Mii de români în stradă împotriva puterii PSD-ALDE: ”Nu aduc anii ce aduc șobolanii”

Redactia | 24.06.2018

În Piața Victoriei s-au strâns peste 15.000 de manifestanți care protestează împotriva intenției PSD de modificare prin ordonanță de urgență Codul penal. Se cere demisia guvernului Dăncilă și a lui Liviu Dragnea.

Pe aceeași temă

 

 

 

Sunt manifestații de protest la care paarticipă mii de oameni și în principalele orașe ale țării:

 

La ora 21:00 peste 6.000 de persoane s-au adunat în Piaţa Mare din centrul istoric al oraşului Sibiu. Oamenii au plecat din Piaţa Mare şi se îndreaptă spre casa preşedintelui Klaus Iohannis. Ei poartă pancarte şi scandează lozinci precum: ”Să vă fie frică, Ardealul se ridică”, “Anticipate”, ”Te lepezi de Dragnea? Mă lepăd”, ”Dragnea, alege Costa Rica sau marş la mititica”, ”Partidul Salvaţi Deţinuţii”, transmite Agerpres.

 

Şi clujenii au ieşit la proteste, peste 3.500 de manifestanţi scandând lozinci împotriva Guvernului Dăncilă – “Cluj, Oradea, Bucureşti, Dragnea o păţeşti”.  “Cerem demisia guvernului Dragnea – Dăncilă”, “Justiţia la magistraţi, NU la condamnaţi”, “Ei se jură că nu fură şi ne bagă-n dictatură”, sunt mesajele scrise pe pancartele clujenilor, potrivit Agerpres.

 

Câteva sute de persoane protestează în Piaţa Unirii din Iaşi. Oamenii au făcut un lanţ uman în jurul statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi ţin în faţa lor drapelul naţional, alături de steagul SUA şi al Uniunii Europene. În zgomotul fluierelor şi vuvuzelelor, manifestanţii huiduie şi scandează “Nu se mai poate, vrem anticipate”, “Dragnea, demisia”, “Jos PSD”, “Justiţie, nu corupţie”, “Dragnea la închisoare, nu la guvernare”, transmite Agerpres.

 

În Piața Victoriei din capitală, jandarmii împreună cu echipajele de poliție au blocat cu puțin înainte de ora 20:00 accesul mașinilor în Piața Victoriei dinspre bulevardul Lascăr Catargiu în direcția bulevardelor Ion Mihalache și Titulescu.

 

 

Manifestația a început la ora 18:00 iar la ora 19:30 a fost oprită circulația mașinilor pe Bulevardul Kiseleff, numărul manifestanților urcând rapid la aproximativ 3.000.

 

Se scandează „PSD, ciuma roșie e”, România trezeștet-te”, „Jos Guvernul” și „Jos Dragnea”.

 

Organizatorii manifestației au făcut apel la calm, participanții la miting să nu răspundă la provocări și să izoleze persoanele care se dedau la acte de violență.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22