Acțiunea Inspecției Judiciare împotriva președintei ÎCCJ, respinsă de CSM: ”nulitate absolută”

Dora Vulcan | 10.06.2019

Judecătorii din Consiliul Superior al Magistraturii au respins acțiunea Inspecției Judiciare împotriva președintelui CSM, judecătorul Cristina Tarcea.

SHARE 0

Pe aceeași temă

Secția a constatat nulitatea absolută a acțiunii disciplinare declanșate de Inspecția Judicară, transmite CSM.

Decizia Secția de Judecători a CSM:

”Cu majoritate, respinge excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare motivată de încălcarea principiului repartizării aleatorii a sesizării.

Cu majoritate, admite excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare motivată de lipsa capacității procesuale de folosință a petentei care a formulat sesizarea.

Constată nulitatea absolută a acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei judecător Iulia Cristina Tarcea - președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. f) și o) din Legea nr. 303 din 2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la publicare”.

Inspecţia Judiciară a finalizat la sfârșitul anului trecut o investigație împotriva judecătorului Cristina Tarcea, președintele Curții Supreme, pe care a trimis-o în judecată disciplinară la Secția pentru judecatori a CSM.

Inspecția Judiciară a acuzat-o pe Tarcea de ”refuz nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu și nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor”.


Cristinei Tarcea i s-a reproșat că nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu cu privire la constituirea completurilor de 5 şi de 2 judecători și că nu a pus în discuţia Colegiului de conducere schimbarea componenţei completurilor de 5 imediat după intrarea în vigoare a modificărilor la legea privind organizarea judiciară, una din cele trei legi ale justiției modificare de coaliția PSD-ALDE-UDMR.

Cât privește distribuirea aleatorie a cauzelor, Inspecţia judiciară a acuzat-o pe Tarcea că 40 de cauze de competența completurilor de 5 judecători şi 11 cauze de competenţa completurilor de 2 judecători nu ar fi fost repartizate aleatoriu unor completuri în compunerea prevăzută de legea în vigoare la data înregistrării lor.

Potrivit legii, cele două acuzaţii reprezintă abateri disciplinare ce pot fi sancţionate cu revocarea din funcţie şi chiar excluderea din magistratură.

Comentarii 0

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22