Pe aceeași temă
UPDATE - "Doina Cornea, aşa cum a venit a şi plecat: în luna mai. După o viaţă plină de încercări, a pornit spre marea Încercare. A pornit spre o lume mai bună, a păşit pe un tărâm lipsit de ură şi răutăţi. Dumnezeu să o ţină aproape de El! Atunci când voi şti voi anunţa programul de înmormântare. Toţi aceia care au iubit-o, şi doar aceia, sunt bineveniţi. Va fi o slujbă de Înviere şi nu o tribună politică", a transmis Leontin Iuhas, fiul disidentei, într-o declaraţie acordată News.ro.
***
Vestea morţii sale a fost confirmată pentru Agerpres de Leontin Iuhas, fiul Doinei Cornea. La sfârșitul acestei luni ar fi împlinit 89 de ani. Doina Cornea a fost membru fondator al GDS.
În anul 1980 a distribuit clandestin, prin reţele de prieteni, volumul fabricat manual 'Încercarea labirintului' de Mircea Eliade. Au urmat alte patru traduceri-samizdat din limba franceză, cărora le-a scris note şi prefeţe din: Pr. Petru Gherman (Ieremia Valahul), Lao-tse ('Tao to king'), Gabriel Marcel ('Dreptate şi Adevăr'), Ştefan Lupaşco (partea de Trialog din 'Omul şi cele trei etici ale sale').
Ulterior, între anii 1982-1989 a difuzat câteva zeci de materiale şi proteste la radioul Europa Liberă. În 1983 a fost destituită de la Universitatea din Cluj-Napoca şi supusă unor anchete. Împreună cu fiul ei, Leontin Iuhas, a răspândit, în 1987, manifeste de solidaritate cu muncitorii din Braşov, ambii fiind arestaţi pentru cinci săptămâni, în perioada noiembrie - decembrie.
Până în decembrie 1989 a avut domiciliu forţat, fiind în permanenţă supravegheată de Securitate.
După 22 decembrie 1989, a fost cooptată în Consiliul Frontului Salvării Naţionale, organism din care şi-a dat demisia la 23 ianuarie 1990.
Mai apoi a făcut parte dintre fondatorii Forumului Democrat Antitotalitar din România, înfiinţat la 6 august 1990, la Cluj-Napoca, din care s-a format mai târziu Convenţia Democrată din România. A fost membră fondatoare a Grupului pentru Dialog Social, a Alianţei Civice şi a Fundaţiei Culturale Memoria.
A semnat peste 100 de articole în ziare şi reviste ('22', 'România liberă', 'Vatra', 'Memoria' etc.). A ţinut conferinţe în ţară şi străinătate, multe dintre ele publicate în volume colective.
Dintre volumele de publicistică publicate de Doina Cornea menţionăm: 'Liberté? Entretiens avec Michel Combes' (1990), 'Libertate?' (1992), 'Scrisori deschise şi alte texte' (1991), 'Faţa nevăzută a lucrurilor (1990-1999). Dialoguri cu Rodica Palade' (1999), apărută în 2000 şi la Paris (La face cachée des choses'), 'Puterea fragilităţii' (2006).
Printre traducerile publicate se numără: Mircea Eliade, Încercarea labirintului. Convorbiri cu Claude-Henri Rocquet (1990, reeditată în 2007), 'Gânduri pentru zilele ce vin', în colaborare cu Viorica Lascu (1995), Vladimir Ghika, 'Ultimele mărturii' (1997, reeditată în 2006), Vladimir Ghika, 'Fragmente postume' (2003). La 31 iulie 2009, a fost lansat volumul 'Jurnal. Ultimele caiete (1988-1989)' (Editura Fundaţiei Academiei Civice, 2009), semnat de Doina Cornea.
A primit pentru activitatea sa Premiul 'Thorolf Rafto' (Norvegia, 1989), titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Libere din Bruxelles (1989); a fost decorată cu Legiunea de Onoare, în grad de Ofiţer, cel mai înalt ordin al Republicii Franceze (2000), cu Ordinul 'Steaua României' în grad de Mare Cruce, decoraţie oferită de preşedintele Emil Constantinescu (2000), şi Steaua de Merit a Ungariei din partea fostului preşedinte ungar Ferenc Madl.
În anul 2003, ca urmare a deciziei Papei Ioan-Paul al II-lea, Doina Cornea a devenit Cavaler al Ordinului Sfântul Papă Silvestru. În octombrie 2009 a fost decorată de regele Mihai I cu 'Crucea Casei Regale a României' şi de ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, cu 'Legiunea de Onoare' în grad de comandor.
Pe 10 septembrie 2008, Doina Cornea a suferit un accident vascular cerebral, cu paralizie pe partea dreaptă. Ea a fost tratată la Spitalul Militar din Cluj, după care a făcut recuperare la Cluj, Bucureşti şi la o clinică din Franţa, unde a fost dusă de către fiica sa Ariadna Combes.
Are doi copii, Ariadna Combes şi Leontin Horaţiu Iuhas.
