Pe aceeași temă
Ofițerii de Securitate care lucrau la Brigada antiemigrație și a căror misiune era „combaterea propagandei ostile“, „introducerea de explozivi sau efectuarea unor modificări tehnice“ la autoturismele angajaților Europei Libere sau urmărirea Regelui Mihai sunt mai puțin cunoscuți. Păcat. Mai ales că unii dintre ei au activat și după 1990 ca procurori, avocați sau chiar în SIE ca adjuncți ai lui Ioan Talpeș.
Adunându-i laolaltă pe „tovarășii de drum“ ai Centrului de Informații Externe al Securității, fără să precizeze care anume dintre ei erau „sursele“ și care „persoanele de influență“, documentul (spre deosebire de prima lista) ne oferă un plus de informație, indicând concret liniile de activitate pentru care aceștia erau considerați „utili“. Spun „considerați utili“ pentru că în unele cazuri este posibil să vorbim despre o relație mutual avantajoasă, iar în unele despre ceea ce în limbaj tehnic se numește „exploatare în orb“. Adică, este foarte probabil ca unii dintre cei menționați să beneficieze de circumstanța „naivității“ și să nu fi realizat că numele și acțiunile lor sunt folosite şi manipulate în interesul susținerii regimului lui Nicolae Ceaușescu.
Deşi în unele cazuri serviciile aduse Securităţii şi regimului comunist sunt notorii, iar lectura numelor nu va constitui probabil o mare surpriză, despre mulţi dintre ceilalţi nu există suficiente date (cel puţin deocamdată) pentru a afirma cu certitudine care a fost natura relaţiei lor cu spionajul comunist şi care au fost limitele acesteia. Cu siguranţă, cercetări ulterioare vor elucida şi aceste aspecte, lista de faţă neconstituind, în niciun caz, o sentinţă sau o acuzaţie în sine, ci un început al unor investigaţii pe care eu le consider utile pentru elucidarea trecutului recent. Astfel, precizez că documentul de față nu poate și nici nu este menit să răspundă tuturor întrebărilor pe care le va ridica. Dar sunt câteva răspunsuri pe care le putem afla din lectura lui.
Cum folosea Securitatea „persoanele de influență“
Înainte de a vorbi despre aceasta, trebuie să fac unele observații. „Persoana de influență“ nu reprezenta o categorie standard din punctul de vedere al raporturilor cu Securitatea, nefiind vorba despre o colaborare clasică. În aceste situații este vorba despre o „zonă gri“ a relațiilor cu organul represiv, dar una care nu se datorează lipsei unei legături concrete sau a refuzului respectivului de a „presta servicii“. În primul rând, era vorba despre profilul persoanei în cauză, profil care fie făcea inutilă o colaborare „tipică“ (serviciile aduse fiind ca importanță mult peste cele ale unei surse obișnuite), fie ar fi reprezentat un risc major de deconspirare a legăturii în cazul unor contacte regulate. Cu atât mai mult era nevoie de prudență în cazul celor stabiliți în SUA și Canada. De altfel, așa cum rezultă din adnotarea de la sfârșitul tabelului, „legătura cu persoanele de mai sus se realizează, prin mijloace specifice, de la caz la caz, în țară, în terțe țări sau în spațiile de reședință“. Nimeni nu era luat „la paușal“, toți erau cazuri speciale și erau tratați ca atare. Ceea ce nu înseamnă că „persoanele de influență“ nu erau înregistrate în evidențele unităților care le „păstoreau“, nu aveau dosare sau activitatea lor nu era supusă acelorași reguli de bază pe care le avea Securitatea în relația cu sursele sale. În unele situații, legătura era menită să acopere formal contactele pe care CIE le avea cu personalități importante din Occident, cu ajutorul cărora încerca fie să realizeze operațiuni de influențare a unor factori politici sau economici din țările țintă, fie să obțină anumite avantaje (de cele mai multe ori, de natură financiară) pentru regimul de la București.
Mai există o observație care merită făcută. Cei menționați în tabel nu erau din categoria „trimișilor cu misiune“ sau a celor care lucrau din țară pentru „PR-ul“ din exterior al lui Ceaușescu (vezi prima listă și apărările timide cu „eu nici nu am fost în Occident“, de parcă doar dacă ieșeai în Vest erai util pentru UM 0225), ci proveneau din chiar sânul emigrației. Teoretic, din rândul opozanților cei mai vechi și mai înverșunați ai regimului. Teoretic.
