22 VĂ RECOMANDĂ: Demascarea

Un documentar în regia lui Nicolae Mărgineanu, ce recompune atmosfera „experimentului Piteşti“, reunind mărturiile a opt supravieţuitori. Un document impresionant de istorie orală. Între 1949 şi 1951, închisoarea de la Piteşti a devenit un malaxor al reeducării studenţimii prin tortură. În sine, procesul avea o eficienţă industrială. Scopul său? Fabricarea unui om „nou“, prin extirparea celui vechi.

Omul era tratat pur şi simplu ca o conservă al cărei interior trebuia evacuat, golit şi umplut cu datele care să îl pregătească pentru noua „ordine“, pentru lumea partidului. Produsul final nu trebuia să aibă nicio legătură cu „banditul“ care intrase pe poarta închisorii. Loviturile în ficat şi stomac, călcatul în picioare, bătaia „pe gratis“, arbitrară şi oarbă, picioarele în gură deveniseră o normalitate care pur şi simplu te anestezia ca om. „Quasimodo era parcă mai frumos decât eram noi. Fără dinţi, cu gura strâmbă, cu ochii unul umflat, altul nu. Eram aşa de urâţi, încât aveam impresia că toţi aveam pe faţă o mască. Nu mai eram noi.“

Tortura devenise un instrument, de fapt mai mult, o artă a convingerii. Renegarea părinţilor, a fraţilor şi surorilor, a prietenilor, a rudelor, a Bisericii, a lui Dumnezeu, de fapt a tuturor reperelor care până atunci te ancoraseră în lume, era o tehnică de o eficienţă teribilă: ajungeai nu doar să te simţi singur, dar chiar să fii dezgustat de tine, de „blasfemiile“ tale. „Şi întrebarea a fost veşnică: Mai crezi în Dumnezeu? Pentru că acest Dumnezeu era pentru ei opreliştea care nu ne lăsa pe noi să ne transformăm.“ Demascarea exterioară avea efecte profunde, dar ceea ce dădea lovitura de graţie era demascarea interioară.

Rănile fizice erau cicatrizabile, dar ceea ce nu se putea vindeca erau rănile psihice, ale sufletului. Deţinutul era forţat să se autodemaşte şi să-şi mărturisească nu doar „păcatele“ săvârşite, ci, mai ales, deliciul suprem al torţionarului, pe cele nefăcute, inventate. Şi apoi să fii pedepsit pentru ele. Treptat, graniţa dintre realitate şi „fabulaţie“ dispărea, blocându-te, efectul fiind o conştiinţă „blurată“. „Sunt lucruri care nu se pot povesti. Nu că sunt jenante, nu că sunt umilitoare, dar te desfiinţezi ca gândire sufletească, ca om. A fost ceva de ordin apocaliptic. Aveai impresia că este sfârşitul vieţii, al pământului.“ Documentarul Demascarea este disponibil pe DVD în librăriile din Bucureşti.

Detalii suplimentare: www.fenomenulpitesti.ro.