Pe aceeași temă
Mai mulți politicieni și oficiali acuzați de corupție, care au fost inculpați în țară pentru fapte de corupție, au ales să solicite azil politic în state cu care nu sunt încheiate convenții bilaterale de extrădare pentru a scăpa de executarea pedepselor, în cazul unor decizii definitive a instanțelor de judecată, se arată in ziarul „Adevarul”.
Cele mai răsunătoare sunt cazurile Elena Udrea și Alina Bica decise să se stabilească în Costa Rica și Radu Mazăre care a ales Madagascar.
Ca o măsură suplimentară de protecție împotriva unei decizii de extrădare, cei trei acuzați de diverse fapte de coruție întreprind demersuri pentru a primi statutul de refugiat politic, care ar reprezenta o garanție împotriva oricărei tentative de mai fi aduși în fața justiției.
„Ceea ce toţi trei par să fi omis este că extrădarea de către ţările gazdă se poate face nu doar în baza unor tratate bilaterale încheiate cu România, ci şi în baza unor conveţii internaţionale semnate atât de România, cât şi de ţările în care s-au refugiat”, scrie Liviu Avram în ziarul Adevărul.
Acordul internațional se numește Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei, adoptată de ONU la New York, pe 31 octombrie 2003, denumită și Convenția de la Merida, după numele orașului mexican unde a fost depusă spre a fi semnată de statele care au dorit să adere.
România, Costa Rica şi Madagascar, membri deplini ai Convenţiei Convenţia ONU împotriva corupţiei este singurul instrument juridic la nivel global de luptă împotriva corupţiei, obligatoriu pentru statele semnatare.
În acest document sunt nominalizate ca acte de corupție următoarele: darea și luarea de mită, deturnarea de fonduri publice, traficul de influență, abuzul în funcție, spălarea de bani, îmbogățirea ilicită, spălarea de bani, tăinuirea și obstrucționarea justiției.
Astfel cererea de extrădare se poate face invocând această Convenție care ține loc de tratat bilateral. Astfel, la Articolul 44 din Convenție, care reglementează problematica și procedura privind extrădarea celor suspecți de corupție, la punctul 5 se arată că „Dacă un stat parte, care condiţionează extrădarea de existenţa unui tratat, primeşte o cerere de extrădare de la un stat parte cu care nu a încheiat un asemenea tratat, acesta poate considera prezenta convenţie ca temei legal de extrădare pentru infracţiunile la care se aplică prezentul articol”.
Cu alte cuvinte, ţările semnatare care, potrivit dreptului lor intern, fac extrădări doar în baza unor tratate reciproce de extrădare pot acorda extrădarea şi în lipsa acestor tratate, doar în baza Convenţiei de la Merida, dar numai în cazul persoanelor acuzate sau condamnate pentru corupţie.
Cine se califică pentru azil politic în Costa Rica și Madagascar
Dat fiind numărul mare de state semnatare, fiecare cu propria sa legislaţie internă, Convenţia de la Merida a implementat un mecanism suplimentar de clarificare a chestiunilor sensibile sau controversate. Astfel, s-a cerut statelor ca, în momentul depunerii documentelor de ratificare a tratatului, să depună şi notificări care să conţină explicit poziţia adoptată în privinţa aspectelor sensibile.
Iar unul dintre aceste aspecte este şi extrădarea. Prin urmare, statele trebuiau să notifice oficial dacă, indiferent de legislaţia naţională, consideră (sau nu) Convenţia de la Merida ca bază legală pentru extrădare. Pe site-ul UNODC, instituţia care monitorizează aplicarea Convenţiei, pot fi găsite menţiuni şi rapoarte privind stadiul de conformare al fiecărei ţări semnatare.
În cazul statului Costa Rica, la menţiunea privind notificarea poziţiei sale asupra extrădării, se arată: „Costa Rica recunoaşte Convenţia ca bază legală pentru extrădare”. În schimb, în cazul Madagascarului, menţiunea privind extrădarea arată aşa: „Nu există informaţii disponibile”.
La solicitarea „Adevărul”, Oliver Landwether, consilier juridic pentru Justiție penală și prevenirea infracționalității din cadrul UNODC a răspuns că în privința Costa Rica, „autorităţile române pot utiliza Convenţia ca să ceară extrădarea” fără alte obstacole.
Referitor la situația lui Radu Mazăre oficialul UNODC a răspuns că „Madagascar nu solicită tratat bilateral de extrădare, dar poate acorda extrădarea pe bază de reciprocitate sau de curtoazie internaţională. Madagascar consideră Convenţia ca bază legală pentru extrădare”.
Oliver Landwehr a mai precizat că, pentru aprobarea extrădării, trebuie totuşi îndeplinite şi celelalte condiţii ale Articolului 44 al Convenţiei: persoanele a căror extrădare e cerută să fie acuzate sau condamnate pentru infracţiunile de corupţie prevăzute de Convenţie, nu pentru alte infracţiuni, iar statul-gazdă să nu aibă motive să creadă că persoana este urmărită din cauza rasei, religiei, naţionalităţii, originii etnice, sexului ori a opiniilor sale politice.
Elena Udrea, Alina Bica şi Radu Mazăre sunt acuzaţi de infracţiuni prevăzute în Convenţie şi nu există până acum niciun indiciu că ar fi urmăriţi din cauza rasei, religiei, naţionalităţii, originii etnice, sexului sau opiniilor politice.
În concluzie, indiferent dacă există sau nu tratat bilateral, Costa Rica şi Madagascar consideră Convenţia ca temei legal pentru solicitarea extrădării, iar cei trei fugari români, cel puţin aparent, îndeplinesc toate criteriile pentru a fi extrădaţi. Cu o condiţie: ca autorităţile române să şi solicite acest lucru, atunci când vor fi îndeplinite alte cerinţe legale, cum ar fi existenţa unui mandat de arestare în lipsă sau o eventuală condamnare definitivă.
Doar câteva state din lume au refuzat orice formă de aderare la Convenţia ONU privind Corupţia şi sunt destinaţii sigure împotriva extrădării pe baza acestei convenţii (dar pot face extrădări pe baze bilaterale). Aceste state sunt: Coreea de Nord, Siria, Somalia, Ciad, Andorra, Barbados, Guineea Ecuatorială, Eritreea, Monaco, Saint Kitts and Nevis, Saint Vincent and the Grenadines, Samoa, San Marino, Surinam şi Tonga.
Instituţia care gestionează şi monitorizează implementarea Convenţiei este Biroul ONU pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC), cu sediul la Viena. Până acum, Convenţia reuneşte 140 de state membre, care au semnat şi ratificat documentul, la care se adaugă alte 43 de state în diverse stadii de aderare. România a semnat această convenţie pe 9 decembrie 2003 şi a ratificat-o pe 2 noiembrie 2004. Costa Rica a semnat-o pe 10 decembrie 2003 şi a ratificat-o pe 21 martie 2007. Iar Madagascar a semnat-o pe 10 decembrie 2003 şi a ratificat-o pe 22 septembrie 2004. Prin urmare, toate cele trei ţări sunt membri deplini ai Convenţiei.
