Pe aceeași temă
Distincția britanică despre care stafful președintelui Klaus Iohannis susține că l-a făcut pe șeful statului să-l decoreze pe Florin Radu, anestezistul acuzat de corupție, este posibil să fi fost cumpărată, scrie Adevărul.
Iohannis l-a decorat luni, cu ordinul „Meritul sanitar” în grad de Cavaler, pe medicul Florin Rusu, şeful Secţiei Clinice Anestezie şi Terapie Intensivă de la Spitalul „Grigore Alexandrescu”.
Rusu este cercetat de procurori pentru luare de mită, după ce a fost prins în flagrant delict, în 2013, când a condiționat de bani câteva intervenții chirurgicale.
Dosarul său urmează să ajungă în instanţă peste doar câteva zile.
Administrația de la Cotroceni a explicat decorarea medicului acuzat de corupție spunând că a propus inițial doar premierea lui Dan Enescu, care primise distincția de manager al anului din partea Europe Bussiness Assembly din Marea Britanie. “Domnia sa a considerat că realizările spitalului sunt, însă, rodul muncii de echipă şi a propus spre decorare mai multe cadre medicale, printre care şi domnul doctor Florin Dumitru Cătălin Rusu”, a comunicat administrația prezidențială.
Distincții cumpărate
Autorul materialului din Adevărul citează o investigație a unor jurnalişti străini, publicată pe site-ul International Medical Travel Journal, în care s-a dezvăluit cum Europe Bussiness Assembly vinde „la kilogram” astfel de distincţii.
Premii precum cel decernat Spitalului „Grigore Alexandrescu” au fost acordate de EBA la nenumărate alte unităţi medicale, din Libia până în Turkmenistan, pentru sume cuprinse între 5.000 şi 7.000 de lire sterline, scrie Adevărul.
Jurnaliștii britanicii au declanșat investigația deoarece în ultimii ani mai multe unităţi medicale necunoscute au primit distincţii din partea EBA. Astfel, arată ancheta, Universitatea de Medicină de Stat din Turkmenistan a primit premiul internaţional pentru „calitate europeană”, distincţie acordată şi Centrului Clinic al Universităţii din Sarajevo (KCUS). Colegiul Medicilor şi Chirurgilor din Pakistan a fost declarat de Comitetul Internaţional Socrates ca fiind „cea mai bună instituţie de studii postuniversitare din lume”. Clinica Al-Afia din Libia a fost desemnată cea mai bună din lume în domeniul asistenţei medicale etc.
Premiile respective ar fi fost cumpărate de beneficiari cu sume între 3.800 și 6.200 de lire sterline.
CITIȚI ȘI: Gafele presedintilor in acordarea de DECORATII. De la Iliescu la Iohannis