Lista CIE - de la Nicholas Bucur la Dean Milhovan și Anghel Rugină
Practic, devine evident de ce a fost ales Nicholas Bucur, „jurist, președintele Asociației Culturale Româno-Americane, folosit în acțiuni de influență pe lângă unele personalități politice americane“ (poziția 1 în tabelul privind SUA), să facă parte din conducerea Asociației Culturale Internaționale a Etniei Române (ACIER) înființată la Viena în septembrie 1983 cu banii Securității și sub oblăduirea celebrului Iosif Constantin Drăgan. Despre miliardarul „italian“ s-au scris multe și a sponsorizat cu dărnicie și el destule „scrieri“ (vezi opera care, chipurile, „dezvăluie“ culisele spionajului românesc sub semnătura lui Mihai Pelin, cel din prima listă, în realitate o lucrare după dictare), dar există ceva nu s-a spus (sau scris). Cu riscul de a-i dezamăgi pe naivii care mai cred în poveștile „patriotice“ ale protocronismului ceaușist, trebuie să vă dezvălui faptul că Iosif Constantin Drăgan a fost în realitate unul dintre cei mai importanți agenți de influență al Securității din Occident. „Fuga“ lui a fost aranjată, iar banii cu care și-a deschis prima afacere în Italia nu erau ai Legiunii (cum ani de zile au susținut simiștii din Spania, Italia și Portugalia), ci ai Securității. Dar despre asta cu altă ocazie.
Revenind la Bucur, autorul impresionantei maculaturi (330 de pagini) Ceaușescu al României - Campion al Păcii (Ceauşescu of Romania, Champion of Peace, Quills and Scrolls Publishing Company, Cleveland, Ohio, SUA, 1981), este evident acum de ce nu avea cum să fie lăsat deoparte la efortul de a „unifica emigrația românească“ sub conducerea Securității.
La conducerea zisei asociații a fost însoțit de George Roman, „avocat, director al Orei românești de la Radio Detroit, folosit pentru promovarea adevărului istoric și combaterea teoriilor iredentiste“ (poziția 10 în tabelul privind SUA), și de Ion Țăranu „medic, președintele Federației Asociațiilor Românești din Canada, editor al ziarului Curierul Românesc, redactor șef al programului de radio în limba română din Montreal, care realizează acțiuni de cotracarare a activităților iredentiste maghiare, de promovare a adevărului istoric despre Transilvania și de prezentare a realităților contemporane românești“ (poziția 2 în tabelul privind Canada).
Secretarul ACIER, Corneliu Dima-Drăgan, „profesor, doctor în filologie, editor al revistei Studia Bibliologica și al ziarului Tricolorul, folosit în acțiuni de unificare a emigrației române“ (poziția 1 în tabelul privind Canada), a avut o soartă mult mai nefericită decât cea a colegilor săi, fiind ucis în propria locuință din Toronto în 1986. Deși au existat numeroase speculații referitoare la moartea sa, concluzia inițială a anchetatorilor canadieni rămâne, în opinia mea, cea mai aproape de adevăr: un asasinat ritualic (a fost mai întâi înjunghiat și apoi împușcat) specific Gărzii de Fier. Se pare că unii dintre foștii camarazi, care fuseseră lăsați pe dinafara bănoasei înfrățiri a Legiunii cu Securitatea, nu erau foarte mulțumiți.
