Toader, despre extrădarea Elenei Udrea: Să vină de la instanţă, noi transmitem mai departe

Dora Vulcan | 25.06.2018

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a spus luni, cu privire la extrădarea Elenei Udrea, că Ministerul Justiţiei are obligaţii ”partajate” în acest caz, adică așteaptă să vină mai întâi documentele de la instanţă și abia apoi ministerul va putea transmite mai departe solicitarea de extrădare.

Pe aceeași temă

 

 

 "Procedura de extrădare este cea prevăzută de lege. Fac apel la dumneavoastră ca să reflectaţi realitatea aşa cum este ea, nu aşa cum o vor unii sau alţii. Şi în cazul Ghiţă, am trimis documentele pentru extrădare. Am rugat chiar în ziua respectivă de la direcţia de specialitate şi am comunicat exact documentele, data, procedura realizată. Ministerul Justiţiei, şi de data aceasta, ca de fiecare dată de altfel, şi-a îndeplinit la timp şi complet obligaţiile care-i revin. Nu uitaţi că avem obligaţii partajate, trebuie să vină de la instanţă, noi transmitem mai departe solicitarea respectivă", a declarat Tudorel Toader, citat de Mediafax.

 

La începutul lunii iunie, ministrul Justiţiei anunţa că extrădarea Elenei Udrea se poate face chiar dacă România nu are tratat bilateral cu Costa Rica.

 

„În acest moment, nu avem un tratat bilateral cu Republica Costa Rica în domeniul extrădării, însă cooperarea în această materie poate să aibă loc pe două proceduri distincte. Prima dată, în temeiul curtoaziei internaţionale cu asigurarea reciprocităţii. Vreau să subliniez că în prezent nu am avut un astfel de caz de extrădare din Republica din Costa Rica şi în al doilea rând că în acest moment se află în derulare un alt caz de extrădare din Costa Rica. Altul decât cel la care facem referire. A doua procedură - se poate realiza în baza convenţiilor multilaterale la care ambele state au calitatea de parte. (...) Aici trebuie de verificat: domeniul de reglementare a respectivei convenţii la care România şi Costa Rica să fie parte, domeniile de reglementare să se circumscrie tipologiei naturii infracţiunii comise de către cel care urmează să fie extrădat în baza respectivelor convenţii. Intervalul de timp în care se poate finaliza procedura de extrădare ţine de legislaţia Republicii Costa Rica”, a spus atunci Tudorel Toader.

 

Elena Udrea a fost condamnată, definitiv, de către judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la şase ani de închisoare, în dosarul Gala Bute.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22