, din care: 314.429 lei impozit pe profit suplimentar și 1.212.807 lei TVA suplimentar.

 

În esență, SC MARUB SA a cumpărat un utilaj de la o societate comercială care desfășura o activitate reală de producție a unor astfel de bunuri. Ulterior, scriptic, acest utilaj a fost vândut de o societate cu un comportament fiscal tip „fantomă” deținută de o cunoștință a lui Ganea Iorgu, către SC RC-CF TRANS SRL, iar aceasta din urmă l-a oferit spre închiriere către SC MARUB SA, care de fapt îl deținea în proprietate. Astfel, scriptic, același utilaj a fost vândut de două ori în scopul sustragerii SC MARUB SA și SC RC-CF TRANS SRL de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

 

Statul Român prin ANAF s-a constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 1.156.064.128 lei.

 

În vederea recuperării prejudiciului cauzat bugetului de stat cu titlu de subvenție și prin evaziune fiscală, respectiv pentru confiscarea specială a sumei ce face obiectul infracțiunii de luare de mită, s-a pus sechestru pe următoarele bunuri mobile și imobile aparținând inculpaților:

 

GANEA IORGU (3 terenuri și părți sociale deținute la 12 societăți comerciale), SC REGIOTRANS SRL (14 automotoare, 9 autoturisme, 5.000.000 lei indisponibilizați în conturi), SC RAIL FORCE SRL (85 automotoare, 28 locomotive, 92 vagoane, 8 rame RIO, 6 rame RIB, 12 echipamente tehnologice, 4 autoturisme), SC RC CF TRANS SRL (3 terenuri, 11 autoturisme, acțiuni în valoare totală de 11.922.875 lei reprezentând 99,996% cotă de participare la inculpata SC MARUB SA), SC MARUB SA (7 autoturisme) și ȘTEFĂNESCU ESTRELLA (1240 euro).

 

Totodată, s-a instituit măsura sechestrului asigurător pe bunurile lăsate moștenire de Comana Costel: 7 bunuri imobile și pe părțile sociale deținute la 8 societăți comerciale.

 

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

 

În cauză, s-a dispus disjungerea și continuarea cercetărilor față de Hădărean Florin, la data faptei director general SC REGIOTRANS SRL, pentru infracțiunea de dare de mită, precum și față de Nicolau Costache, la data faptelor director al Sucursalei Regionala Căi Ferate Brașov, pentru infracțiunile de luare de mită și trafic de influență.

 

Față de ceilalți suspecți și față de celelalte fapte s-a dispus clasare.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22