Corneliu Dima-Drăgan pozitia 1 Canada
Tot de tenebroasele afaceri ale Securității cu legionarii stabiliți în Occident pare a se lega și numele de la poziția 4 din tabelul privind SUA, și anume Dean Milhovan, „avocat și ziarist, editorul ziarului Dreptatea din New-York, care desfășoară acțiuni pentru demascarea ideilor legionare și combaterea teoriilor iredentiste“. Este adevărat că Milhovan fusese unul dintre vârfurile de lance folosite de către DIE (Direcția de Informații Externe) în „afacerea Trifa“ (demascarea lui Valerian Trifa ca fost șef legionar drept represalii după ce omul Securității, Bartolomeu Anania, eșuase în misiunea sa de a prelua Episcopia Ortodoxă Română din America și Canada), dar calitățile sale s-au dovedit mult mai importante pentru UM 0225. O Notă de analiză din 6 iunie 1984 în dosarul de urmărire „Utopicul“ (Corneliu Coposu) menționează o vizită a lui Dean Milhovan (în mai 1984) acasă la seniorul țărănist. Discuția dintre cei doi se poartă în jurul unor teme istorice cu miză, Corneliu Coposu plângându-se că Securitatea i-a făcut numeroase percheziții pentru a ridica „materiale considerate interzise“ (notările sale privind evenimentele la care luase parte). Punea în mod corect această „frenezie istorică“ pe seama noii lupte propagandistice care se ducea în Occident între Securitate (care conducea „emigrația loială“) și emigrația anticeaușistă. Nu știa însă că tocmai de aceea fusese pus Milhovan să îl viziteze. Ofițerul de la Direcția I (Informații Interne) care lucra dosar nu cunoștea mizele acțiunii și consemnează în Nota de analiză legenda oficială sub care „americanul“ vizita țara: „ca invitat al Asociației România“ (tot o asociație înființată de Securitate). Superiorul său însă era la curent și indică motivul corect: „În interesul altei unități“. Da. În interesul unității pe tabelul căreia figura în anul 1982.
Nicholas Bucur si Dean Milhovan pozitia 1 si 4
Ar mai fi de adăugat că același document menționează în același an (dar în august) și vizita la Corneliu Coposu a unui anume Larry Lee Watts, interesat și el de obținerea unor informații legate de evenimentele istorice. Prin 2015, o jurnalistă de la Adevărul ne împărtășea mirările sale că astfel de vizite se petreceau „chiar sub ochii Securității“. Într-adevăr, de mirare.
Realmente de mirare este și prezența pe listă a lui George Palade, „profesor, biochimist, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină, care desfășoară acțiuni de influență pe lângă unele personalități americane și acționează pentru promovarea legăturilor cu țara“ (poziția 12 din tabelul privind SUA), sau a Rosettei Mociorniță, „artist plastic, realizează acțiuni de popularizare a artei și culturii românești contemporane“ (poziția 4 din tabelul privind Canada).
Surprinzătoare poate părea și menționarea lui Anghel Rugină, „profesor de economie politică la Universitatea Harvard, cercetător în domeniul economiei politice, folosit în combaterea unor acțiuni propagandistice ostile țării noastre“ (poziția 25 din tabelul privind SUA). Relația cu regimul comunist a celui care în anii ’90 propunea un set de reforme economice intens popularizate drept un posibil „miracol economic românesc“ și care se bucură și astăzi de notorietate rămâne una acoperită de mister. Cum misterioasă (sau poate explicabilă prin prisma documentului de față) rămâne întrevederea pe care economistul a avut-o cu Nicolae Ceaușescu la București, întrevedere datorată încercărilor dictatorului de a găsi soluții miraculoase la uriașa criză în care el însuși băgase România. Nu le-a găsit nici cu ajutorul lui Anghel Rugină.
Anghel Rugină pozitia 25
Sunt doar câteva dintre numele care figurează în Nota cu unele surse și persoane de influență din rândul emigrației originare din România aflate în SUA și Canada și poate că nu sunt cele mai interesante. Din acest punct de vedere, al întrebărilor incitante, pentru cei care vor să și le pună în mod onest și eventual să și caute răspunsuri la ele, semnalez doar două: William Corey (Korey în varianta corectă), poziția 31 din tabelul privind SUA, și Nicholas Nagy Talvera, poziția 32 din tabelul privind SUA.
La fel ca în cazul primei liste și așa cum am precizat și mai sus, documentul prezentat nu oferă toate răspunsurile. Căutarea lor este abia la început.
