Pe aceeași temă
S-a intrat în forță în sediile Universității și Facultării de Arhitectură și studenții evacuați prin violență. Alte 200 au fost duse fără motiv la o unitate de la Măgurele, de unde au fost eliberate în aceeași zi. Din ordinul conducerii țării - președintele Consiliului de Uniune Națională, premier, vicepremier - au fost aduși muncitori de la IMGB să „facă ordine” alături de mineri. Au fost devastate sediile partidelor de opoziție și al cotidianului România liberă. Singurele acte de violență au fost comise odată cu descinderea minerilor în București. Toate acestea, încununate de mulțumirile lui Ion Iliescu.
Iliescu despre fenomenul ”Piața Universității”: „Avem de-a face cu o încercare de rebeliune de tip legionar. Elemente declasate, care au antrenat, probabil, și o serie de elemente naive, manevreate de forțe antrenate în destabilizarea țării, și în ignorarea opțiunii exprimate de poporul nostru, s-au dedat la grave acte de violență”.
Iliescu, după înnăbușirea fenomenului Piața Universității sub bastoanele minerilor: „Vă mulțumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce ați demonstrat și în aceste zile: că sunteți o forță puternică, cu o înaltă disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde și la bine, dar mai ales la greu”.
Iliescu, peste ani: „Mi se atribuie mie organizarea mineriadelor ceea ce este un fals și a fost un fals”
Care sunt „faptele de arme” ale minerilor
Atacul a început în dimineața zilei de 13 iunie 1990, având următoarele consecințe:
moartea prin împușcare a 4 persoane;
vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1388 de persoane;
privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui număr total de 1250 de persoane.
peste două sute de persoane au fost ridicate şi transportate la o unitate militară a Ministerului de Interne din localitatea Măgurele, unde au fost reţinute până în după amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară.
s-a pătruns în forţă, fără drept, în sediul Institutului de Arhitectură și al Universității din București, fiind percheziţionate mai multe birouri, iar persoanele aflate în incintă au fost evacuate prin acte de violenţă.
Conform hotărârii luate de preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, primul-ministru al Guvernului României, viceprim-ministrul, conducători ai instituţiilor de forţă, precum şi de către persoane din conducerea Frontului Salvării Naţionale, în Piaţa Universităţii au fost aduşi muncitori de la Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti, coordonați de directorul acesteia.
Muncitorii s-au manifestat violent, agresând fizic persoanele întâlnite în zona Institutului de Arhitectură, după care au ocupat Piaţa Universităţii împreună cu forțele de ordine, pentru a împiedica revenirea manifestanţilor.
au fost incendiate sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne, Televiziunii Române şi Serviciului Român de Informaţii.
S-a făcut uz de armă cu muniţie de război de către forţele de ordine, în aceste împrejurări fiind împuşcate mortal 4 persoane, iar alte 3 au fost rănite, de asemenea, prin împuşcare.
Represiunea autorităţilor a continuat, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfășurat împreună cu minerii şi muncitorii din mai multe judeţe ale ţării, care deveniseră o adevărată forţă de ordine, paralelă cu cele recunoscute şi organizate potrivit legii.
minerii aduși în București au devastat sediile partidelor politice nou înființate sau reînființate după Revoluția din decembrie 1989 și care se aflau în opoziție. De asemenea, au agresat locuitori ai Bucureștiului și alte persoane având legătură cu manifestațiile din Piața Universității, imaginile cu actele de violență comise de mineri pe străzile orașului fiind mediatizate în întreaga lume.
Aceste evenimentele au fost urmarea actelor de diversiune și manipulare a opiniei publice de către autoritățile statului reprezentate de către inculpați, care au prezentat manifestațiile din Piața Universității într-un mod distorsionat și au acreditat ideea că ele sunt determinate de o așa-zisă ”rebeliune de tip legionar”. Manifestanții care își exprimau opiniile politice au fost prezentați ca persoane cu ocupații infracționale, ,,elemente extremiste, reacționare”, fiind etichetați de președintele ales al României ca fiind ”golani”.
Klaus Iohannis: Fac apel la toți cei responsabili de soarta dosarului Mineriadei: Faceți dreptate!
Președintele Klaus Iohannis s-a declarat joi „indignat” de faptul că dosarul Mineriadei din iunie 1990 „trenează de 30 de ani” și le-a cerut tuturor celor responsabili de soarta acestui dosar să facă drept
„Justiția are obligația de a face lumină după atât de mulți ani. Dreptatea nu e un moft ci este în acest caz o urgență majoră. Fac apel la toți cei responsabili de soarta acestui dosar: Faceți dreptate!”, a spus Iohannis, într-un discurs susținut la Universitatea București.
