Pe aceeași temă
Prima parte a volumului aduce în prim-planul reflectorului o serie de mărturii ale doamnelor de succes ale politicii şi administraţiei publice româneşti, cu experienţele, eşecurile, dezamăgirile şi reuşitele fiecăreia. „Povestite chiar de ele însele“, fără să conteze culorile şi loialităţile politice.
A doua parte reuneşte poveştile meritocraţiei feminine din diverse domenii de activitate şi care nu au făcut pasul spre o carieră politică, cele mai multe, pentru că aceasta „nu a venit spre ele“ (cum spune Mihaela Miroiu). Sau poate pentru că pur şi simplu nu poftesc „afrodiziacul“ puterii (Aurora Liiceanu). În cele din urmă, mărturiile confirmă defecţiunea de fond a mecanismelor, cutumelor de recrutare şi promovare a clasei politice româneşti al căror output final este „subreprezentarea femeilor“.
Partea a treia este rezervată domnilor (politicieni, formatori de opinie din media şi societatea civilă) şi sondează opinia lor despre tipologia femeii politician.
Şi totuşi, de ce sunt femeile subreprezentate în politica românească? În Europa, devansăm doar Ungaria, iar în lume ne aflăm pe locul 93 din 132. Este o realitate care pare să provină din practici adânc ancorate în misoginism şi într-un tradiţionalism anapoda. Reţeta acestui demers editorial atât de necesar a constat într-un set de întrebări la care au răspuns sub forma unui profil-eseu toţi contributorii volumului.
// Forţa Politică a Femeilor
// coordonat de Andreea Paul
Vass
// Editura Polirom, 2011