Pe aceeași temă
A semnat apelul lui Paul Goma - și și-a menținut semnătura. A protestat împotriva utilizării psihiatriei ca armă politică în comunism &, după ce a emigrat a fost una dintre cele mai active voci pe plan mondial pe acest subiect. A fost implicat în tot ce a însemnat construcția unei Românii europene. De atunci, din comunism - și până în anii din urmă, ai protestelor pro-europene din România. A fost alături de ele, a semnat petiții (o dată l-am rugat și eu să semneze una - a făcut-o în secunda următoare, fără ezitare), a scris articole, a dat interviuri, a reacționat pe rețele. O vitalitate morală exemplară.
După ce am aflat că a murit, am recitit cele câteva e-mailuri pe care le-am schimbat. Mereu la inițiativa lui - mi-era teamă să nu-l deranjez. Mereu foarte calde, întotdeauna motivate de o reacție etică. Mi-a scris, de exemplu, acum doi ani ca să apere pe cineva de o nedreptate care i se făcea. Nu îl privea cu nimic în mod direct situația - și nici pe mine, în fond. Dar, de fapt, tocmai asta era marea lecție a lui Ion Vianu: orice nedreptate te privește direct. Iar dacă îți stă în putință să repari ceva, oricât de puțin, ești obligat s-o faci.
Scrisorile lui cu Matei Călinescu sunt extraordinare, unul dintre marile epistolare în limba română dintotdeauna. ”Amor intellectualis” e cel mai bun roman asupra formării pe care-l avem. Eseurile & proza lui sunt mereu admirabile.
Iar umanitatea lui... Există capodopere ale umanului, așa cum există capodopere ale literarului. La fel de rare - și la fel de prețioase.
Lui Ion Vianu îi reușiseră amândouă. Acolo unde umanul & literarul se ating cel mai decisiv - adică în genurile biograficului.
Drum bun în lumină, domnule Ion Vianu. Mulțumim pentru toată lumina.
