România, vizată de o investigație a APCE pentru atacurile PSD la adresa minorității germane

Redactia | 22.10.2018

22 de membri ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), reprezentând 11 state membre – printre care Germania și Ungaria – au semnat o moțiune prin care cer o investigație asupra modului în care România își protejează minorităție, potrivit documentului consultat de G4Media.ro.

Pe aceeași temă

 

 

 

Cei 22 de semnatari își motivează cererea prin apariția în România a unor ”atacuri sistematice” și ”insulte colective țintite” împotriva minorității germane din partea unor ”reprezentanți de rang înalt ai PSD și a mass-media apropiate de guvern”, scrie G4Media.ro

 

Moțiunea citează în acest sens atacul lui Liviu Pop, președintele Comisiei pentru Educație din Parlament, care a calificat Forumul Democrat German drept o ”organizație nazistă”. Tot Pop, într-o postare pe Facebook, a comparat mai mulți aliați ai României, printre care și Germania, cu gândaci (foto).

 

 

Documentul îl nominalizează și pe Darius Vâlcov, consilier al premierului Dăncilă și fost ministru al Finanțelor, printre înalții oficiali români care au jignit minoritatea germană. Moțiunea celor 22 relatează postarea unui clip video pe contul lui Vâlcov, clip care îl prezenta pe Klaus Iohannis în postură de nazist.

 

 

”Intensitatea și frecvența actelor de defăimare colectivă provenite din cercurile guvernamentale, precum și lipsa distanțării liderilor de a se distanța public de aceste acte, reprezintă un motiv de îngrijorare”, se arată în textul moțiunii.

 

Semnatarii moțiunii cer Adunării Parlamentare a Consiliului Europei să investigheze implementarea de către România a măsurilor pentru protejarea minorităților naționale și cer de urgență României să își îndeplinească datoria de a proteja minoritatea germană.

 

Moțiunea va intra în dezbaterea Adunării Parlamentare și, dacă va fi votată, o investigație formală împotriva României va fi demarată.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22