- Doina Cornea, despre comunism și perpetuarea mentalității comuniste
”O buna parte dintre romani au dobandit in comunism forme mentale care si azi mai actioneaza, ici-colo, ca niste frane. Lasand deoparte mentalitatea profund viciata a detinatorilor de putere, fosti comunisti, ma voi concentra asupra evolutiei mentale a corpului social format din cei fara putere. Ceea ce-i caracteriza dupa 1990 era lipsa de clarviziune politica, asteptarea ca totul sa le vina de-a gata, altii sa gandeasca in locul lor. Vedeti, distrugerea constiintei umane in general, a constiintei civice in mod special, este, si ea, una din marile crime ale comunismului. Pe aceasta masa de manevra s-a sprijinit regimul securisto-nomenclaturist al lui Ion Iliescu, tarand tara intr-o fundatura doar ca oligarhia sa-si pastreze privilegiile politice, economice si de impunitate.
Din fericire, categoria celor marunti n-a ramas la stadiul de masa de manevra. A inceput si ea sa judece, sa evalueze. Dovada sunt alegerile din 1996. Dupa o recidiva in 2000, aceasta categorie pare sa se fi trezit de-a binelea in 2004 si in continuare, desi o parte a presei scrise si vorbite incearca sa o devieze din drum. Invatand sa distinga intre demagogie si adevar, ea s-a alaturat tot mai numeroasa acelor segmente care incepeau sa reprezinte constiinta vie a natiunii. Fara sa ma lungesc prea mult, evolutii benefice asupra corpului social au avut asociatiile celor care au avut de suferit in regimul comunist (Asociatia 15 Noiembrie, Asociatia Fostilor Detinuti Politici); organizatii civice formate din intelectuali (Grupul pentru Dialog Social, Alianta Civica, Pro Democratia, Academia Civica, Fundatia Memoria, printre altele); institute academice de cercetare a istoriei recente; reviste (22, Dilema); emisiuni TV (Memorialul Durerii), pentru a cita doar cateva. Gasesc ca evolutia intelectualilor, a elitei intelectuale a fost spectaculoasa in acesti ani: de la faimoasa lozinca "noi nu facem politica..." la o implicare totala a multora dintre ei in treburile cetatii. Rezultatele se vad: cetatea se trezeste.” (interviu acordat Revistei 22, 12 mai 2006)
- Mesajul Doinei Cornea transmis Pieței Universității în 1990, despre continuatorii comunismului care au preluat puterea
Apelul Doinei Cornea, în lectura lui Emil Hurezeanu: „Români, cetăţeni ai ţării! Istoria, în condiţiile date, ne-o scriem singuri! E ultima noastră şansă de a ne întoarce în Europa. Muncitori, ţărani, intelectuali! Ce garanţii politice pot prezenta domnii Iliescu, Brucan, Petre Roman, cu alte cuvinte întreaga echipă a FSN care, de 40, 30 sau de 20 de ani încoace, au slujit partidul unic şi au consimţit aproape la toate nelegiuirile regimului comunist? Vă veţi da votul celor care, în vara anului trecut, pregăteau cu sprijin sovietic o lovitură de stat? Putem oare consimţi că aceşti oameni, vizaţi de Punctul 8, să ne reprezinte aspiraţiile politice şi sociale ca deputaţi, ca senatori sau ca preşedinţi? E posibil oare ca tocmai acum, când toate ţările din fostul lagăr socialist privesc cu speranţă spre Europa, noi, românii, să nu ne dăm seama că suntem duşi din nou spre Siberia?” (sursa, Digi 24)
- Andrei Pleşu, la RFI: Doina Cornea a salvat onoarea acestui popor înainte de 1989. Mă tem că nu a primit recunoaşterea meritată la nivel de societate
Doina Cornea a salvat onoarea poporului român, înainte de 1989, prin curajul ei, declară la RFI scriitorul Andrei Pleşu, care crede că fosta disidentă nu a avut parte de recunoaşterea meritată.
Andrei Pleşu povesteşte în ce împrejurări a auzit prima dată de Doina Cornea: „Numele Doina Cornea mi-a ajuns în faţă în momentul în care domnul Constantin Noica la Păltiniş ne-a arătat două-trei scrisori ale dânsei către el, scrisori în care-şi manifesta interesul pentru Mircea Eliade, pentru istoria religiilor, nu se bănuia îndărătul textului un temperament de erou civic, dar ulterior s-a dovedit că asta era vocaţia ei”.
A primit Doina Cornea recunoaşterea meritată, la nivel de societate, dincolo de decoraţiile acordate de statul român şi de cel francez?
„Mă tem că nu. Titlurile astea îşi au greutatea lor şi simbolistica lor, dar de ani de zile nu se mai vorbeşte de Doina Cornea şi se vorbeşte iată, acum, când a dispărut, pentru că, o spun mereu, românii au vocaţia parastasurilor. Când un om e în viaţă, nu-l preţuiesc întotdeauna cum se cuvine, iar când dispare, atunci există un mic moment de pietate. Ea e totuşi omul care a salvat, aş spune, înainte de 1989, onoarea acestui popor, pentru că a fost între cei foarte puţini şi încă cineva cu un profil foarte aparte, care a înţeles să se manifeste curajos, iar curajul pe vremea aia se plătea scump şi ea a fost dispusă şi a plătit preţul curajului ei”, spune Andrei Pleşu, la RFI.
