Pe aceeași temă
23 August 1944 a devenit granita in timp intre doua momente istorice. Incheierea razboiului, inceputul sovietizarii Romaniei. De aceea, liderii comunisti au sarbatorit cu fast aceasta zi, scrie HotNews.ro.
Trupele Frontului 2 Ucrainean conduse de maresalul Malinovski au declansat ofensiva Iasi-Chisinau. Pe 22 august, sovieticii se aflau pe linia Targu Neamt-Husi-Chisinau, facand o spartura in frontul germano-roman din Moldova. Romania se afla la capatul rezistentei fizice si strategice.
Generalul german Friessner a cerut continuarea rezistentei pe linia fortificata Focsani-Namoloasa-Galati, lucru cu care maresalul Antonescu a fost de acord.
La 23 august 1944, la Bucuresti, maresalul Ion Antonescu are o audienta la regele Mihai I. Acesta se declara dispus sa semneze armistitiul, dar numai dupa acordul lui Hitler.
Mihai I hotaraste demiterea si arestarea maresalului Ion Antonescu, conducatorul statului, si a principalului sau colaborator, Mihai Antonescu, viceprim-ministru.
La ora 22:30, Regele citeste Proclamatia catre tara:
"Romani, In ceasul cel mai greu al istoriei noastre am socotit, in deplina intelegere cu poporul meu, ca nu este decat o singura cale, pentru salvarea tarii de la o catastrofa totala: iesirea noastra din alianta cu puterile Axei si imediata incetare a razboiului cu Natiunile Unite. (...)
Romani, Dictatura a luat sfarsit si cu ea inceteaza toate asupririle. Noul guvern inseamna inceputul unei ere noi in care drepturile si libertatile tuturor cetatenilor tarii sunt garantate si vor fi respectate.
Alaturi de armatele Aliate si cu ajutorul lor, mobilizand toate fortele natiunii, vom trece hotarele impuse prin dictatul nedrept de la Viena, pentru a elibera pamantul Transilvaniei noastre de sub ocupatia straina".
Romanii vor intoarce armele pentru recuperarea Transilvaniei. Intorsi acasa, nu vor avea tihna mai mult de cateva luni.
La 30 decembrie 1947, Regele Mihai abdica. Urma sovietizarea Romaniei.