Acordul incheiat in dosarul nuclear iranian nu schimba planurile NATO. Alianta mentine dezvoltarea scutului antiracheta european in parametri normali

T.d. | 04.04.2015

Pe aceeași temă

Alianta Nord Atlantica (NATO) nu va renunta la dezvoltarea scutului antiracheta in Europa, in pofida acordului preliminar privind programul nuclear iranian incheiat joi la Lausanne, prin care se urmareste impiedicarea Teheranului de a obtine bomba atomica, a declarat vineri purtatoarea de cuvant a NATO pentru agentia rusa Sputnik, potrivit Mediafax.

"Ameninţarea pe care proliferarea rachetelor balistice o reprezintă pentru statele NATO continuă să crească. Acordul-cadru (privind programul nuclear iranian) nu schimbă nimic în acest sens", a precizat purtătoarea de cuvânt a NATO, Oana Lungescu.

Ea a reafirmat însă că scutul antirachetă european nu este îndreptat împotriva Rusiei.

Conform acordului-cadru semnat joi la Lausanne între Iran şi cei şase mediatori internaţionali privind programul său nuclear, Teheranul este autorizat să menţină doar 6.000 de centrifuge, faţă de 19.000 câte exploatează în prezent. Această prevedere împiedică Republica islamică să atingă rata de îmbogăţire a uraniului necesară pentru a crea o bombă atomică.

Mai mulţi experţi din Europa şi Iran au declarat pentru agenţia de presă rusă Sputnik că acordul încheiat cu Iranul face inutilă desfăşurarea unor elemente ale scutului de apărare antirachetă în Europa. Experţii citaţi au apreciat însă că Statele Unite nu vor renunţa la planul de apărare antirachetă, care ar viza în realitate potenţialul nuclear rus.

Statele Unite au afirmat întotdeauna că scutul antirachetă este menit să contracareze ameninţarea reprezentată de rachetele iraniene sau nord-coreene, subliniind că nu este îndreptat împotriva Rusiei.

Sistemul de aparare antiracheta vizeaza instalarea de radare si interceptori in state aliate precum Romania, Polonia, Turcia, Spania.
 

Ce presupune sistemul Aegis

In baza de la Deveselu, situata in judetul Olt, vor fi montate, in premiera, sisteme antibalistice Aegis pentru uz terestru, o versiune modificata a instalatiilor navale operationale din anul 2004.

Baza de la Deveselu, al carei sistem antiracheta va deveni functional in anul 2015, va avea sute de angajati americani - militari si civili. Polonia va gazdui un sistem antibalistic similar care va deveni operational in 2018.

Capitanul William Garren, din cadrul Fortelor Navale americane, a preluat comanda bazei de la Deveselu.

In baza militara de la Deveselu va functiona un radar Aegis SPY-1 si 24 de interceptoare SM-3 (Standard Missile-3), de tipul Block IB.

Sistemul Aegis, instalat pe nave militare sau pe platforme maritime, are rolul de a intercepta rachete cu raza scurta si medie de actiune. In prezent, exista cel putin 24 de sisteme Aegis instalate pe nave militare americane, patruland in Oceanul Pacific si in Marea Mediterana. Sistemul antiracheta NATO din Europa are obiectivul de a contracara amenintari reprezentate de tari precum Iranul. O alta componenta a sistemului antibalistic este sistemul terestru mobil de mare altitudine THAAD, instalat pe camioane militare.

In februarie, Departamentul american al Apararii a anuntat ca va efectua studii privind impactul asupra mediului pentru eventuala construire a patru sisteme terestre antiracheta pe Coasta de Est a Statelor Unite, pe fondul recomandarilor de reconfigurare a dispozitivului de aparare.

CITESTE SI:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22