- Gabriel Liiceanu, despre Doina Cornea și ”Tactica firescului”
”(...) Tertipul - si curajul - Doinei Cornea a fost acela de a intra in mod public in dialog cu Ceausescu, adica tocmai cu persoana care, reprezentand comunismul, era un simbol al dialogului imposibil. Pentru ca dialogul nu se poate purta decat in spatiul consacrat al libertatii, care este logos-ul, orice intrare in dialog inseamna pasire automata pe teritoriul libertatii si dreptul de a te afirma pe tine, liber, ca egal al celuilalt. In comunism, dialogul public (cu martori) nu era interzis in forma ("sa discutam, tovarasi!"), ci doar imposibil in fapt. Orice suport al dialogului public - ziarul, radioul, televiziunea - era incadrat ideologic si perfect controlat. Forta comunismului se sprijina pe discursul univoc. Microfonul se afla intr-o singura mana si ce spune celalalt nu se poate auzi. Replica, in comunism, nu depaseste stadiul bombanelii. Pentru a putea intra in dialog cu puterea si a te afirma astfel ca om liber in fata ei era nevoie de o portita de iesire din acest univers inchis, de un spatiu, cat de mic, din care se putea vorbi in auzul tuturor. Acest spatiu a fost, in anii '80, postul de radio Europa Libera. Din clipa in care Doina Cornea s-a adresat in mod public celui care intruchipa totalitarismul, ea l-a tras pe acesta in spatiul dialogului si l-a transformat in egal al ei. Vorbindu-i lui Ceausescu "de la egal la egal", ea punea comunismul din Romania in criza: ori Ceausescu intra in dialog, incalca regula de baza a sistemului si, oricum, nu avea ce raspunde, ori refuza dialogul, il pedepsea pe cel care avusese indrazneala initierii lui, dar atunci dadea pe fata esenta represiva, ipocrita si mincinoasa a comunismului.
Ceea ce, dupa cum stim, s-a si intamplat. Gasind un loc din care sa i se poata adresa in mod public, Doina Cornea l-a obligat pe Ceausescu sa replice violent si, astfel, sa puna sistemul in criza. Ea nu a fost singurul disident care a facut asta. Dar a fost singurul care a facut-o sistematic si folosind o tactica coroziva a firescului - intr-o lume in care nimic din ce se facea sau spunea nu era firesc - de-a dreptul magistrala. Observati ca aproape toate scrisorile Doinei Cornea au aerul cel mai pasnic din lume. Forta lor vine tocmai din firescul subinteles al tonului care, in cutuma dialogului din comunism, nu era deloc subinteles. Puterea Doinei Cornea a stat intr-o retorica a adresarii pe care si-a interiorizat-o tocmai pentru ca devenise, interior, libera. Scrisorile ei, aproape pana in ultima clipa, isi pastreaza bonomia si au aerul ca se bazeaza pe dreptul pe care il are orice cetatean intr-un stat liber de a-si da cu parerea, gospodareste, despre cum merg treburile tarii. Formal, ea nu putea fi acuzata de nimic. In fond, stand de vorba asa cu seful unui stat comunist, ea dadea exemplul scandalos al unui om care se simtea liber si care vorbea pe masura acestui sentiment. Doinea Cornea se purta ca si cum ar fi trait intr-o lume normala. Iar normalitatea, intr-o lume pe dos, este subversiva. Obligat sa se priveasca in oglinda normalitatii, comunismul se naruie. Doina Cornea i-a pus lui Ceausescu in fata, insuportabila, aceasta oglinda.
De atunci, Doina Cornea nu a evoluat. A ramas prizoniera a ceea ce dobandise atunci, la capatul unui exercitiu de zece ani. Si asa cum atunci nu astepta nimic de la noi - nu s-a oferit ca exemplu si nu a cerut ca cineva s-o urmeze sau sa ii sara in ajutor -, nici acum nu asteapta multumiri si nici ofranda vreunei recunoasteri publice. Din Consiliul National al FSN, in care a fost preluata imediat dupa Revolutie, a plecat dupa douazeci de zile, spunandu-le celor care il conduceau ca ceea ce fac ei echivaleaza de asta data cu un glont moral tras in sufletul tinerilor din Romania. Si astazi Doina Cornea continua sa spuna, in extrem de rarele momente cand i se cere parerea, ce crede despre lumea in care traim. Este libertatea ei, dintotdeauna. Asa cum a noastra, se pare, este aceea de a o ingropa in uitare sau in deriziune.” (Doina Cornea, Puterea fragilitatii, Cuvant înainte de Gabriel Liiceanu, Bucuresti, Humanitas, 2006, 324 p.)
- Interviuri cu Doina Cornea
Galerie foto din arhiva Revistei 22
.jpg)
