Comisia Iordache dezincriminează corupția pentru notari, executori judecătorești și lichidatori

Dora Vulcan | 08.05.2018

Consiliul Legislativ atrage atenția că modificarea încalcă tratatele internaționale în care România este parte, cum ar fi Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei. Curtea Supremă spune că se încalcă deciziile CCR iar Asociația Magistraților spune că măsura denotă tratament preferențial față de celelalte profesii din Justiție.

Pe aceeași temă

 

 

 Consiliul legislativ arată în observațiile pe marginea modificărilor la Codul Penal și de Procedură Penală că faptele de corupţie ale mai multor categorii de funcţionari publici vor fi dezincriminate prin abrogarea art. 175 alin (2) din Codul penal și recomandă ”reanalizarea soluției legislative”. Articolul 175 defineşte funcţionarul public asimilat drept “persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public”, scrie G4Media.ro.

 

Doctrina a statuat că în această categorie intră: notarii publici, executorii judecătoreşti, interpreţii şi traducătorii autorizaţi care primesc însărcinări din partea Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Justiției, instanțelor judecătorești, parchetelor, organelor de cercetare penală, administratorul judiciar și lichidatorul,în anumite condiţii, persoanele implicate în activitatea de executare a pedepselor și măsurilor neprivative de libertate. De asemenea, o parte dintre angajatii institutiilor publice, inclusiv Guvern sau Parlament, care au atribuţii administrative, ar putea fi încadraţi în această categorie, atrag atenția specialiștii Consiliului Legislativ. 

 

Consiliul Legislativ cere comisiei Iordache să analizeze dacă soluţia legislativă este compatibilă cu obligaţiile asumate de România prin Convenţa Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, şi ratificată prin Legea nr.365/2004. Prin art. 15 al Convenţiei, fiecare stat parte adoptă măsuri legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune faptelor de corupţie a agenţilor publici naţionali.

 

Potrivit aceluiaşi document, prin agent public se înţelege, printre altele, şi ” orice persoană care exercită o funcţie publică, inclusiv pentru un organism public sau o întreprindere publică, ori care prestează un serviciu public, aşa cum aceşti termeni sunt definiţi în dreptul intern al statului parte şi aplicaţi în domeniul pertinent al dreptului acelui stat”

 

Consiliul Legislativ avertizează, de asemenea, că măsura ar încălca şi Constituţia României pentru că, prin decizia 553/2015 Curtea Constituţonală a statuat că “ratificând sau aderând la convenţii internaţionale, statul român şi-a asumat obligaţiile de a respecta şi a transpune întocmai prevederile internaţionale în dreptul său intern”, astfel încât adoptarea unor soluţii legislative care conduc la neîndeplinirea acestor obligaţii contravine prevederilor art.11 alin(1) din Constituţie.

 

Înalta Curte de Casație și Justiție: Abrogarea contravine deciziilor Curţii Constituţionale

 

Soluţia legislativă a abrogării art. 175 alin. (2) C. pen., soluţie necorelată cu ansamblul dispoziţiilor Părţii speciale a Codului penal în care se face referire la aceste dispoziţii, contravine considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 2/2014. Astfel, în considerentele deciziei menţionate, Curtea Constituţională a reţinut că „excluderea persoanelor care exercită profesii liberale din sfera de incidenţă a răspunderii penale în materia infracţiunilor de serviciu şi de corupţie nu constituie un criteriu obiectiv în funcţie de care se poate justifica intervenţia legiuitorului. Aşa fiind, Curtea apreciază că determinante pentru includerea sau excluderea persoanelor de la incidenţa normei penale sunt criterii precum natura serviciului prestat, temeiul juridic în baza căruia se prestează respectiva activitate sau raportul juridic dintre persoana în cauză şi autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public.”

 

Asociația Magistraților din românia: Nu suntem de acord cu tratamentul preferenţial

 

Asociaţia Magistraţilor din România, instituţie situată pe poziţii contrare cu CSM în privinţa avizului negativ pe legile justiţiei nu este nici ea de acord cu abrogarea art. 175 alin (2): ” Calitatea de funcţionar public nu poate fi legată doar de apartenenţa respectivei persoane la una din entităţile sau funcţiile prevăzute la alin. (1), ci ține și de îndeplinirea unor servicii publice, de un număr diversificat de persoane, asupra cărora autorităţile publice exercită o anumită formă de control. Modificarea vine să avantajeze o serie de grupuri profesionale ce îşi desfăşoară activitatea în mediul privat ori în cadrul unor profesii liberale (notari, executori judecătoreşti, funcţionari bancari, lichidatori, experţi judiciari) faţă de care instituirea unui tratament penal preferenţial nu se justifică.” 

 

 

articolul integral în G4Media.ro.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22