Misiunile ofițerilor înainte și după Revoluție
Ajunși în acest stadiu al prezentării listelor emise de UM 0225 (unitatea antiemigrație a CIE), consider necesară publicarea unui document care arată care erau exact domeniile de activitate ale unității. Asta pentru a clarifica unele intervenții, păreri și presupuneri emise în spațiul public, după apariția primei liste, de „specialiștii“ care s-au simțit datori să își afișeze (în mod jenant, în opinia mea) lipsa de expertiză în legătură cu subiectul. Nota privind problemele, obiectivele și acțiunile la nivelul CIE, cu sediul la UM 0225 și mape anexe la celelalte unități este datată 2 octombrie 1981 și conține numele conspirativ al acțiunii (obiectivului), problema la care se referă, numele ofițerului care se ocupă de ea și sectorul (serviciul) în care lucrează. Pentru cei nefamiliarizați cu limbajul codat utilizat de regulă de către unitățile spionajului comunist, „sediu“ semnifică faptul că acțiunea (obiectivul) era preocuparea de bază a UM 0225, iar „mapă anexă“ înseamnă că respectiva operațiune era desfășurată în colaborare cu alte unități ale Securității. Nu consider necesar să dezvolt o argumentație referitoare la afirmațiile mele precedente în care am caracterizat UM 0225 drept „poliția politică“ a CIE sau am numit-o „Brigada antiemigrație“ (pentru a indica o continuitate și pentru a simplifica înțelegerea, aviz celor care s-au grăbit cu despicatul „savant“ al firului în patru), documentul prezentat vorbind de la sine.
Interesant ar fi poate să-i cunoaștem, pe scurt, și pe cei câțiva ofițeri care apar menționați. De exemplu, pe locotenent-colonelul „Basarab Mihnea“ (nume conspirativ) din Sectorul 7 al UM 0225, care se ocupa de „combaterea propagandei ostile și promovarea intereselor RSR în exterior“ (Realitatea). Pe numele său real Paul Săraru (n. 21 iunie 1935, Potcoava, jud. Olt, fiul lui Tudor şi Floarea) tovarășul „Basarab“ avea în cadrul amintitei unități o îndeletnicire interesantă, și anume aceea că era șeful Grupei Documentare Istorică („prietenii“ istorici din prima listă știu de ce). Se leagă și numele conspirativ, și linia de lucru, și activitatea.
Reciclat drept procuror, după trecerea în rezervă în 1987 din motive medicale, Paul Săraru și-a continuat și după 1990 activitatea pe linia justiției, activând ani buni în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați. A devenit apoi avocat, profesie pe care a practicat-o până la decesul din 2009. Nu mai putem astfel să-l întrebăm astăzi ce studii istorice se scriau „cu sediul“ la UM 0225 și mai ales care istorici lucrau împreună cu dânsul la „combaterea propagandei ostile“. Dar să nu disperăm, aflăm altfel.
O altă „celebritate“ este colonelul „Tiseanu Ion“ (nume conspirativ), din Sectorul 6, care se ocupa de postul de radio Europa Liberă. Pe numele său real Ioan Toma (n. 2 septembrie 1930, Moreni, jud. Dâmbovița, fiul lui Alexandru şi Alexandrina), este cel care semnează, alături de alt ofițer menționat în document (colonelul „Damian Marin“), celebrul Plan de măsuri în cazul Noël Bernard din 18 august 1980, în care propunea, între altele, „introducerea de explozivi sau efectuarea unor modificări tehnice la autoturismele lor“ (ale angajaților Europei Libere, n.n.). În martie 1981, colonelul „Tiseanu“ putea nota satisfăcut, când a aflat că Noël Bernard era în convalescență după operația de cancer, că „măsurile întreprinse de noi încep să aibă efect“.
În încheierea acestei scurte prezentări l-am păstrat pe căpitanul „Teodorescu Gheorghe“ din Sectorul 1, care se ocupa, după cum se poate citi în document, de câteva dintre cele mai delicate acțiuni ale UM 0225: „Rex“ (Regele Mihai), „Gherla“ (Asociația Foștilor Deținuți Politici din România) sau „Apărarea“ (Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului în România). Ce persoană mai potrivită putea alege Ioan Talpeș să-i fie adjunct în perioada când a condus Serviciul de Informații Externe? Căci, sub numele conspirativ „Teodorescu Gheorghe“ nu se ascunde altcineva decât generalul de brigadă Toader Gheorghe, trecut în rezervă abia la 31 martie 2000, la 10 ani de la Revoluție.
(Va urma)
