Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


CCR: Dezincriminarea obținerii de foloase necuvenite pentru terți, neconstituțională
Laurentiu Gheorghe - - - -
2018-09-25
Actualitate Interna
1

CCR a declarat marți, cu unanimitate de voturi, neconstituțională modificarea adusă legii 78/2000 privind sancționarea faptelor de corupție, potrivit căreia a fost dezincriminată obținerea de foloase din operațiuni comerciale incompatibile cu funcția, dacă beneficiarul este o terță persoană.

 

 

 

Potrivit unui comunicat al Curții, motivul principal al respingerii soluției legislative adoptată de PSD, ALDE și UDMR este că ”actul de corupție trebuie sancţionat indiferent de beneficiarul folosului necuvenit”

 

”În argumentarea soluţiei adoptate, Curtea a reţinut că o exigenţă a statului de drept o reprezintă combaterea fenomenului corupţiei. De aceea, actul de corupție trebuie sancţionat indiferent de beneficiarul folosului necuvenit, astfel încât legiuitorul nu poate condiţiona reţinerea acestuia de obţinerea folosului numai pentru sine. Totodată, legiuitorul nu are competenţa de a limita sfera de cuprindere a infracţiunii analizate în funcţie doar de natură materială a folosului obţinut. Prin urmare, Curtea a constatat că textul criticat, modificând conţinutul normativ al unei infracţiuni asimilate celor de corupţie, reglementate la art.12 din Legea nr.78/2000, în sensul condiţionării săvârşirii acesteia de obţinerea numai pentru sine și numai de foloase materiale necuvenite, încalcă art.1 alin.(3) din Constituţie privind statul de drept”, a precizat CCR.

 

De asemenea, Curtea a mai reținut că, având în vedere obligaţiile internaţionale asumate de România, prin ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei şi a Convenţiei penale cu privire la corupţie, modalitatea de incriminare a infracţiunilor de corupţie trebuie să respecte cerinţele expres stabilite prin aceste acte internaţionale. ”Curtea a constatat că textul criticat nu respectă aceste standarde, încălcând, astfel, şi art.11 alin.(1) din Constituţie, raportat la art.15 lit.b) din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei şi art.3 din Convenţia penală cu privire la corupţie”, au mai explicat judecătorii în comunicat.

 

Actul normativ a fost adoptat în luna iulie de majoritatea PSD, ALDE, UDMR, la propunerea deputaților social-democrați Cătălin Rădulescu și Andreea Cosma.

 

Cătălin Rădulescu, supranumit și ”deputatul mitralieră” a fost condamnat în decembrie 2016 la un an și jumătate de închisoare cu suspendare pentru dare de mită și efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția. Adică exact pe baza articolului 12 din legea 78/2000 a cărui modificare a propus-o și a reușit să o treacă prin Parlament.

 

Cum arată modificarea operată de PSD, ALDE și UDMR la propunerea lui Cătălin Rădulescu și a Andreei Cosma:

 

Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase materiale necuvenite: a) efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale

 

Cum arată articolul în vigoare:

 

Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite…

 

Practic, dacă foloasele necuvenite obținute în urma operațiunilor financiare incompatibile cu funcția nu sunt exclusiv materiale, ori dacă au fost obținute pentru altul, cel care a comis fapta nu poate fi tras la răspundere.

 

TAGS : ccr dezincrimarea obtinerii de folose necuvenite pentru terti catalin radulescu andreea cosma
Comentarii
emil 2018-09-25
Ultima scapare a puscariasului Dragnea ramane amnistia şi graţierea.
Total 1 comments.
Mai multe din Actualitate Interna
2601
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22