Ofiţer MAI: Carmen Dan minte. A condus personal acţiunile de "ordine publică" din 10 august

Dora Vulcan | 18.08.2018

Ministrul Carmen-Daniela Dan minte când spune că jandarmii nu se subordonează oamenilor politici, ci legii, susţine colonelul de aviaţie (în rezervă) Dumitru Renţea.

Pe aceeași temă

 

 

 

Potrivit lui Renţea, Jandarmeria funcţionează ilegal, căci IGJR - organul de conducere al Jandarmeriei - nu are personalitate juridică, astfel că nu poate conduce Jandarmeria Română, scrie Epoch Times. Iar ministrul, oricât ar susţine contrariul, a condus personal acţiunile de ordine publică din Piaţa Victoriei din ziua de 10 august 2018 din poziţia de şef nemijlocit al Centrului Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică, mai scrie sursa citată.

 

Dumitru Renţea arată că modul în care sunt conduse acţiunile de ordine publică este reglementat de art. 13 alin. (5) din OUG nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne şi de HG nr. 1152/2014 privind organizarea, funcţionarea şi compunerea Centrului Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică, nicidecum de Legea nr. 60/1990.

 

Potrivit acestor acte normative, ministrul afacerilor Interne are în subordine nemijlocită Centrul Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică [art. 1 alin. (1) din HG nr. 1152/2014], organizat în compunerea Ministerului Afacerilor Interne. Acest centru nu va putea fi găsit în organigrama Ministerului Afacerilor Interne "pentru că ministrul Carmen Daniela Dan refuză să-şi execute obligaţia dată de lege şi să aprobe Regulamentul de organizare şi funcţionare al Ministerului Afacerilor Interne şi Organigrama Ministerului Afacerilor Interne (art. 45 şi 49 din Legea nr. 90/2001)", susţine Renţea.

 

În cadrul CNCAOP funcţionează 24/7, în subordinea nemijlocită a ministrului, Centrul Naţional de Conducere Integrată a „situaţiilor speciale”(CNCI), acesta fiind deservit de poliţişti politici – aflaţi, nu în subordinea legii, ci în subordinea voinţei persoanei fizice numită ministru al afacerilor Interne, mai explică ofiţerul MAI.

 

 

Jandarmeria nu are conducere. IGJR îi este subordonată, nelegal, lui Carmen Dan

 

În ceea ce priveşte Jandarmeria, aceasta nu are conducere, explică ofiţerul. Mai exact, IGPR, organul de conducere al Jandarmeriei, nu are personalitate juridică, astfel că nu poate conduce Jandarmeria Română. Entitatea care nu are un organ intern de conducere care să exprime voinţa juridică a persoanei juridice nu există din punct de vedere juridic (art. 187 NCC). Astfel că CNCAOP şi CNCI reprezintă de fapt „organul extern de conducere” al Jandarmeriei.

 

Şi de aici intervine minciuna. Astfel, Carmen Daniela Dan a afirmat că jandarmii nu se subordonează oamenilor politici, ci legii.

 

„Jandarmii nu vor răspunde oamenilor politici. Jandarmii reprezintă o structură care respectă legea şi ierarhia militară”, transmitea ministrul în Comunicatul MAI din 11.08.2018

 

Or, potrivit lui Renţea, aceasta este o minciună.

 

"(Carmen Dan n.r.) Minte. Prin fişa de post, inspectorul general al IGJR este subordonat, nelegal, oamenilor politici, respectiv ei, ministrului afacerilor Interne şi unui secretar de stat al MAI înfăţişat, nelegal, în uniformă de militar (militar e doar cel ce ocupă o funcţie militară, potrivit Statutului cadrelor militare).

 

Gestionarea resurselor umane şi carierei jandarmilor o face ministrul prin Direcţia generală management resurse umane din subordinea lui nemijlocită. Consilierii juridici se subordonează ministrului prin Direcţia Generală Juridică, ministrul face şi auditul şi controlul intern prin Direcţiile audit şi control intern din subordinea lui nemijlocită, activitatea de informare şi relaţii publice este tot în subordinea nemijlocită a ministrului. Ofiţerii jandarmi se formează la Academia de Poliţie a Ministerului Afacerilor Interne, de către Poliţiştii politici - aflaţi în subordinea ministrului şi nu a legii", explică Dumitru Renţea.

 

Carmen Dan a minţit şi când a afirmat că „Nu vă imaginaţi că ministrul de Interne dispune intervenţiile jandarmeriei, acţiunile operative ale Poliţiei sau misiunile pompierilor. Există o lege clară care stabileşte cine decide intervenţia pentru restabilirea ordinii publice, iar aseară acest ordin a fost aprobat de prefect, conform legii 60/1991, privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice”, mai explică Renţea.

 

Astfel, potrivit colonelului, potrivit art. 13 alin. (5) din OUG nr. 30/2007 şi HG nr. 1152/2014 ministrul dispune intervenţiile jandarmeriei, acţiunile operative ale Poliţiei şi misiunile pompierilor. Prefectul nu mai are competenţa de a „decide intervenţia pentru restabilirea ordinii publice” din 2004, odată cu adoptarea Legii nr. 31/2004 pentru modificarea Legii nr. 60/1990.

 

"Că nu este legal, Carmen Daniela Dan ştie, afirmând că „nici un ministru de Interne nu conduce o acţiune operativă a structurilor ministerului. Cine face asta comite un abuz!”."

 

"Nu este mai simplu, doamnă ministru, să vă executaţi obligaţia dată de lege şi să aprobaţi Regulamentul de organizare şi funcţionare al MAI. Atunci toată lumea s-ar îndrepta împotriva secretarului general al MAI şi al inspectorului general al IGJR, pentru că aceştia răspund legal pentru actele şi activitatea lor, fiind funcţionari publici?

 

Aşa, fără Regulament de organizare şi funcţionare şi cu toate structurile executive în subordinea dumneavoastră directă, nu existaţi, nici dumneavoastră şi nici ministerul pe care credeţi că-l conduceţi. O autoritate publică, pentru a exista din punct de vedere juridic, trebuie să fie (1) organizată potrivit principiului separaţiei puterii [art. 1 alin. (4) din Constituţie] şi (2) să aibă o organizare de sine stătătoare cu compartimente şi organ de conducere care să exprime voinţa persoanei juridice nu pe a persoanei fizice numită ministru [art. 187 din NCC]", concluzionează ofiţerul.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22