"Constat iarasi cu indignare ca dosarul Mineriadei treneaza de 30 de ani. Vinovatii pentru pierderile de vieti omenesti si pentru cele peste 1.000 de victime sunt inca necunoscuti. Consider ca este o rusine si o jignire profunda fata de toti cei care au luptat cu mainile goale pentru castigarea libertatii, fata de urmasii acestora si fata de intreaga societate. Justitia are obligatia de a face lumina dupa atat de multi ani. Dreptatea nu este un moft, ci este in acest caz o urgenta majora.
Fac un apel la toti cei responsabili de soarta acestui dosar: Faceti dreptate! Romanii au nevoie de acest act de justitie pentru odihna vesnica a celor ucisi, pentru urmasi, precum si pentru reconcilierea cu trecutul si garantarea unei societati sanatoase pentru generatiile viitoare", a declarat Iohannis, la o intalnire cu reprezentantii comunitatii universitare din cadrul Universitatii din Bucuresti, la 30 de ani de la "Fenomenul Piata Universitatii".
El a subliniat ca "avem obligatia sa respingem ferm si sa sanctionam orice tentativa de ducere in derizoriu a istoriei si a memoriei tuturor celor care si-au dat viata pentru libertate si democratie".
"Sunt unii care continua sa spuna ca a face dreptate nu mai ajuta pe nimeni astazi. Ei uita insa un lucru fundamental: Romania democratica si europeana s-a cladit in toti acesti 30 de ani pentru ca au existat oameni care au luptat, care au crezut in forta celor multi si de buna credinta, de a produce schimbare. Suntem datori sa le fim vesnic recunoscatori si sa continuam sa aparam statul de drept si valorile democratice", a afirmat Iohannis.
Rechizitoriul, returnat Parchetului de Curtea Supremă
Judecatorii de la Camera preliminara a Inaltei Curti au anulat toate probele din acest dosar, ceea ce duce la nulitate absoluta a intregului rechizitoriu. Decizia nu este definitiva.
Decizia poate fi contestata, dar deocamdata nu e clar cine va face acest lucru deoarece, din perspectiva controversatei OUG 7, Sectia Speciala pentru anchetarea magistratilor are atributii in ce priveste caile de atac daca in dosar este vizat un magistrat. In cazul dosarului Mineriadei este vorba de procurorul Mugurel Florescu, motiv pentru Sectia Speciala sa ceara dosarul.
Procurorul general interimar, Bogdan Licu, a declarat pentru Europa Libera ca decizia va fi atacata fara doar si poate, dar a recunoscut ca Sectia speciala este cea care ar trebui sa faca contestatia.
Dupa aflarea deciziei Inaltei Curti, Bogdan Licu s-a dus personal la Sectia speciala pentru a lamuri problema. Reamintim ca seful acestei sectii, Gheorghe Stan, a fost votat marti de Camera Deputatilor judecator la Curtea Constitutionala, adjuncta sa fiind controversata Adina Florea.
Dosarul Mineriadei a stat peste un an la Camera Preliminara, iar motivele anularii probelor se refera la rechizitoriile mai vechi de 2014, facute dupa codurile penale vechi,
Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Mugurel Florescu, Miron Cozma, Adrian Sârbu și Cazimir Ionescu, trimiși în judecată pentru infracțiuni contra umanității
Procurorii militari au trimis dosarul Mineriadei, l-au trimis în judecată în iunie 2017. După doi ani de stat în cameră preliminară, ÎCCJ a constatat nulitatea rechizitoriului.
În acest dosar sunt trimise în judecată 13 persoane, printre care cunoscuții Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Mugurel Florescu, Miron Cozma, Adrian Sârbu și Cazimir Ionescu, acuzați de infracțiuni contra umanității, fapte pedepsite cu închisoare pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani.
„Pentru injustiția asta nefuncțională aservită ne luptăm de 29 de ani, au rămas urmași, dar acest dosar istoric arată clar că noi cu sânge am câștigat libertatea. Ce rost mai am eu față de societate, când nu am parte de acest proces echitabil? Bataie de joc”, a spus Marin Stoica, care în iunie 1990 a fost bătut cu sălbăticie, până a intrat în comă.
La rândul său, Teodor Mărieș, președintele Asociației 21 decembrie 1989, a spus că „speranța moare ultima” și că este încrezător că Bogdan Licu, procurorul general interimar, va găsi o soluție. Mărieș nu acuză decizia instanței, ci perioada „nepermisă” în care dosarul s-a aflat în cameră preliminară.
