Simona Halep a câștigat primul Grand Slam din carieră, la a treia încercare

Redactia | 09.06.2018

Simona Halep a câștigat turneul de la Roland Garros, pe zgură, suprafața ei preferată. Cu această ocazie, pe lângă trofeul cucerit, și-a trecut în cont și cel mai consistent premiu de până acum.

Pe aceeași temă

 

 

Victoria din finală împotriva lui Sloane Stephanes i-a adus numărului unu WTA peste 2,5 milioane de dolari și intrarea în Top 10 All Time al câștigurilor din tenis, informează Digi24.

 

3-6, 6-4, 6-1 a fost scorul finalei dintre Simona Halep si Sloane Stephens, dupa mai bine de doua ore de joc.

 

Înainte de startul turneului de pe zgura pariziană, Halep adunase din tenis 23.494.071 de dolari și se afla pe locul 11.

 

Succesul obținut în fața lui Sloane Stephens i-a mai adus în cont 2.200.000 de euro (aproximativ 2.587.000 de dolari). Astfel, liderul mondial a ajuns la un total de puțin peste 26.000.000 de dolari și le-a întrecut pe Svetlana Kuznetsova, 24,3 milioane de dolari (locul 10), pe belgianca Kim Clijsters, 24,44 milioane de dolari (locul 9), şi pe elveţianca Martina Hingis, 24,75 de milioane de dolari (locul 8).

 

Americancele Serena Williams (84,52 milioane de dolari) şi Venus Williams (40,51 milioane), rusoaica Maria Sharapova (37,54 milioane), daneza Caroline Wozniacki (30,34 milioane), Victoria Azarenka (28,86 milioane), poloneza Agnieszka Radwanska (27,48 milioane) şi sportiva cehă Petra Kvitova (26,42 milioane).

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22