„Un dosar incomplet, judecătorul nu are ce să facă, decât să îl dea înapoi. Eu nu îl acuz pe Epure de decizia de azi. Eu îl acuz pe Constantin Epure, judecător de Înaltă Curte, că și-a permis să ne țină un an și jumătate în detrimentul acestor oameni care au venit la termene, cu speranță că li se va face dreptate, iar acum aflăm că avem un rechizitoriu bun de aruncat la gunoi. Chiar dacă nu vor face părțile vătămate contestație, cineva se va găsi și vom mai sta. (...) Speranța moare ultima. Trebuie să rămânem cu speranță și sper că domnul procuror general interimar, care a mai salvat un dosar. al Revoluției, sper să salveze un dosar, să îl construiască. A fost construit prost, trebuie construit bine, trimis cu fundament ca să înceapă odată judecarea. Bătaia de joc pentru victime este imensă ca să ții un an și jumătate un dosar care trebuia să stea la Curtea Supremă două luni", a spus Teodor Mărieș, potrivit Mediafax.
Potrivit rechizitoriului efectuat de procurorii militari, în zilele de 11 și 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanșeze un atac violent împotriva manifestanților aflați în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara și își exprimau, în mod pașnic, opiniile politice în contradicție cu cele ale majorității care forma puterea politică la acel moment.
În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării.
Atacul a fost pus în practică în dimineața zilei de 13 iunie 1990, având următoarele consecințe:
moartea prin împușcare a 4 persoane
vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1388 de persoane
privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui număr total de 1250 de persoane
În cadrul acestei acțiuni, peste două sute de persoane au fost ridicate şi transportate la o unitate militară a Ministerului de Interne din localitatea Măgurele, unde au fost reţinute până în după amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară.
Concomitent, s-a pătruns în forţă, fără drept, în sediul Institutului de Arhitectură și al Universității din București, fiind percheziţionate mai multe birouri, iar persoanele aflate în incintă au fost evacuate prin acte de violenţă.
Conform hotărârii luate de către preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, primul-ministru al Guvernului României, viceprim-ministrul, conducători ai instituţiilor de forţă, precum şi de către persoane din conducerea Frontului Salvării Naţionale, în Piaţa Universităţii au fost aduşi muncitori de la Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti, coordonați de directorul acesteia.
Muncitorii s-au manifestat violent, agresând fizic persoanele întâlnite în zona Institutului de Arhitectură, după care au ocupat Piaţa Universităţii împreună cu forțele de ordine, pentru a împiedica revenirea manifestanţilor.
Acţiunile întreprinse de autorităţile statului au generat o ripostă violentă din partea opozanţilor, astfel că au fost incendiate sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne, Televiziunii Române şi Serviciului Român de Informaţii.
S-a făcut uz de armă cu muniţie de război de către forţele de ordine, în aceste împrejurări fiind împuşcate mortal 4 persoane, iar alte 3 au fost rănite, de asemenea, prin împuşcare.
Represiunea autorităţilor a continuat, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfășurat împreună cu minerii şi muncitorii din mai multe judeţe ale ţării, care deveniseră o adevărată forţă de ordine, paralelă cu cele recunoscute şi organizate potrivit legii.
În acest context, minerii aduși în București au devastat sediile partidelor politice nou înființate sau reînființate după Revoluția din decembrie 1989 și care se aflau în opoziție. De asemenea, au agresat locuitori ai Bucureștiului și alte persoane având legătură cu manifestațiile din Piața Universității, imaginile cu actele de violență comise de mineri pe străzile orașului fiind mediatizate în întreaga lume, mai spun anchetatorii.
Aceste evenimentele au fost urmarea actelor de diversiune și manipulare a opiniei publice de către autoritățile statului reprezentate de către inculpați, care au prezentat manifestațiile din Piața Universității într-un mod distorsionat și au acreditat ideea că ele sunt determinate de o așa-zisă ”rebeliune de tip legionar”. Manifestanții care își exprimau opiniile politice au fost prezentați ca persoane cu ocupații infracționale, ,,elemente extremiste, reacționare”, fiind etichetați de președintele ales al României ca fiind ”golani”.
Persoanele care au fost ridicate din Piața Universității, împreună cu altele considerate ca având legătură cu manifestațiile, au fost duse cu forța în cazărmi aparținând Ministerului de Interne, fiind private de libertate într-un mod nelegal și în spații total improprii pentru deținerea unor persoane. Privarea de libertate fără forme legale a acestora a durat până cel mai târziu pe data 21 iunie 1990.
Pentru probarea dosarului au fost audiate 46 de persoane, având calitatea de inculpat sau suspect, 1388 de persoane vătămate, 146 de succesori ai persoanelor vătămate și 589 de martori, fiind emise circa 2.300 de citații.
Dosarul are 413 volume, iar rechizitoriul întocmit 2.000 de file.
Judecătorul care a dat decizia este Constantin Epure. El a făcut parte și din completul care l-a condamnat pe Liviu Dragnea, în primă instanță, în dosarul „Bombonica”.
